Alegerile prezidenţiale au început deja să dea frisoane multor actori de pe scena politică românească. Ceea ce a determinat această senzaţie de panică latentă o constituie, evident, rezultatele de la alegeri europarlamentare.
Totuşi, chiar dacă acţiunea este necesară, agenţii politici trebuie să fie atenţi la eventualele greşeli pe care le-ar putea face. Căci panica poate aduce dezastrul! Iar începutul, discuţiile despre o posibilă fuziune între PNL şi PDL, arată că dreapta se îndreaptă exact către această destinaţie: dezastru!
Iar primul pas către acest dezastru este potenţiala fuziune dintre PNL şi PDL. Un asemenea gest ar fi sinucigaş pentru ambele partide.
O alianţă este binevenită, dar nu o fuziune. Mai ales dacă e vorba de o fuziune prin absorbţie, aşa cum au declarat liderii politici, gen Vasile Blaga, care a afirmat că e necesar doar un partid de centru-dreapta. Iar o fuziune nu este binevenită din mai multe motive.
Iar Econtext vă prezintă mai multe motive împotriva unei astfel de fuziuni:
- Etichete negative
Ambele partide au etichete negative puternice, PNL pentru a fi părăsit USL, în timp ce PDL este etichetat negativ pentru guvernarea din anii precedenţi. O fuziune prin absorbţie ar intensifica şi mai mult efectul acestor etichete, ar fi o alianţă a „răului” unit. O alianţă între partide, cu un obiectiv clar – câştigarea alegerilor prezidenţiale – ar fi mult mai potrivită.
- Disensiunile
O fuziune prin absorbţie va genera disensiuni poate chiar ireconciliabile între unii lideri din cele două partide, care ar putea duce chiar la o rupere puternică, la o îndepărtare aproape ireversibilă între cele două entităţi.
- Filiale scandalizate
O latură importantă va fi cea a filialelor. Dacă va exista o fuziune prin absorbţie, filialele, membrii lor, care au fost recent pe opoziţii total opuse, nu vor reuşi să se împace prea rapid. Va fi generat un haos şi nu există nici un lider providenţial care să aducă pacea între aceste grupuri de oameni şi care să le inspire o efuziune electorală.
- Timp scurt pentru contopire
În plus, timpul este destuld e scurt pentru contopire, iar el ar fi piedut pe astfel de aspecte, când alte lucruri sunt mult mai importante. Cum ar fi pregătirea efectivă a strategiei pentru alegerile prezidenţiale.
- Războaie în consilii
Să nu mai spunem de potenţialele războaie din consiliile locale şi judeţene, care par să fi început deja. Schimbarea configuraţiei politice va genera şi o schimbare de majorităţi, ceea ce va antrena resurse umane în alte acţiuni decât cele necesare pregătirii campaniei electorale.
- Afectarea personalităţilor care au capital
Toate aceste disensiuni, posibile războaie locale, vor avea impact negativ şi asupra liderilor asupra personalităţilor care ar trebui să ducă partidul spre victorie şi chiar asupra potenţialului candidat.
- Accentul pe latura raţional-ideologică
În plus, direcţia e deja greşită ca raportare asupra electoratului. Populaţia este influenţată preponderent de mesajele emoţionale, nu de cele raţional-ideologice. Aceste partide ar trebui să facă apel la latura emoţională a electoratului, la necesitatea unirii, solidarităţii, nu la necesitatea „unificării forţelor de dreapta”, nu la un discurs ideologic-teoretic.
http://econtext.ro/analize/pnl-pdl-sapte-motive-impotriva-fuziunii-dintre-cele-doua-partide-si-care-e-marele-rau-care-le-ar-putea-distruge.html