În spațiul public a apărut o nouă înregistrare cu Evgheni Prigojin, fostul lider al mercenarilor Wagner. Potrivit Reuters, „Bucătarul lui Putin” a fost surprins în Africa în timp ce vorbea audienței despre viața sa și eventualele amenințări asupra integrității sale.
Prigojin, ultimul mesaj. „Pentru cei care discută dacă sunt în viață sau nu, cum mă simt, în acest moment este weekend. A doua jumătate a lunii august 2023, sunt în Africa.
Așa că pentru cei cărora le place să discute despre dispariția mea, sau despre viața mea privată, despre cât câștig sau orice altceva. Totul este în regulă”, precizează Prigojin în videoclipul publicat de canalul Telegram Grey Zone, folosit de gruparea Wagner.
Evgheni Prigojin bântuie internetul
Agenția de știri Reuters nu a putut identifica precis locația sau data înregistrării video, însă, ceasul purtat la mâna dreaptă, îmbrăcămintea și pălăria de camuflaj par a fi identice cu cele purtate în înregistrarea publicată în urmă cu 10 zile, filmată în Africa.
Cât despre trimiterea la „weekend”, referire pe care Prigojin o aduce în discuție, acest lucru poate furniza indicii despre data la care a fost filmat clipul video. Acesta pare să fie realizat pe 19 – 20 august, cu doar trei zile înainte ca liderul Wagner și alți capi ai grupării de mercenari să piară în accidentul aviatic din 23 August.
În altă ordine de idei, afirmațiile făcute de Prigojin în filmarea respectivă confirmă faptul că acesta era conștient de riscurile la care se expune. E adevărat că Wagner a luptat pentru Rusia în războiul din Ucraina. Însă, Evgheni Prigojin a contestat în nenumărate rânduri ministerul rus de Apărare. Ba mai mult, la sfârșitul lunii iunie a condus o scurtă revoltă împotriva liderului de la Moscova.
Vladimir Putin nu exclude varianta unui joc murdar
Pe de altă parte Kremlinul a respins ca fiind o „minciună absolută” sugestia că președintele Vladimir Putin l-ar fi ucis pe liderul Wagner din răzbunare. Însă, președintele Federației Ruse nu a exclus faptul că accidentul ar putea fi rezultatul unui joc murdar.
Prigojin a fost înmormântat marți la cimitirul Porokhovskoye din Sankt Petersburg. Adepții mercenarului rus au depus miercuri flori, mesaje și poezii la mormântul acestuia. L-au salutat ca pe un războinic neînfricat, asta după ce a fost lichidat împreună cu cercul său de apropiați. Condițiile în care s-a petrecut accidentul de avion rămân un mister Ceremonia de înmormânatare a fost ținută departe de lumina reflectoarelor publicității pe care Prigojin a curtat-o cu atâta ardoare.
„Este o mare pierdere pentru Rusia. Vom simți această pierdere abia mai târziu, ca întotdeauna. Realizarea pierderii va veni abia mai târziu”, a declarat Serghei Abeltsev, un fost deputat rus, care a vizitat mormântul.
Avionul privat cu care Prigojin călătorea de la Moscova la Sankt Petersburg s-a prăbușit la nord de Moscova. Toate cele 10 persoane aflate la bord au pierit. Cauza este încă neclară. Sătenii din apropierea accidentului au declarat pentru Reuters că ar fi fost o bubuitură. Imediat după explozie, avionul a intrat în picaj.