3.7 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

DOI ANI ŞI JUMĂTATE DE GUVERNARE VICTOR PONTA: Şomaj accelerat, creştere iluzorie a salariului, iar rezerva de aur se goleşte dezastruos

Scandaluri, promisiuni neonorate, scumpiri, şomaj in crestere, deprecierea leului, scădere economică, atacuri la persoana – acestea au fost coordonatele guvernării conduse de Victor Ponta, la doi ani şi jumătate de când acesta a preluat puterea. Da, se împlinesc doi ani şi jumătate de când Victor Ponta şi USL (ulterior doar PSD-UNPR-PC) conduce România, de când este şeful guvernului. Ce s-a întâmplat în această perioadă? Ce a făcut bine pentru ţară, cât a redresat-o?

Econtext vă prezintă o analiză cu evoluţia celor mai importanţi indicatori macroeconomici în aceşti ultimi doi ani şi jumătate. Pentru a vedea mai bine avansul sau declinul unor indicatori, am comparat, în anumite situaţii, cu o perioadă similară dinainte de instalarea sa în funcţie. Mai precis, am comparat cei doi ani şi şase luni de guvernare Victor Ponta cu doi ani şi jumătate de guvernare dinaintea sa (când premieri au fost Mihai-Răzvan Ungureanu şi Emil Boc).

Şi am luat în considerare evoluţia următorilor indicatori: (1) salariul mediu net, (2) şomaj, (3) investiţii străine directe, (4) totalul investiţiilor în economia naţională, (5) producţia industriei, (6) cursul valutar leu-euro, (7) rezervele valutare şi de aur, (8) inflaţie, (9) depozitele bancare ale populaţiei şi companiilor şi (10) numărul salariaţilor din economie. Zece indicatori relevanţi pentru starea populaţiei. Datele provin de la BNR, INS, ANOFM, Comisia Europeană etc.

Şi vom vedea cum cei mai mulţi dintre aceţtia indicatori au consemnat o evoluţie mai proastă în guvernarea Victor Ponta decât precedesorii săi. Practic, salariul mediu a crescut mai puţin în timpul lui Ponta, s-aun investit mai puţini bani în economie, iar şomajul a crescut. Încă un lucru: perioada dinaintea guvernării Ponta a fost şi una de criză, criză care a scuturat bine economia noastră.

Econtext nu este la prima analiză de acest gen. Iată şi alte radiografii realizate de Econtext asupra actualei guvernări

BILANT USL LA 1 AN DE GUVERNARE: La o decizie buna, cinci dezastruoase! VEZI in ce ruina a fost adusa Romania de cand USL conduce tara

Dar IATĂ evoluţia celor zece indicatori:

(1)     ŞOMAJ ŞI NUMĂR DE ŞOMERI

La sfârşitul lunii mai 2012 rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,56%. Numărul total de şomeri la finele lunii mai a fost de 409.938 persoane. În septembrie 2014, rata şomajului era de 5,11%, iar numărul şomerilor se situa la 461.822 persoane. Avans număr şomeri: 51.884!

(2) INVESTIŢII STRĂINE DIRECTE (ISD)

În perioada 2010 – 2012 (primele cinci luni), investitiile străine directe au însumat 4,5 miliarde euro (2010: 2,22 miliarde euro, 2011: 1,81 miliarde euro, 2012 (primele cinci luni): 465 milioane euro). În guvernarea Ponta, ISD-urile au totalizat 5,26 miliarde euro (2012 (ultimele cinci luni): 1,14 miliarde euro, 2013: 2,7 miliarde euro, 2014 (ianuarie – august): 1,42 miliarde euro).

(3) PRODUCŢIA INDUSTRIALĂ

Producţia industrială este prezentată procentual, în avans anual. Astfel, creşterea anuală a producţiei din industriei s-a situat în 2010 la 5,5%, în 2011 la 7,5%, 2012 la 2,4%, 2013 la 7,9%, iar în 2014 (august) la 0%.

(4)     TOTAL INVESTIŢII ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ

Volumul tuturor investiţiilor în economia naţională (româneşti şi străine) a înregistrat următoarele evoluţii procentuale: -7% (2010), 14,6% (2011), -2,1% (2012), -9,3% (2013), -9,1% (2014-Tr.II).

TOPUL pomenilor electorale aruncate de guvernul PSD pentru a strânge voturi pentru Ponta. TOP 10 POMENI!

(5) NUMĂRUL SALARIAŢIILOR DIN ECONOMIE

La începutul anului 2010, economia României număra 4,37 milioane de salariaţi. A scăzut la 4,34 milioane în 2011, dar a urcat la 4,45 milioane după primele cinci luni din 2012. Iar din acel moment, deşi Ponta anunţă pompos sute de mii de locuri de muncă, realitatea îl contrazice radical. Din mai 2012, numărul locurilor de muncă a fluctuat lent, dar în jos, în scădere, astfel că în august 2014, numărul acestora era de 4,43 milioane de salariaţi.

(6)     CURSUL VALUTAR

În mai 2012, cursul de schimb leu-euro se situa la 4,38. Pe 7 noiembrie 2014, cursul afişat de către Banca Naţionala a României a fost de 4,436 lei-euro.

(7)     SALARIUL MEDIU NET

În sepmbrie 2014, salariul mediu net s-a situat la 1689 lei. În acelaşi timp, salariul mediu net din mai 2012 a fost de 1553 lei. Ceea ce înseamnă un avans de 8,75% în cei doi ani şi jumătate de perioadă Ponta. Comparativ, în ianuarie 2010, salariul mediu net a fost raportat la 1426 lei. Astfel, din ianuarie 2010 şi până în mai 2012, salariul a urcat cu 8,9%. Peste Ponta, care se laudă zilnic cu creşterea salariilor!

(8) INFLAŢIE

Preţurile au consemnat o evoluţie mult mai slabă în ultimult imp, ceea ce e un lucru foarte bun. Dar nu în totalitate, pentru că stingerea lor a venit pe fondul consumului în scădere. Dar să vedem cum se prezent inflaţia când Ponta a preluat România. În mai 2012, rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 1,69%, iar în septembrie 2014, aceasta s-a situat la 1,54%. Diferenţă aproape nesemnificativă!

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Soluţiile MESIANICE pe care toţi prezidenţiabilii ar trebui să le susţină

(9) REZERVELE VALUTARE ŞI DE AUR

La finele anului 2009, totalul rezervei României de la BNR (aur şi valute) se plasa la 30,85 miliarde de euro. În 2010, aceasta a crescut la 35,95 miliarde euro, a mai crescut şi în 2011 cu circa 1,5 miliarde, până la 37,25 miliarde euro. Din a doua jumătate a anului 2012, de când Ponta a preluat puterea, rezervele au început să scadă treptat: 35,41 miliarde la finele anului 2012, 35,43 mld euro la finele anului 2013, respectiv, 35,32 miliarde de euro în octombrie 2014.

(10) DEPOZITELE BANCARE

Depozitele bancare ale populaţiei şi companiilor au cunoscut o evoluţie aproximativ identică în cele două perioade. În mai 2012, valaorea depozitelor şi a disponibilităţilor s-a situat la 108,8 miliarde euro (am adunat toate valutele, pe care le-am echivalat în euro). În septembrie 2014, valoarea acestora urca la 119 miliarde euro. Avans: 10,2 miliarde euro. În schimb, în ianuarie 2010, depozitele bancre totalizau 98,7 miliarde euro. Avans: 10,1 miliarde euro.

ALEGERI PREZIDENŢIALE: TOPUL candidaţilor după sloganurile electorale. Cine e pe primul loc, cine cade lamentabil pe ultimele poziţii

CONCLUZII

Nu există niciun indicator care să fi consemnat o dezvoltare puternică. Doar câteva îmbunătăţiri timide (depozite bancare, investiţii străine directe, inflaţie). În schimb, alţi indicatori au evoluat mai slab în timpul lui Ponta: rezervele României, salariul mediu net, cursul valutar, numărul salariaţilor dn economie, producţia industriei, şomaj.

https://econtext.ro/economie/doi-ani-si-jumatate-de-guvernare-victor-ponta-somaj-accelerat-crestere-iluzorie-a-salariului-iar-rezerva-de-aur-se-goleste-dezastruos.html

Related posts

America își ia măsuri de precauție: Plin de poliție, bariere de securitate și scânduri la vitrine

econtext

Top european: Care sunt tarile in care orice student viseaza sa invete. Iata unde ar trebui sa-ti iei bursa de studiu

Asaftei Bogdan

Război în Israel, ziua 37. Se dau lupte teribile în Fâșia Gaza. Mii de pacienți, doctori și alte persoane, blocate

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More