4.5 C
București
23 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Putin caută soldați în Cuba. Rețeaua, descoperită de Havana

Putin caută soldați în Cuba. Rețeaua de trafic de ființe umane în vederea participării la războiul Rusiei contra Ucrainei a fost descoperită de Havana.

Ministerul cubanez de Externe a anunțat, luni, că forțele sale de securitate au descoperit o rețea de trafic de ființe umane care era dedicată recrutării cubanezilor pentru a lupta în rândurile forţelor ruse în războiul din Ucraina, o rețea pe care încearcă să o demonteze, scrie El Periodico.

Oameni din Cuba în războiul lui Putin. Schema de trafic de ființe umane a operat din Rusia pentru a include cetățeni cubanezi cu reședința pe teritoriul Rusiei, potrivit unui comunicat al ministerului. Acesta precizează că „au fost neutralizate tentative de această natură și au fost inițiate proceduri penale împotriva persoanelor implicate în aceste activități”.

„Dușmanii Cubei promovează informații distorsionate care urmăresc să distrugă imaginea țării și să o prezinte ca complice la aceste acțiuni, pe care le respingem categoric.

Cuba are o poziție istorică fermă și clară împotriva mercenarismului și joacă un rol activ în ONU în repudierea acestei practici, fiind autoarea mai multor inițiative care sunt aprobate în acest forum”, continuă comunicatul.

Havana a remarcat că nu face parte din conflictul armat din Ucraina și că va acționa „vehement împotriva oricui, de pe teritoriul național, care participă la orice formă de trafic de persoane în scop de recrutare sau mercenarism, astfel încât cetățenii cubanezi să facă uz de arme împotriva oricărei țări”.

Cum sunt păcăliți tinerii din Cuba

Vinerea trecută, canalul América TeVe din Miami a dat publicității mărturiile a doi adolescenți care se aflau în Cuba când au fost recrutați sub înșelăciune de oameni care i-au contactat pe Facebook pentru a lucra ca zidari pe șantiere din Ucraina alături de armata rusă.

„Vă rugăm să ne ajutați, încercați să ne scoateți de aici cât mai repede posibil pentru că ne este frică”, spune unul dintre tinerii de 19 ani într-un videoclip publicat de media pe site-ul său.

America TeVe a spus că tinerii au transmis acest mesaj dintr-un autobuz în care au fost transferați din Ucraina împreună cu soldați ruși în orașul rus Riazan.

„Nu putem dormi pentru că nu știm dacă în orice moment pot intra și ne vor face ceva”, a spus un alt dintre tineri.

De asemenea, ambii adolescenţi au denunţat că au fost bătuţi.

Nu a fost singurul caz

Canalul tv a prezentat mărturia audio anonimă a unui alt cubanez care a povestit, de asemenea, că a semnat un contract de acest tip. Bărbatul a susținut că a călătorit din Cuba în Rusia și că a putut să vadă alți 18 compatrioți în aceeași situație.

O a patra persoană a susținut că a semnat acordul în timp ce locuia în Rusia.

„Sunt încă un cubanez care este aici sub contract cu forțele armate ruse”, a declarat bărbatul pentru America TeVe sub acoperirea anonimatului.

El a subliniat că, asemenea altor compatrioți ai săi, s-a înrolat pentru a-și legaliza situația din Rusia și s-a declarat mulțumit de condiții.

Moscova și Havana și-au întărit relațiile economice și politice în ultima vreme. Reprezentanții Guvernului lui Vladimir Putin și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini Cuba în mijlocul celei mai grave crize economice de la implozia blocului sovietic în 1991.

La sfârșitul anului 2022, președintele Miguel Díaz-Canel s-a întâlnit cu liderul rus la Moscova și, anul acesta, delegații de oameni de afaceri și oficiali au vizitat ambele țări.

Unul dintre aceste turnee a fost efectuat în iunie de ministrul cubanez al Apărării, Álvaro López Miera, care a fost primit de omologul său, Serghei Șoigu.

Traducere, RADOR

Related posts

Serviciul de spionaj militar ucrainean afirmă că a ademenit un elicopter rusesc pentru a ateriza în Ucraina

econtext

150 de nave, gata de marele război în Marea Roșie. SUA au 50, Iranul 94, China, un detașament

econtext

Exclusiv! Am calculat averea celor mai importanti bugetari ai Romaniei. Vezi TOP 10!

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More