1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Statele membre nu mai pot controla birocrația UE, acuză Ungaria

Statele membre nu mai pot controla birocrația UE, acuză Ungaria. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului de la Budapesta, László Kövér.

Statele membre nu mai pot controla birocrația UE „care se răspândește ca o tumoare canceroasă”, a declarat președintele parlamentului ungar, László Kövér, în ediția de joi a săptămânalului Mandiner.

Statele membre nu mai pot controla birocrația UE, acuză Ungaria

Ungaria susține aderarea Suediei la NATO

Interviul a abordat, printre altele, aderarea Suediei la NATO și războiul ruso-ucrainean. În cadrul interviului, László Kövér a declarat cu privire la aderarea Suediei la NATO: atât guvernul, cât și președintele Katalin Novák au spus clar că susțin această aderare, „dacă nu ar fi fost așa, ratificarea nu ar fi ajuns în fața Parlamentului”.

Cu toate acestea, coaliția compusă din Fidesz și Partidul Popular Creștin Democrat (KDNP) este o comunitate politică vie ai cărei membri pot avea opinii divergente.

Mulți dintre membrii acestui grup parlamentar consideră că merită să mai așteptăm cu această decizie – a precizat președintele parlamentului. László Kövér a menționat: cu toate că urmărește cu atenție dezbaterea dintre Turcia, țara cu a doua cea mai puternică armată din NATO, și Suedia.

„Suedia ar slăbi NATO”

Ungaria nu s-a oferit să se alinieze la poziția turcilor, iar aceștia nici măcar nu au semnalat că ar aștepta așa ceva de la Ungaria. În opinia lui László Kövér, aderarea la NATO a două țări neutre prin tradiție – Finlanda și Suedia – ar fi meritat o dezbatere mai amplă și mai profundă.

De fapt, aderarea mai mult slăbește decât să întărească securitatea Europei, deoarece mărește suprafața de contact între Rusia și NATO, atât la propriu, cât și la figurat – a declarat oficialul ungar.

Pentru Ungaria, aderarea la NATO a fost un interes național prioritar după schimbarea de regim și nu poate fi considerată nici astăzi o greșeală istorică – a opinat președintele legislativului de la Budapesta.

Șeful Parlamentului din Ungaria și teoriile conspirației

În privința războiului ruso-ucrainean, László Kövér nu simte nicio diferență între poziția șefului statului și cea a guvernului, „diferă cel mult formularea”.

László Kövér a subliniat: un șef de stat trebuie să promoveze un alt tip de discurs când își reprezintă țara în comparație cu un membru al guvernului, care se poate implica uneori în dezbateri concrete.

Acest război nu poate fi câștigat de nimeni – a spus László Kövér -, toată lumea l-a pierdut deja, cu excepția Statelor Unite și în special a lobby-urilor militare, energetice și financiare care domină SUA.

Tensiuni Ungaria-SUA

László Kövér a precizat că nu relațiile dintre Ungaria și SUA, ci relațiile politice între guvernele celor două țări au ajuns la cel mai scăzut nivel. În privința cooperării militare și de apărare, „ne facem treaba ca țară membră a NATO”.

Pe plan economic, administrația americană tocmai a luat câteva măsuri care dăunează relațiilor bilaterale, însă firmele americane stabilite în Ungaria se simt bine aici – a adăugat președintele Parlamentului Ungariei.

László Kövér a subliniat: pe vremea când Donald Trump era președinte, relațiile politice erau și ele probabil mai bune ca niciodată. Speranța noastră este că, mai devreme sau mai târziu, va avea loc o nouă schimbare în administrația de la Washington și lucrurile „vor reveni la normal” – a mai afirmat László Kövér.

UE, bună ca înlocuitor de imperiu

În legătură cu Uniunea Europeană, László Kövér a precizat: UE rămâne în continuare cel mai bun cadru pentru afirmarea intereselor naționale ale Ungariei. În principiu, Uniunea Europeană a rămas o formulă de cooperare voluntară a statelor membre egale și cu drepturi egale.

Atâta timp cât această alianță poate supraviețui și atâta timp cât Ungaria primește ceea ce i se cuvine, respectându-și totodată obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, această afirmație este adevărată – a subliniat președintele parlamentului de la Budapesta.

László Kövér a menționat printre beneficiile statutului de membru libera circulație transfrontalieră – deși există deja controale la frontierele ungaro-austriacă și austro-germană -, faptul că maghiarii din Transilvania și din Slovacia pot circula fără pașaport, precum și posibilitatea de a participa la fluxul economic european.

Statele membre nu mai pot controla birocrația UE, acuză Ungaria

László Kövér acuză UE de „abuz de putere”

În același timp, nu există nicio îndoială că în ultimul an sau doi au existat procese și tendințe contrare obiectivelor inițiale, care amenință realizările de până acum. Prin urmare, trebuie pusă întrebarea dacă Uniunea Europeană este încă o asociere între state membre independente, egale și cu drepturi egale, sau dacă suntem la un pas de a deveni victima unei alte expansiuni imperiale.

În ceea ce privește fondurile UE, László Kövér a afirmat: guvernul a făcut chiar mai mult decât ar fi putut să facă afecta spiritul Constituției Ungariei. Totodată, șeful legislativului ungar a recunoscut că guvernul are o obligație față de cetățenii ungari, el trebuie să ia toate măsurile de compromis, în limitele rațiunii, pentru ca birocrația UE, „care face abuz de putere împotriva noastră”, să nu mai aibă niciun argument pentru a justifica dorința ei de a reduce prin mijloace financiare marja de manevră a Ungariei.

Cu alte cuvinte, ei vor să intervină în procesele politice prin reținerea resurselor și chiar se așteaptă ca nouă să ne fie rușine pentru acest lucru – a apreciat László Kövér, care a adăugat: comunicarea Bruxelles-ului are nicio legătură cu realitatea. Problemele despre care ei vorbesc, fie nu există, fie stăm chiar mai bine în domeniile respective, în comparație cu alte țări, fie pur și simplu nu au nimic de a face cu modul în care procedăm noi în domeniul respectiv – a subliniat președintele Parlamentului Ungariei.

Traducere RADOR

Related posts

Polonia, atacată la granița cu Belarus „de grupuri armate și bine antrenate”

econtext

Frații Tate sunt din nou audiați la DIICOT! O nouă percheziție informatică!

Moise Lidia

Divorț Trump. Melania a renegociat contractul prenupțial. De ce a făcut-o

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More