0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

„E copleșitor ce se întâmplă”. Orașul Gaza, aproape ras de pe fața pământului. Imagini dramatice surprinse din satelit

Imagini din satelit redau amploarea dezastrului din Fâșia Gaza. În nordul enclavei, cartiere întregi au fost rase de pe fața pământului în bombardamentele israeliene zilnice, care s-au întețit de la începutul săptămânii.

În Fâșia Gaza blocurile cu apartamente s-au transformat în mormane de resturi printre care civilii caută disperați supraviețuitori. Echipamentele grele nu țin pasul cu distrugerile, așa că multe trupuri fără viață zac cu zilele sub dărâmături.

Doar o copilă a rămas din familia unui bărbat, care își strigă neputința și regretele că el era plecat când casa i-a fost distrusă.

„Sunt trupuri fără viață peste tot”

Răniții sunt aduși la spital în remorcile camionetelor, cu autoturisme și cu scutere, întrucât serviciul de ambulanță e copleșit de valurile de răniți. Puținul combustibil rămas e utilizat în folosul celor vii. Trupurile fără viață sunt strânse în căruțe trase de măgari sau puse în camioane.

Localnic: „Sunt trupuri fără viață peste tot. A trebuit să folosim căruțele, fiindcă nu am găsit mașini disponibile. E copleșitor ce se întâmplă. Nu mai putem face față acestei situații”.

În tot acest tablou, Israelul acuză Hamas că, de fapt, deține controlul asupra unor rezerve importante de combustibil stocate în Gaza și că furnizează doar cantități mici spitalelor și populației.

Lt. col. Jonathan Conricus, purtător de cuvânt al armatei israeliene: „O parte din combustibil face parte din rezerve, altă parte a fost furată de la ONU sau de la alți comercianți. Combustibilul e cea mai căutată ‘monedă’ la ora actuală în Gaza și e controlată de Hamas, care îl furnizează cu țârâita spitalelor și altor insituții și care, la rândul lor, spun lumii că resursele sunt pe terminate și nu vor mai putea funcționa”.

Deși Fâșia Gaza e bombardată sistematic de 20 de zile, Hamas încă mai are capacitatea de a ataca. Una dintre rachetele lansate miercuri seară a făcut patru răniți, aproape de Tel Aviv.

Sistem de tuneluri Hamas supranumit „metroul din New York”

Hamas folosește pentru atacuri, dar și pentru a ține ostaticii ascunși, un sistem de tuneluri, supranumit „metroul din New York”, datorită lungimii și complexității sale. Militanții palestinieni au început să sape pe sub așezările din nordul Gaza în urmă cu mai bine de un deceniu.

În timp, au construit tuneluri tot mai solide și mai complexe, potrivit unor imagini de propagandă difuzate de Hamas. Au camere speciale unde sunt depozitate armele și buncăre unde liderii grupării se întâlnesc pentru a discuta.

Armata israeliană a organizat mai multe incursiuni terestre în enclavă pentru a strânge informații în legătură cu aceste tuneluri și pentru a lovi ținta care nu pot fi atacate din aer.

Cea mai amplă misiuni de acest fel a avut loc miercuri noapte. La operațiune au participat tancuri și vehicule ale infanteriei, care au lovit „numeroase celule teroriste, infrastructură Hamas și posturi de lansare a rachetelor. Raidul pregătește invazia terestră.

Benjamin Netanyahu, premierul israelian: „Am eliminat deja mii de teroriști. Acesta este doar începutul. În același timp, ne pregătim pentru invazia terestră. Nu voi preciza când și cum (va avea loc)”.

Benjamin Netanyahu s-a adresat, miercuri seară, națiunii și a promis că autoritățile vor investiga tot ce s-a întâmplat în timpul atacurilor Hamas din 7 octombrie: „Toată lumea va trebui să răspundă, inclusiv eu”.

Optimism în privința negocierilor pentru eliberarea ostaticilor

Citând mai mulți oficiali israelieni și americani, publicația The Wall Street Journal scrie că guvernul Israelului a acceptat o solicitare a administrației de la Washington de a amâna ofensiva terestră în Gaza până când armata americană va suplimenta măsurile de apărare în Orientul Mijlociu.

Reporter: Ați cerut asigurări (de la Netanyahu) că va amâna o invazie terestră în Gaza până când va fi asigurată eliberarea în siguranță a ostaticilor?

Joe Biden: Nu. Ceea ce i-am indicat este că, dacă este posibil să îi scoatem pe acești oameni în siguranță, asta ar trebui să facă. Este decizia lor.

Pe de altă parfte, Qatarul, care ajută la medierea conflictului împreună cu Egiptul, speră să obțină în curând un progres în ceea ce privește negocierile pentru eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas.

135 dintre ei au pașapoarte străine din 25 de țări, potrivit unei noi estimări publicate de Biroul de presă al guvernului israelian. Este vorba de cetățeni din Thailanda, Germania, Argentina sau Statele Unite. Printre prizonieri se află și un român cu dublă cetățenie.

Related posts

„Generalul de fier” al Ucrainei critică dur Vestul: „Dacă se tem, vom ataca teritoriul inamic cu arme proprii”

econtext

Armata lui Putin refuză să adune cadavrele soldaților morți în Ucraina. Motivul acestei decizii

econtext

Putin poate veni pentru a negocia pacea din Ucraina fără a fi arestat. Are mandat emis

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More