2 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Nouă incursiune terestră a infanteriei israeliene în centrul Fâşiei Gaza. Bombardamentele vizează instalaţii Hamas

Nouă incursiune terestră. Armata israeliană anunţă, vineri, că infanteria israeliană a desfăşurat un „raid ţintit în sectorul central al Fâşiei Gaza”, susţinută de „avioane de vânătoare şi drone” vizând obiective Hamas.

Nouă incursiune terestră. Militarii isralieni au părăsit apoi teritoriul palestinian, fără să înregistreze răniţi, anunţă într-un comunicat Tsahalul, scrie AFP, conform News.ro.

Armata anunţă că, în afară de această incursiune, a bombardat instalaţii Hamas „în toată Fâşia Gaza”.

În paralel cu această operaţiune terestră, obiective „aparţinând organizaţiei teroriste Hamas” au fost bombardate în centrul enclavei şi „peste tot în Fâşia Gaza”, se precizează în comunicat.

Tsahalul anunţă în comunicat că a distrus rampe de lansare de rachetă, centre de comandament Hamas şi că au fost „neutralizaţi” membri ai mişcării islamiste.

Armata israeliană bomardează intensiv şi neîncetat enclava palestiniană, în urma atacului Hamas în Israel la 7 octombrie.

Ea desfăşoară cu regularitate incursiuni în Fâşia Gaza, în aşteptarea unei ofensive terestre cu care au ameninţat în repetate rânduri comandanţi militari şi lideri politici.

În noaptea de miercuri spre joi, ea a anunţat că a desfăşurat un raid ţintit cu tancuri în nordul Fâşiei Gaza.

Războiul a fost declanşat de atacul Hamas în Israel, fără precedent ca amploare şi violenţă, soldat cu 1.400 de morţi, majoritatea civili, potrivit Israelului.

Peste 200 de persoane au fost luate ostatice atunci şi aduse cu forţa în Fâşia Gaza, unde Hamasul este la putere din 2007.

Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat că bombardamentele lansate ca represalii s-au soldat cu peste 7.000 de morţi, majoritatea civili, inclusiv 2.900 de copii.

Related posts

„Operațiunea Cetatea” în Marea Neagră. Ucraina a distrus o bază rusească de drone în Crimeea

econtext

Au fost ucişi pe loc! Militarii ruși au pus în aplicare „Ordinul 222”. Acesta a fost dat de Vladimir Putin

econtext

Xi Jinping şi-a început vizita în Statele Unite, prima după şase ani. De ce este importantă întâlnirea cu Joe Biden

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More