3.4 C
București
25 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Odesa, atac rusesc asupra Muzeului de Artă. Cinci persoane rănite

Odesa a fost atacată cu drone de forțele ruse. Muzeul de Artă, o importantă instituție culturală, a suferit pagube și cinci persoane au fost rănite.

Odesa a fost atacată cu drone de forțele ruse. Cinci persoane au fost rănite în atacul de duminică seara. Una din principalele galerii de artă ale oraşului a fost avariată. Este anunţul făcut de oficialii ucraineni. Oleh Kiper, guvernatorul regiunii Odesa, a declarat:

„Pe 6 noiembrie, Muzeul Naţional de Artă Odesa împlineşte 124 de ani. În ajunul zilei de 6 noiembrie, ruşii au „felicitat” monumentul nostru arhitectural cu o rachetă”. Consiliul orășenesc Odesa a publicat imagini care arată ferestre aruncate în aer şi interiorul distrus.

Odesa: Muzeul de Artă, un monument vechi de secole, distrus

Pereţii clădirii au fost deterioraţi, iar o parte din geamuri s-au spart, a adăugat el. Muzeul, aflat într-unul dintre cele mai vechi palate din Odesa, a adăpostit înainte de război peste 10.000 de piese de artă. Inclusiv picturi ale unora dintre cei mai cunoscuţi artişti ruşi şi ucraineni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Consiliul orăşenesc din Odesa a dat publicităţii un clip video în care se pot vedea ferestre aruncate în aer şi resturi din interiorul a ceea ce spune că este Muzeul Naţional de Artă Odesa.

„Situaţia este sub control, dar totul va trebui să fie examinat amănunţit, pentru a fi siguri că totul este în regulă”, a declarat primarul Henadii Truhanov.

Cei cinci rărniţii au fost internați

Pe strada din apropierea muzeului, atacul a lăsat o gaură în asfalt de câţiva metri. Potrivit autorităţilor oraşului, o persoană a fost rănită. Guvernatorul Kiper a spus că toţi cei cinci răniţi, din întreg oraşul, au fost internaţi. Kipper a mai spus că 15 drone au fost distruse deasupra orașului.

Aceste atacuri asupra instituțiilor de patrimoniu cultural nu sunt incidente izolate. Experții ONU au cerut oprirea acestor distrugeri deliberate asupra instituţiilor culturale, istorice și religioase din Ucraina. Recentul atac cu drone asupra Muzeului de Artă din Odesa arată intensitatea conflictului dintre Rusia și Ucraina și impactul acestuia asupra moștenirii culturale, vieților omenești și nevoia de eforturi internaționale pentru a-l proteja.

Related posts

Londra îl expulzează pe atașatul militar rus și limitează timpul de ședere în țară al diplomaților

econtext

Ucraina sfidează Rusia! Prima navă de cereale deja a plecat din Odesa

econtext

Ucraina, sesizare la ONU. Un soldat ucrainean ar fi fost executat

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More