2 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Prognoza meteo 28 noiembrie 2023. Vin ninsorile în România. Care sunt zonele vizate

Prognoza meteo 28 noiembrie 2023. Valorile termice vor crește în aproape toată țara, astfel că temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 9 grade.

Prognoza meteo 28 noiembrie 2023, la noapte, în țară. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi mai mult noros. Local vor fi precipitații slabe în jumătatea vestică a țării – mixte în Banat, Crișana și Oltenia, unde pe alocuri se va depune polei, predominant ninsoare în Maramureș și Transilvania, iar la munte va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în vest și în extremitatea de sud-est a teritoriului (viteze în general de 40…50 km/h), precum și în zona montană înaltă, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, trecător viscolind zăpada. Temperaturile minime se vor situa între -6 și 2 grade, ușor mai ridicate în Dealurile de Vest. Izolat se va forma ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Prognoza meteo 28 noiembrie 2023, la noapte, în București

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de -4…-2 grade.

Prognoza meteo 28 noiembrie 2023, marți, în țară

Valorile termice vor crește în aproape toată țara, astfel că temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 9 grade. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații în toate regiunile, mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane și deluroase (unde se va depune strat de zăpadă, local consistent), mixte în nordul și centrul țării și predominant ploi în rest. Local în regiunile vestice vor fi cantități de apă însemnate (15…20 l/mp), iar în special în zonele subcarpatice, în centrul și în nord-estul teritoriului, pe alocuri se va depune polei. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari pe litoral și la munte (rafale de peste 70…80 km/h), viscolind ninsoarea. Izolat se va forma ceață.

Prognoza meteo 28 noiembrie 2023, marți, în București

Valorile termice vor crește față de ziua anterioară, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul a 7 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări noaptea (rafale în general de 35…45 km/h).

Prognoza meteo 29 noiembrie 2023, miercuri, în țară

Valorile termice vor fi mai scăzute decât în intervalul anterior, cu precădere cele nocturne, care vor deveni preponderent negative. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în timpul zilei în jumătatea de nord a țării, unde local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare în zonele joase și numai ninsori la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales în prima parte a intervalului, în zonele montane, în sudul, estul și parțial în centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 0 și 11 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 și 0 grade, ușor mai ridicate pe litoral. Izolat se va forma ceață.

Prognoza meteo 29 noiembrie 2023, miercuri, în București

Valorile termice diurne se vor situa peste cele specifice datei, însă noaptea va fi mai rece decât în intervalul anterior. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în timpul zilei (rafale în general de 35…45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -3…-2 grade, mai scăzută la periferie.

Related posts

Elena Mateescu anunţă că februarie iese din tipare cu temperaturi record. Ploi abundente la final de lună

econtext

Cristian Popescu – Piedone sau Gabriela Firea la Primăria Capitalei? Valeriu Turcan, consultant politic: „Eu cred că mai degrabă s-ar retrage Cristian Popescu – Piedone decât Gabriela Firea”

econtext

Obligatoriu dacă ai mașină pe GPL! Toți șoferii trebuie să știe

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More