2 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Războiul din Israel, ziua 69. Hamas atacă din zona umanitară

Războiul din Israel a intrat într-o nouă zi, cu trupele israeliene în ofensivă împotriva teroriștilor Hamas. Şeful diplomaţiei israeliene Eli Cohen a declarat că războiul din Gaza va continua cu sau fără sprijin internaţional. Un nou armistițiu este exclus, a precizat oficialul. Pe de altă parte, familia ostaticului Tal Haimi, care avea şi cetăţenie română, a anunţat că acesta a fost ucis de teroriştii Hamas,

Războiul din Israel, intră în ziua 69. Familia lui Tal Haimi, ostaticul israelian care avea şi cetăţenie română a anunţat că acesta a murit. Conform declarației preluate de Times of Israel, familia a fost informată de autoritățile israeliene. Bărbatul ar fi fost omorât de teroriștii Hamas în 7 octombrie.

Soţia lui Tal Haimi, Ella a venit la finalul lunii octombrie la București, Ea s-a întâlnit cu diferiți oficiali români cărora le-a cerut ajutor pentru eliberarea soțului său. Între aceștia și Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului.

Tal Haimi, în vârstă de 41 de ani, era tată a doi gemeni de 9 ani şi a unui copil de şase ani. El a fost dat dispărut, inițial, după care autorităţile israeliene au anunţat că este ostatic în Fâşia Gaza.

Potrivit presei israeliene, se crede că trupul său este deţinut de teroriştii din Gaza.

Război în Israel, ziua 69. Hamas atacă din zona umanitară

Teroriștii Hamas s-au adăpostit în zona umanitară din Gaza, printre civili și atacă de acolo, susține Armata israeliană. Forțele de apărare israeliene Israelului au acuzat Hamas că a tras cu artileria din interiorul unei zone umanitare din sudul Gaza.

Israelul spune că zona are ca scop oprirea producerii de pagube asupra civililor, potrivit Sky News .

Armata a declarat că 116 rachete au fost lansate din zona umanitară începând cu 18 octombrie. Dintre acestea, un număr de 38 au aterizat în interiorul Gaza, „punând în pericol proprii civili”. Atât Hamas, cât și Israelul au fost acuzați că au făcut crime împotriva civililor în conflictul din Gaza.

Oficialii israelieni nu vor armistițiu

Şeful diplomaţiei israeliene Eli Cohen a declarat că războiul împotriva mişcării teroriste Hamas din Fâşia Gaza va continua. Acest lucru se va întâmpla „cu sau fără sprijin internaţional”. El a precizat că un armistiţiu este exclus în acest stadiu al luptelor, informează AFP.

„Israelul îşi va continua războiul împotriva Hamas, cu sau fără sprijin internaţional. (…) În acest stadiu, aceasta ar fi un cadou pentru organizaţia teroristă Hamas şi i-ar permite să ameninţe din nou locuitorii Israelului”, a declarat Eli Cohen într-un comunicat.

El a comentat apelurile internaţionale presante pentru încheierea unui armistiţiu.

Adunarea Generală a ONU a cerut marţi „o încetare a focului umanitară imediată” în Gaza. Este un text fără caracter obligatoriu care, totuşi, îşi propune să exercite presiuni asupra Israelului şi a aliatului său american.

Războiul

Armata israeliană suferă pierderi dificile

Miercuri, în a 68-a zi a războiului, armata israeliană a anunţat că 115 dintre soldaţii său au murit în Fâşia Gaza de la debutul ofensivei. Zece au fost ucişi în luptele din nordul Gaza, marți, 12 decembrie, ziua cu cel mai grav bilanţ de la declanşarea operaţiunilor terestre la 27 octombrie.

Nouă soldați ai Brigăzii Golani, Unitatea 669 a Forțelor Aeriene Israeliene au murit într-o confruntare cu teroriștii, ducând bilanțul morților la 115. Un genist a fost ucis într-o ciocnire separată. Doi comandanți israelieni de rang înalt și alți șapte soldați au fost uciși într-o ambuscadă în Shejaiya din orașul Gaza. Este o zonă în care s-au dus lupte foarte intense în ultimele zile.

Locotenent-colonelul Tomer Greenberg, un comandant al Brigăzii Golani, a fost ucis în timpul unei încercări eșuate de a salva patru soldați răniți. El a luptat împotriva Hamas în timpul atacului asupra comunităților de la granița de sud a Israelului din 7 octombrie.

Netanyahu sfidător față de opinia mondială

În acest context, premierul Benjamin Netanyahu s-a arătat sfidător în fața unui sprijin internațional ezitant, inclusiv din partea SUA. El le-a spus comandanților militari să nu șovăie în abordarea în fața presiunilor de pe scena mondială.

„Vreau să spun în modul cel mai clar ceea ce tocmai i-am spus comandantului de pe teren – continuăm până la capăt”, a declarat Netanyahu, potrivit Sky News.

Război în Israel, ziua 69, lupte grele în Khan Younis

Trupele Batalionului de recunoaștere al Brigăzii 55 au ucis mai mulți agenți Hamas într-o școală din sudul orașului Khan Younis din Gaza. Informația a fost prezentată de publicația Times of Israel. IDF a precizat că forțele sale au primit informații despre o activitate suspectă în zonă. Iar odată ce teroriștii Hamas au deschis focul asupra lor din școală, trupele au făcut un raid în complex.

Potrivit IDF, în timpul raidului, agenții Hamas au deschis focul cu arme ușoare și au lansat RPG-uri. Ulterior, o înregistrare video dată publicității prezintă cadavrele a trei atacatori Hamas împrăștiate pe terenul școlii.

„Trupele s-au angajat, au purtat o luptă împotriva teroriștilor și i-au eliminat”, se arată în comunicat al IDF.

Armata spune că trupele au descoperit o infrastructură subterană a Hamas în zona școlii. Complexul, împreună cu alte puncte de observare au fost distruse cu lovituri aeriene dintr-un avion de vânătoare.

Related posts

Ungaria, despre planul puterilor private mondiale în „complicitate” cu UE. Se alege praful de libertatea noastră

econtext

Rusia va fi lovită de rachete. Avertismentul lansat de un înalt oficial de la Kiev

econtext

Ucraina a creat robotul dronă gata să recunoască, să atace și să apere autonom pozițiile

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More