0.5 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Protestele bagă discordie în coaliție. Liberalii îl acuză pe Marcel Ciolacu

Protestele transportatorilor și agricultorilor provoacă discordie în coaliția de guvernare, dat fiind că nici unul dintre partide nu-și dorește să deconteze electoral ce se petrece acum. Liberalii au fost primii care au deschis subiectul, acuzându-l pe Marcel Ciolacu că a reacționat cu întârziere.

Protestele transportatorilor și fermierilor au consecințe și asupra relațiilor dintre PNL și PSD, în coaliția de guvernare. Anul 2024 are patru rânduri de alegeri și nici unul dintre cele două partide nu dorește să deconteze electoral. O astfel de mișcare, prelungită prea mult, poate avea consecințe dezastruoase. De altfel, mai multe categorii sociale dau semne de revoltă.

Protestele bagă coaliția în corzi

Premierul Marcel Ciolacu trebuia să aibă o reacție mai promptă în fața protestatarilor. Este opinia vicepreședintelui PNL, Florin Roman. În opinia sa, intervenția oficialilor, pentru calmarea sitauției a întârziat prea mult. Drept urmare, protestele au escaladat și sunt mai greu de controlat.

„Eu mă așteptam, sincer, cunoscându-l pe domnul Ciolacu, la o reacție mai promptă în fața acestor nemulțumiri ale fermierilor și transportatorilor. Și mă așteptam ca încă din primul moment să se așeze la masa negocierilor. N-am înțeles, vă spun foarte sincer, care a fost fundamentul pentru care practic s-a tergiversat destul de mult”, a spus Florin Roman.

Politicianul este de părere că reprezentanții guvernului, ar fi trebuit să cheme mai din timp oamenii la discuții. Protestele nu ar fi luat așa amploar, mai ales că este vorba despre agricultori care fac parte din electoratul PSD.

„Premierul și ministrul Agriculturii au avut nevoie de câteva zile să vină la masa dialogului cu cei nemulțumiți. Vorbim, totuși, de o zonă de agricultură, unde electoratul PSD-ului e destul de puternic”, a comentat Florin Roman la RFI.

proteste

Mișcarea din România, în context internațional

Florin Roman a mai spus că protestele transportatorilor și fermierilor români trebuie puse în context internațional. În opinia sa, mișcările din România sunt în linie cu ceea ce se petrece în mai multe țări din UE.

Politicianul spune că este o problemă la nivelul întregii Uniunii Europene. Aceasta a apărut ca urmare a transportului cerealelor din Ucraina, dar și a influențelor pe care le are războiul asupra agriculturii.

„Foarte multe din solicitările fermierilor din punctul nostru de vedere sunt îndreptățite, dar unele pot fi rezolvate imediat, altele va trebui foarte clar să avem un răspuns din partea Ministerului Agriculturii la cerințele oamenilor”, a mai adăugat Florin Roman.

Protestele trebuie rezolvate de UE

Politicianul PNL spune că așteaptă soluții nu doar de la autoritățile române, ci și de la cele europene. Potrivit spuselor sale, o astfel de problemă trebuie soluționată la nivelul Comisiei Europene. Roman a spus că urmează discuții cu reprezentanții Comisiei.

„Din ce am înțeles de la domnul ministru Boloș, zilele astea la Bruxelles va avea loc o discuție cu Comisia, pentru că foarte multe din punctele pe fiscalitate au fost introduse sau scoase anul trecut, urmare a unor angajamente pe care din păcate le-am avut prinse de domnul Ghinea în PNRR (…). Eu cred că trebuie găsită o soluție comună la nivel european și problema trebuie tratată și discutată foarte serios cu Comisia”, a mai spus Florin Roman despre protestele din România.

Protestul transportatorilor și fermierilor a blocat circulația în mai multe orașe din țară și este pe cale să se extindă. Românii au luat exemplul protestatarilor din Germania. Deși guvernul a inițiat discuții cu oamenii din stradă, aceștia nu au acceptat ofertele care le-au fost propuse. Protestatarii spun că nu au încredere în promisiuni și că nu vor renunța până când nu vor vedea lucruri concrete.

Related posts

Roberta Metsola: UE trebuie să deschidă negocierile cu Ucraina în decembrie

econtext

Nou atac rusesc, la Constanța. O dronă a intrat 19 km în România. Am ridicat avioane F-16 și F-18

econtext

Este cutremur total în Austria! Anunțul venit chiar acum din România

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More