Puiu Popviciu este unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri români. Pe de o parte controversa vine din căsătoria lui cu Doina Dincă, pe de alta, modul în care s-a ținut departe de oricine i-ar fi putut dezvălui secretele. Chiar și așa, este singurul român protejat de autoritățile din Londra și apărat de fost director FBI și cu legături cu familia Biden.
Puiu Popoviu este fiul unui fost profesor de la Facultatea de Medicină Veterinară, dar și mai important ginerele lui Ion Dincă. Fostul vicepremier de pe vremea lui Ceaușescu era cunoscut și drept Ion Dincă, zis Ion ”Te-leagă”. Cel mai probabil pentru ferocitatea cu care dădea ordinele.
Imediat după Revoluție, acesta a emigrat în America, alături de soția lui. S-a stabilit în New Jersey, unde alături de un alt român, și el conectat la vecehea nomenclatură pune bazele General Logistic Corp, firma care în 2000 face proiectul Băneasa Rezidențial. Cel care i-a fost partener a fost Bogdan Bartolomeu.
Tot alături, i-a stat și Radu Dimofte, afacerist plecat de dinainte de 1989 în America. Cert este că în 1992 a făcut mai multe firme anonime de tip off-shore în America.
Întors în România, Popoviciu a pus bazele unui imperiu de afaceri care a crescut rapid, devenind unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din țară. Printre primele sale inițiative antreprenoriale a fost înființarea companiei „ComputerLand”, realizată împreună cu Nicolae Badea, ginere al lui Ion Dincă și acționar la FC Dinamo București. Această mișcare a fost doar începutul unei serii de afaceri remarcabile.
Unul dintre marile sale succese a fost aducerea francizei Pizza Hut în România. Lănțul de restaurante, inaugurat în 1994, a înregistrat afaceri de 10 milioane euro în 2008. Primul restaurant Pizza Hut a fost deschis în cartierul Dorobanți, iar până în decembrie 2015, rețeaua se extinsese la 18 unități pe întreg teritoriul țării. Continuând pe aceeași linie, în 1997, Popoviciu a adus și franciza KFC în România, cu afaceri care au depășit 40 milioane euro în 2008.
În plus, Popoviciu a fost inițial deținătorul francizei IKEA în România, prin magazinul deschis în București. În 2010, IKEA România a trecut în portofoliul IKEA Group, după trei ani de funcționare sub franciza locală.
Sectorul imobiliar a fost un alt domeniu în care Popoviciu a excelat. A devenit al doilea proprietar de hoteluri din București, controlând unități precum Howard Johnson Grand Plaza, Ramada Plaza și Ramada Park. Aceste hoteluri au generat venituri de aproximativ 28-29 milioane euro în 2008. De asemenea, a fost implicat în privatizarea unor societăți importante, precum Comaliment, Herăstrău, A.S.D. Miorița și Practic (fosta ICL Alimentara).
Anii 2000, ascensiunea lui Popoviciu
Însă din anii 2000, Puiu Popoviciu a început să strălucească financiar. A apărut însă, o singură dată în top 300 Capital, în anul 2003, când averea lui era estimată la cel puțin 100 de milioane de dolari americani. Apoi s-a făcut nevăzut din perspectiva asta. Mama sa devine acționar în toate firmele lui.
Afacerea de la Băneasa îi aduce și primul dosar penal. Modul prin care ar fi intrat în posesia terenului susțin procurorii că nu a fost legal. În 2009 este reținutm, ca în 2017 să fie condamnat la 7 ani de închisoare. Doar că nu se mai afla în țară la momentul condamnării. Puiu Popoviciu a plecat la Londra unde este stabilit și în zilele noastre.
Este singurul om de afaceri român pentru care justiția londoneză a decis în favoarea lui. Drept urmare nu a fost extrădat la cerința statului român.
Înalta Curte de Justiţie a Marii Britanii a respins definitiv cererea României de extrădare a omului de afaceri, judecătorii britanici motivând că Popoviciu nu a fost judecat de un tribunal imparţial în România şi a ”suferit o negare completă” a drepturilor sale la un proces corect, aşa cum sunt ele protejate prin articolul 6 al CEDO.
Ba mai mult, în 2023 se află despre faptul că o firmă cipriotă a lui Popoviciu ar fi virat din 2015 până în 2017 nu mai puțin de 3 milioane de dolari unei alte firme care are legătură cu Hunter Biden.
Puiu Popviciu,legăturile cu familia prezidențială americană
Mai exact banii ar fi fost dați pentru ca familia Biden să intervină în România în dosarul omului de afaceri. Ancheta a fost făcută de către autoritățile americane, iar perioada indicată este cea în care Joe Biden era vicepreședintele Americii. Cel care ar fi trebuit să îl ajute pe Popoviciu este Louis Freeh, fost director FBI.
„Îl voi vedea joi pe bunul meu prieten Ron Noble (fostul Secretar General Interpol), la New York”. I-ar fi răspuns Freeh lui Hunter Biden. „Și cel mai probabil îl cunoaște pe acest procuror DNA, Laura Codruta Kovesi, foarte bine. Lasă-mă să vorbesc cu el și să văd ce posibilități ar fi să mă întâlnesc cu ea și să inițiez un dialog care ar remedia situația”. A mai transmis fostul șef al FBI.
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia luată de Curtea de Apel București prin care i-a fost suspendată pedeapsa aplicată omului de afaceri Gabriel Popoviciu, în urmă cu șapte ani, în dosarul cunoscut opiniei publice drept „Băneasa”.
”Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.