0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Germania dezvăluie planul Rusiei de război cu NATO. Document care indică începutul conflictului

Germania dezvăluie planul Rusiei de război cu NATO. Document care indică începutul conflictului. Un document secret german dezvăluie posibilul moment de debut al unui conflict între Rusia și NATO. Planul lui Putin are etape clar stabilite. Când începe marea mobilizare?

Ministerul Apărării din Germania a prezentat într-un document confidențial intitulat „Apărarea Colectivă 2025” posibilul moment în care ar putea izbucni un conflict între Rusia și NATO.

Germania dezvăluie planul Rusiei de război cu NATO. Document care indică începutul conflictului
Documentul secret al Bundeswehr, denumit „Apărarea colectivă 2025”, oferă o perspectivă detaliată asupra viitorului geopolitic al Europei și analizează scenarii posibile pentru un conflict militar sau chiar un război direct cu Rusia.

Scenariul descris în detaliu începe în februarie 2024, când Rusia mobilizează 200.000 de soldați. În primăvara anului 2024, Rusia declanșează o nouă ofensivă în Ucraina.

În iulie 2024, situația escaladează, cu Rusia instigând la violențe în Estonia, Letonia și Lituania. În septembrie 2024, Kremlinul trimite 50.000 de soldați în Belarus sub pretextul unor exerciții militare.

În octombrie același an, Rusia amplifică tensiunile prin trimiterea de rachete în Kaliningrad, generând o atmosferă de neliniște la granițele europene.

În decembrie 2024, apare un conflict simulat în Coridorul Suwalki. În ianuarie 2025, NATO organizează o reuniune de urgență pentru a analiza amenințarea din partea Rusiei, iar în martie 2025, Rusia își intensifică prezența militară în Belarus.

Cu accentuarea tensiunilor, în mai 2025, NATO reacționează prin transferarea a 300.000 de soldați pe flancul estic al Europei.

Putin vizitează Kaliningrad-ul

Vladimir Putin a zburat la Kaliningrad pe fondul avertismentelor privind acumularea de arme în exclava rusă din Marea Baltică.

Președintele rus a vizitat Universitatea Federală Baltică Kant și a semnat o notă comemorativă în cadrul unei vizite rare în provincie.

Kaliningrad se află între Polonia și Lituania, membre ale NATO, și ar putea deveni un câmp de luptă cheie în orice conflict între Rusia și Occident.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că vizita lui Putin nu a avut ca scop „trimiterea de mesaje” către NATO.

Alianța desfășoară în prezent în regiune cele mai mari jocuri de război de la Războiul Rece încoace, 90.000 de soldați participând la Operațiunea Steadfast Defender 2024 în Germania, Polonia și statele baltice până la sfârșitul lunii mai.

Generalul Martin Herem, comandantul armatei estoniene, a avertizat marți că Putin ar putea invada statele baltice în termen de un an de la încheierea războiului din Ucraina.

Șeful armatei britanice: „Pregătiți-vă de război!”

Șeful armatei britanice vrea ca cetățenii britanici să se pregătească de conflict armat, să fie instruiți și „pe picior de război” în cazul în care devine necesar.

Este „esențial și nu numai de dorit” să „luăm măsuri pregătitoare pentru a pune societățile noastre pe picior de război, dacă este necesar. Aceasta este o acțiune care trebuie să mobilizeze întreaga națiune”, a declarat generalul Sanders.

„Avem nevoie de o armată menită să crească rapid de la un prim eșalon și să ofere resurse pentru un al doilea eșalon, apoi să antreneze și să echipeze armata populației”, a declarat generalul Sanders în cadrul unei conferințe organizate la Twickenham, potrivit opex360.com.

Secretarul Ministerului Apărării din Marea Britanie, Grant Shapps, a tras un semnal de alarmă potrivit căruia Marea Britanie și aliații săi trebuie să crească cheltuielile pentru apărare pe fondul amenințărilor reprezentate de Rusia, China, Iran și Coreea de Nord.

Epoca păcii s-a încheiat

El a avertizat că „Occidentul se află la o răscruce de drumuri” pe măsură ce „dividendul păcii” de care s-a bucurat de la sfârșitul Războiului Rece se apropie de sfârșit.

„Ne aflăm într-o nouă eră și trebuie să fim pregătiți să ne descurajăm inamicii, pregătiți să ne conducem aliații și pregătiți să ne apărăm națiunea ori de câte ori va fi nevoie”, a spus Shapps.

„Astăzi, adversarii noștri își reconstruiesc cu sârg barierele, vechii inamici sunt reanimați, liniile de luptă sunt redesenate, tancurile sunt literalmente pe gazonul Ucrainei și fundațiile ordinii mondiale sunt zdruncinate până în măduva oaselor”.

Epoca dividendelor păcii s-a încheiat. Peste cinci ani, am putea avea în față mai multe teatre de operațiuni care să implice Rusia, China, Iran și Coreea de Nord.

Întrebați-vă – privind conflictele de astăzi din întreaga lume – este mai probabil ca numărul acestora să crească sau să se reducă? Bănuiesc că știm cu toții răspunsul – este probabil să crească. Așadar, 2024 trebuie să marcheze un punct de inflexiune”, a declarat generalul britanic, potrivit DailyMail.

Related posts

O tânără de 19 ani a fost lovită mortal de un motociclist în timp ce mergea pe bicicletă, în Italia

econtext

Două țări rivale au deschis din nou focul la graniță. Bilanțul soldaților uciși

econtext

Rusia ia în considerare o posibilă degradare a relațiilor cu Occidentul

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More