Prognoza meteo 8 februarie 2024. Valorile termice vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru acestă dată. Cerul va fi mai mult senin în sudul și sud-estul teritoriului, dar cu înnorări temporare în rest.
Prognoza meteo 8 februarie 2024, la noapte, în țară. Cerul va fi mai mult senin în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va prezenta înnorări temporare. Vor fi ploi slabe local în Maramureș și pe arii restrânse în Crișana, Transilvania și în nordul Moldovei. Izolat la munte vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze mai mari în Carpații Orientali (viteze de 70…80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1500 m, rafalele vor fi de 100…120 km/h), dar local și temporar și în zonele joase de relief (45…55 km/h). Temperaturile minime, cu mult mai mari decât mediile multianuale, se vor încadra între -1 și 11 grade. Izolat va fi ceață, îndeosebi în vestul și centrul teritoriului.
Prognoza meteo 8 februarie 2024, la noapte, în București
Valorile de temperatură vor fi cu mult peste cele normale specifice perioadei, astfel că temperatura minimă va fi de 3…5 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat (rafale de până la 40 km/h).
Prognoza meteo 8 februarie 2024, joi, în țară
Valorile termice vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru acestă dată. Cerul va fi mai mult senin în sudul și sud-estul teritoriului, dar cu înnorări temporare în rest. Va ploua local în Maramureș și pe arii restrânse în Crișana, Transilvania și Moldova, iar în Carpații Orientali și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1700 m, trecător vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, unde vor fi rafale în general de 60…80 km/h, dar pe arii restrânse și în nord-vest, centru și sud (viteze de 40…50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 și 18 grade, iar minimele între -1 și 8 grade. Izolat, dimineața va fi ceață.
Prognoza meteo 8 februarie 2024, joi, în București
Valorile termice vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru acestă dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar minima de 2…5 grade.
Prognoza meteo 9 februarie 2024, vineri, în țară
Vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii februarie, cu valori termice semnificativ mai ridicate față de normele perioadei, atât ziua, cât și noaptea; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 10…12 grade în Maramureș și estul Transilvaniei și 19…20 de grade local în sudul Olteniei, Muntenia și Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 1 și 10 grade. Înnorările vor fi persistente în regiunile nordice și nord-vestice unde va ploua; ploile vor fi mai frecvente și în general moderate cantitativ (10…20 l/mp) în Maramureș și dealurile Crișanei, precum și în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni (unde la altitudini foarte mari vor fi precipitații mixte). În celelalte regiuni, cerul va fi variabil ziua și temporar noros în cursul nopții, însă ploi izolate vor fi posibile doar în Banat. Vântul va avea intensificări locale în zona montană înaltă, cu viteze de 80…100 km/h în special în masivele nordice, iar în restul teritoriului va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări în nord-vest și izolat în centru. În orele dimineții, izolat se va semnala ceață.
Prognoza meteo 9 februarie 2024, vineri, în București
Vremea va fi predominant frumoasă și deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii februarie, cu valori termice semnificativ mai ridicate decât cele normale. Cerul va fi variabil ziua și temporar noros în timpul nopții, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.