Adevărul incomod despre războiul din Ucraina. Aliații occidentali ai Ucrainei semnalează hotărârea lor de a „învinge” Rusia fără însă a formula clar ce ar înseamnă această înfrângere. Departe de a ține Kremlinul în priză, această ambiguitate strategică face ca puterile occidentale să pară slabe din punctul de vedere al Moscovei, făcând promisiuni exagerate pentru a compensa lipsa de voință politică, scrie jurnalista și analista specializată în politica Rusiei Anna Arutunyan, într-un editorial publicat de CNN.
Războiul din Ucraina rămâne în principal unul de uzură
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski își pune mari speranțe că summitul de pace găzduit de Elveția în vară va „întări” Ucraina. Totuși, cu războiul pe care Rusia îl duce împotriva Rusiei intrat în al treilea an, este improbabil ca încă un summit să aducă un progres – nu doar din motivul că Moscova va fi absentă, ci din pricina unui motiv mult mai important, și anume că niciuna din părți nu are o viziune clară asupra a ceea ce ar însemna de fapt o victorie sau cum să o obțină.
Se fac în continuare multe presupuneri în legătură cu intențiile președintelui rus Vladimir Putin de a subjuga total Ucraina. Cu toate că în mod cert asta ar face dacă ar putea, totuși Kremlinul continuă să expună obiective la fel de nebuloase ca atunci când a pornit „operațiunea militară specială” în urmă cu doi ani.
„Va fi pace atunci când ne vom atinge obiectivele” – „denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, statutul său de neutralitate”, declara Putin în decembrie. Or, o asemenea declarație e atât de imprecisă că poate însemna orice, și întoarsă pentru a semnifica de fapt orice dorește Kremlinul.
În aceste condiții, factorii de decizie occidentali ar fi mai bine sfătuiți să judece intențiile Kremlinului mai degrabă în funcție de acțiuni decât de vorbe. Mașinăria de război a Rusiei, deși se află într-o situație mai bună decât în urmă cu un an, nu se poate presupune că ar fi capabilă să cucerească Kievul; de altfel, de la mijlocul lui 2022 s-a concentrat pe câștiguri teritoriale în estul Ucrainei.
După ce a anunțat anexarea ilegală a regiunilor ucrainene Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, în septembrie 2022, Moscova s-a limitat în mare măsură la încercările susținute de a cuceri aceste regiuni în întregime. Cât privește ce ar face dacă și va reuși vreodată, Moscova semnalează Occidentului o poziție mult mai agresivă decât are intenția sau capacitatea de a pune în aplicare, testând cu cât de mult poate scăpa.
„Operațiunea militară specială a început ca o operațiune împotriva Ucrainei, iar în timp a luat forma unui război împotriva Occidentului colectiv”, a declarat recent purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Parțial, motivul pentru care procedează în acest fel este faptul că planurile și intențiile aliaților occidentali ai Ucrainei sunt exprimate în termeni atât de vagi. Astfel, oferă SUA, UE și Regatul Unit un ajutor limitat Ucrainei pentru a-și apăra teritoriul (așa cum par să facă de fapt) sau poartă realmente un război prin procură pentru a „învinge” Rusia lui Putin (așa cum par să spună)?
La fel ca Kremlinul, aliații occidentali ai Ucrainei semnalează hotărârea lor de a „învinge” Rusia dar nu definesc de fapt ce ar înseamnă această înfrângere. Departe de a ține Kremlinul în priză, această ambiguitate strategică face, de fapt, ca puterile occidentale să pară slabe din punctul de vedere al Moscovei, făcând promisiuni exagerate pentru a compensa lipsa de voință politică.
Această situație a devenit vizibilă la Conferința de Securitate de la München, unde un responsabil politic a rezumat astfel esența strategiei occidentale privind Ucraina: „O mulțime de cuvinte, niciun angajament concret”.
Unul dintre motive este că, în ultimul an, obiectivul declarat al Ucrainei în ceea ce privește victoria, și anume recucerirea tuturor teritoriilor ucrainene ocupate, inclusiv Crimeea, aflată sub controlul Rusiei de aproape un deceniu, pare din ce în ce mai nerealist.
Sprijinul militar pe care aliații Ucrainei sunt dispuși și capabili să îl ofere se oprește exact acolo unde Ucraina are cele mai mari lipsuri: forța umană de luptă. În ciuda recentelor comentarii mărețe ale președintelui francez Emmanuel Macron despre „neexcluderea” trimiterii de trupe în Ucraina, puterile NATO nu iau în considerare în mod serios acest pas distructiv și escaladat, și pe bună dreptate.
În Ucraina însă, e o realitate.
„Cea mai urgentă problemă în fiecare unitate este lipsa oamenilor”, a declarat recent un comandant de companie ucrainean, făcând ecou recunoașterii tot mai acute pe frontul din Ucraina a cât de gravă a devenit problema.
Zelenski l-a demis pe comandantul său șef, Valeri Zalujnîi, luna trecută, pe fondul controversei legate de sugestiile potrivit cărora, pentru a-și atinge obiectivele, Ucraina ar avea nevoie de până la 500.000 de soldați suplimentari. Propunerea era irealizabilă atât din punct de vedere financiar, cât și politic, așa că Zelenski l-a demis pe general și a lansat o „resetare” a comandamentului militar – fără însă a extinde armata sau a-și reduce obiectivele.
Dincolo de asta, există o altă problemă: una este să împingi forțele rusești înapoi pe pozițiile lor înainte de 24 februarie 2024 – oricât de dificil ar fi după doi ani de război – și cu totul altceva să scoți administrațiile rusești de facto de pe teritoriile din Donețk, Lugansk și Crimeea pe care Rusia le ocupă de un deceniu.
Totuși, aliații occidentali ai Ucrainei nu reușesc să țină cont de aceste realități și, pe fondul reticenței tot mai mari a partidelor de dreapta din SUA și Europa de a suporta costurile, recurg în schimb la o retorică triumfalistă.
Într-o lucrare recentă, Ministerul estonian al Apărării se angaja să „învingă teoria imperialistă a victoriei Rusiei”, dar nu a reușit să definească exact ce ar presupune asta. Aliații fostului președinte american Donald Trump, care se opun pachetului de ajutor blocat în Congresul SUA, s-ar putea să se înșele în convingerea lor că 60 de miliarde de dolari nu vor „schimba realitatea de pe câmpul de luptă” – un număr mai mare de arme pot și vor ajuta Ucraina să își mențină apărarea și, poate, să recâștige mai mult teritoriu.
Dar ar fi greu să garanteze „soarta lumii libere” sau „să salveze democrația așa cum o cunoaștem”, așa cum au argumentat unii legislatori americani când au pledat pentru proiectul de lege.
Problema este că, deși în mod cert mai multe arme și ajutoare vor ajuta Ucraina să se apere, totuși nu există niciun fel de garanții că o țară de aproximativ 37 de milioane de oameni ar putea învinge în cele din urmă un adversar de peste 140 de milioane. Sugerând în mod simplist că asta se va întâmpla inevitabil induce în eroare Ucraina, seamănă neîncredere în rândul contribuabililor occidentali și dă un semnal de slăbiciune Rusiei.
Franţa a pus în discuţie şi trimiterea de trupe, în viitor
Deși există spațiu de a înăspri sancțiunile deja în vigoare, acestea nu vor forța o schimbare rapidă a politicii Kremlinului, iar pe măsură ce țările occidentale încep să își reducă propriile stocuri de arme și muniții, apare și o limită a cât de mult ajutor militar suplimentar poate fi oferit.
Legea și justiția pot spune că Ucraina merită să elibereze teritoriile ocupate, dar pragmatismul sugerează că acesta ar putea fi un obiectiv sângeros sau chiar irealizabil. Aliații occidentali trebuie să înceapă să recunoască faptul că au resurse limitate, sau cel puțin să admită limitele a ceea ce pot sau vor oferi Ucrainei.
Asta însemna să se definească cu sinceritate ceea ce poate fi realizat din punct de vedere practic. Este foarte bine să declarăm că singurul obiectiv acceptabil este „înfrângerea” absolută a lui Putin. Dar atunci când constrângerile politice și economice limitează resursele pe care Occidentul este pregătit să le desfășoare, insistența în acest sens ar putea foarte bine să încolțească Kievul, forțându-l să aleagă între pace și un război veșnic în căutarea unei noțiuni neclare de „victorie”.
Oricât de neplăcută și nedreaptă ar fi, cea mai plauzibilă victorie ar putea necesita nu doar un sprijin militar amplificat pentru Ucraina, inclusiv garanții serioase de securitate, ci și recunoașterea faptului că Kievul ar putea fi nevoit să renunțe la unele dintre obiectivele sale, fie prin promisiuni de neutralitate – sau, oricât de greu de înghițit ar fi asta- la o parte din teritoriile ocupate, scrie jurnalista și analista specializată în politica Rusiei Anna Arutunyan, într-un editorial publicat de CNN.
