-0.7 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Alina Gorghiu cere românilor să uite de REVOLUȚIE: ”Țara asta a început să….”

Preşedintele Senatului României, Alina Gorghiu, le-a transmis, miercuri, revoluţionarilor din Decembrie 1989 de la Timişoara să uite traumele acelui moment şi să participe activ la eforturile societăţii româneşti, pentru că perioada este foarte complicată, iar anul 2023 va fi unul dificil, potrivit Agerpres.

„Sunt bucuroasă că am avut ocazia să fiu alături de ei (participanţii la Revoluţia din 1989 de la Timişoara – n.r.) astăzi şi le urez un lucru pe care li-l urez tuturor românilor: să uite traumele de la Revoluţie, să îşi aducă aminte că au ajutat enorm de mult această Românie cu efortul şi cu curajul lor şi să participe activ la eforturile societăţii româneşti, pentru că perioada este foarte complicată şi avem nevoie de fiecare om într-un 2023 care va fi unul dificil”, a declarat presei Alina Gorghiu, în cadrul unei şedinţe festive dedicată evenimentelor din Decembrie 1989 de la Timişoara.

Senatorul liberal a subliniat faptul că Timişoara a fost, în mod cert, un exemplu pentru toată ţara, în urmă cu 33 de ani, la Revoluţie începând parcursul proeuropean şi pro-NATO al României.

„Ţara aceasta, de la Revoluţie a început să se modernizeze. Sunt foarte mulţi oameni care merită respectul nostru; eu am venit astăzi, în semn de respect, să îi ascult, să asist la o şedinţă festivă a Consiliului Judeţean alături de asociaţiile de revoluţionari, iar după luările de cuvânt am încercat să stau de vorbă cu fiecare, să vedem punctual fiecare ce nevoi, ce probleme şi preocupări
mai are”, a detaliat Alina Gorghiu.

Şefa Senatului a apreciat că revoluţionarii au spus lucruri extraordinare, alături de nemulţumirile expuse, care pot fi exprimate liber tocmai prin dreptul câştigat în urmă cu 33 de ani, fiind subliniate şi progresele.

Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a arătat că, având obişnuinţa evenimentelor anterioare, în care era nelipsită disputa între asociaţiile de revoluţionari, de data aceasta s-a reuşit impunerea unei anumite solemnităţi acestui eveniment, care trebuie să caracterizeze orice manifestare de comemorare a eroilor Revoluţiei.

„Manifestările de comemorare nu sunt prilej de ceartă. Dacă eroii din decembrie 1989 se certau între ei, nu mai ajungeam ca Revoluţia să fie victorioasă. De aceea, trebuie să păstrăm memoria neîntinată şi să lăsăm orgoliile, disputele dintre noi, măcar în aceste momente deosebit de importante”, a încheiat Alin Nica.

Related posts

Gabriela Firea, mesaj romantic din tufa de lavandă, după scandalul azilelor

econtext

Românii, chemați la armată. Instrucție de patru luni pentru femei și bărbați

econtext

Aleea decking din Parcul Liniei a intrat în reparații

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More