18.9 C
București
19 mai 2025
econtext.ro
ȘTIRI

Vladimir Putin se compară cu Iisus în fața Occidentului „satanic”

Vladimir Putin s-a comparat cu Iisus în timp ce a citit din Biblie în timpul unei festivități de deschidere a unor centre pentru copii în apropiere de Moscova.

Într-o convorbire video adresată copiilor cu ocazia deschiderii, Vladimir Putin a fost auzit vorbind în termeni vădit religioși despre necesitatea de a forma viziunea asupra lumii a tinerilor ruși, în timp ce își explica misiunea de a susține valorile „tradiționale”, scrie standard.co.uk.

Președintele rus s-a prezentat în numeroase ocazii ca un apărător fervent al credinței creștine în fața Occidentului „satanic”.

Vladimir Putin a comparat misiunea sa de a proteja tineretul rus de influența tot mai mare a Occidentului făcând referire la Petru și Andrei, doi pescari, care au răspândit cuvântul lui Dumnezeu sub conducerea lui Iisus.

În cadrul unei reuniuni a oficialilor ruși, Putin a întrebat: „Vă amintiți cum a venit Iisus în Galileea și i-a văzut pe pescari lângă Marea Galileii?”.

„Unul prindea pește, altul își aranja plasa. Și El le-a spus: Nu, nu, nu: ‘Urmați-Mă și vă voi face pescari de oameni, pescari de suflete omenești. Ei au devenit evangheliștii Lui, elevii Lui. Acest lucru a fost foarte important într-o perioadă în care religiile lumii se dezvoltau… dar nu este mai puțin actual acum, când trebuie să ne apărăm valorile tradiționale, cultura, tradițiile și istoria noastră. Acest lucru este foarte important pentru viitorul țării.”

Putin a susținut că nu a vrut să răspândească un mesaj pur creștin și a continuat să facă referire la alte trei „religii tradiționale” ale țării, printre care se numără islamul, iudaismul și budismul. Aproximativ 70% dintre ruși se identifică drept creștini.

Menționarea credinței creștine a fost folosită de persoane din Rusia pentru a apăra poziția țării în războiul cu Ucraina.

Related posts

Directorul FBI vede „amenințări teroriste în toată țara”, ca la 11 septembrie 2001

econtext

Principalul general american din Europa recomandă SUA să mențină actuala prezență militară pe continent / Ce a spus despre forțele de pe Flancul Estic

econtext

Rusia anunță încetarea acordului de export al cerealelor ucrainene prin Marea Neagră

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More