Luna august era privită în Rusia cu panică, iar între ruși s-a și instalat expresia „blestemul al lui august”, de care păreau însă să fi scăpat până acum. Totuși, acest blestem s-a întors, iar acum rușii se confruntă cu o îngrijorare mai profundă ca oricând.
„Blestemul lui august” reprezintă de fapt o explicație superstițioasă pentru numărul mare de accidente mortale, atacuri teroriste sau conflicte armate care au loc în această lună.
În ultimele săptămâni, rușii se confruntă cu o intensificare semnificativă a atacurilor din partea Ucrainei pe teritoriul lor, aceste atacuri aducând războiul chiar în propria lor țară.
Luna august a adus în Rusia teroare
Până în prezent, fiecare zi a lunii august a fost marcată de atacuri cu drone ucrainene la scară mică, vizând clădiri oficiale, instalații militare și zone rezidențiale sau comerciale.
Chiar dacă majoritatea dintre aceste drone sunt doborâte de sistemele de apărare, așa cum susțin oficialii regimului de la Kremlin, totuși un număr suficient reușește să evite aceste sisteme și să cauzeze pagube și dezordine în Rusia, potrivit cnn.com.
„Suntem șocați că așa ceva se întâmplă aici. Noi nu suntem politicieni, așa că nu vrem să comentăm”, a declarat o rusoaică, sub anonimat, pentru presa locală din Moscova.
„Am doi copii și vreau să nu mă mai simt rușinată că s-au născut în această perioadă”, a adăugat o femeie.
Un alt grup de ruși și-a manifestat opoziția în moduri chiar mai violente. În cursul lunii august, numărul incendiilor intenționate la sediile centrelor de recrutare militară din întreaga țară a crescut dramatic – au fost înregistrate peste 24 de incendii în puțin mai mult de o săptămână.
Cetățenii vulnerabili, precum pensionarii, sunt „manipulați” pentru a iniția atacuri, sub incitația agenților ucraineni, care se prezintă ca polițiști sau creditori și îi constrâng să acționeze în acest fel.
Numărul morților și răniților crește în Rusia
A doua săptămână din august nu a fost mai puțin dificilă decât prima, aducând cu sine și mai multe pierderi de vieți omenești și răniți. O explozie misterioasă a devastat o fabrică din micul oraș Sergiev Posad, situat la două ore distanță de Moscova.
Un nor întunecat de fum s-a înălțat pe cerul localității în urma exploziei. Autoritățile din Moscova au insistat că incidentul a fost rezultatul unei erori de securitate și că a afectat odată importantul producător de echipament optic militar, inclusiv ochelari de noapte sau lentile de pușcă.