3.7 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Când se dă, de fapt, drumul la apă caldă în București. Informații de pe site-ul Termoenergetica

Locuitorii Capitalei care speră că în dimineața zilei de 20 august va curga apă caldă din nou la robinete vor avea parte de o surpriză.

O treime dintre blocurile din București continuă să nu aibă apă caldă, după ce la 1 august, compania Termoenergetica a demarat revizia tehnică anuală și în paralel lucrările pe magistrala 3 Sud, potrivit hărții cu situația termoficării din oraș.

Este vorba în principal de peste 300 de blocuri din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei. Inițial, Termoenergetica a anunțat că situația va fi remediată pe 11 august, doar că ulterior compania a decis prelungirea lucrărilor până pe 20 august din cauza stării precare „a conductelor de termoficare, de imposibilitatea efectuării sudurilor după montarea noilor tronsoane de conductă, dar mai ales de necesitatea urgentării măsurilor privind exploatarea în siguranță a întregului sistem de termoficare”.

Numai că potrivit informațiilor de pe site-ul companiei, 20 august e aproape 21 august, având în vedere că ora estimată de pornire a apei calde este 23.30.

Până atunci, bucureștenilor nu le rămâne decât soluția dușurilor reci sau a mersului la sălile de sport la care au abonamente acolo unde pot beneficia de apă caldă.

 

Related posts

Nicuşor Dan susţine că s-a întâlnit o singură dată cu Coldea: „La Ambasada Franţei, eu intram şi el ieşea, sau invers, şi ne-am zis bună ziua, asta a fost tot”

econtext

Sunt disponibile 1.000 de locuri la diferite cursuri gratuite pentru copiii din Sectorul 6 al Capitalei

econtext

România va găzdui peste 200 de cetățeni ucraineni evacuați din Israel

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More