7.8 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Cine l-a scos din vizuină pe Vladimir Putin. Întâlnire în toiul nopții cu liderii militari

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a vizitat pe comandantul „operaţiunii militare speciale” a Rusiei din Ucraina, generalul Valeri Gherasimov, şi pe alţi comandanți militari importanţi, a anunţat sâmbătă Kremlinul.

Vladimir Putin pare nemulțumit de ultimele acțiuni ale armatei sale, ca dovadă că a decis să iasă din „vizuină” ducându-se direct la cei mai înalți generali ai Rusiei. Această vizită vine după ce Ucraina a obținut câteva victorii.

Mai exact, vizita lui Putin vine în contextul în care ucrainenii au obținut o serie de victorii și au recuperat o bună parte din teritoriul cucerit de Rusia. Agenţia de presă britanică notează că întâlnirea a avut loc după ce Ucraina a anunţat succese în contraofensiva sa pe frontul de sud-est.

„Vladimir Putin a avut o întâlnire la cartierul general al grupului operaţiunii militare speciale în Rostov pe Don”, a transmis Kremlinul într-un comunicat de presă.

Vladimir Putin pare nemulţumit de generalii săi

În comunicatul său, Kremlinul a mai menţionat că Putin, care este comandantul suprem al forţelor armate ruse, a ascultat buletinele informative prezentate de Gherasimov şi de alţi comandanţi militari de rang înalt şi ofiţeri.

Vladimir Putin

Vladimir Putin. Sursa foto: TASS

Reuniunea a avut loc după ce Ucraina, a cărei contraofensivă de a recuceri teritoriile capturate de Rusia în primele luni ale războiului au fost mai lente decât era de aşteptat, a anunţat că a eliberat un sătuc aflat pe linia frontului, primul astfel de succes din iulie.

Kremlin nu a oferit informaţii suplimentare referitoare la întâlnirea lui Putin cu liderii militari ruşi şi nici nu era clar unde anume a avut loc întrevederea.

Întâlnirea a avut loc în toiul nopţii

Înregistrări video publicate de agenţia de stat rusă RIA îl arătau pe Gherasimov întâmpinându-l pe Vladimir Putin, aparent în timpul nopţii, şi îl însoţea într-o clădire după o scurtă strângere de mână.

Gherasimov, care în ultimele luni a fost văzut rar în public, a fost ţinta unor critici dure din partea şefului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, dar şi din partea unor bloggeri militari ruşi pe tema eşecurilor Rusiei în războiul declanşat împotriva Ucrainei.

Rostov pe Don, oraş situat la doar 100 de kilometri de graniţa cu Ucraina, găzduieşte comandamentul districtului militar sud ai cărui militari luptă în Ucraina, relatează Reuters.

Related posts

Franța schimbă legislația pentru viol, după scandalul cu cei 51 de bărbați

econtext

Studiu: Aproape toate tipurile de pateu vegetal pe care le mancam contin E-uri

Asaftei Bogdan

Ucraina: Voluntari din peste 50 de țări luptă împotriva ocupanţilor ruşi în cadrul Legiunii Internaționale

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More