2 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Cod roşu de viscol în șase județe. Sute de oameni au nevoie de ajutor

Meteorologii au emis duminică cod roşu de viscol puternic şi ninsoare abundentă pentru judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Probleme sunt în toată zona de sud-est, unde sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică.

Cod roşu de viscol în șase județe. Sute de oameni au nevoie de ajutor

Sute de mii de persoane au rămas fără energie electrică în sud-estul țării, după ce viscolul a doborât cel puțin 175 de linii de medie tensiune. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că remedierea problemelor va dura destul de mult, timp, deoarece ”condițiile de pe teren sunt aproape imposibile”.

UPDATE: Trenul IR 1731 Galaţi-Braşov, cu aproximativ 130 de călători, este blocat pe raza judeţului Brăila, fără căldură, din cauza ruperii firului de tensiune şi a pantografului, informează ISU Brăila.

„Trenul IR 1731 Galaţi-Braşov are aproximativ 130 de călători în el, fără căldură, din cauza ruperii firului de tensiune şi a pantografului. Trenul IR 1572 Galaţi-Bucureşti Nord a fost anulat. În Staţia CF Brăila se află aproximativ 40 călători”, potrivit ISU Brăila.

Avertizarea meteo cod roşu de vânt puternic şi ninsori abundente pentru judeţul Constanţa a fost prelungită duminică de la ora 10:00, până la ora 16:00, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.

Conform unei ultime centralizări făcute de ISU, sunt înzăpezite în diferite zone 35 de autoturisme, patru microbuze, două autocare, o autocisternă, fiind vorba de 215 persoane care au nevoie de ajutor.

Un număr de 36 de copaci s-au prăbuşit, 12 autoturisme au fost avariate, o stradă – inundată, patru stâlpi de electricitate doborâţi, precum şi patru acoperişuri.

Cod roşu de viscol în șase județe. Sute de oameni au nevoie de ajutor. Şase drumuri naţionale şi toate drumurile judeţene sunt închise traficului rutier.

Numărul localităţilor fără electricitate a crescut la 59, iar nealimentate cu apă sunt zece localităţi.

Un număr de 24 de trenuri sunt anulate. Activităţile portuare sunt întrerupte, porturile maritime fiind închise de sâmbătă.

Circulaţia rutieră a fost închisă începând cu ora 9:00, pe DN 24 D, la limita cu judeţul Vaslui, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Buzău.

„Se închide circulaţia rutieră pe DN 24 D în judeţul Galaţi. Din cauza cantităţii mari de zăpadă şi a viscolului puternic, s-a decis începând cu ora 9,00 închiderea circulaţiei rutiere pe DN 24 D, sectorul cuprins între intersecţia cu DN 26 – limita cu judeţul Vaslui”, se arată în informarea DRDP Buzău.

CFR SA informează că circulația trenurilor se desfășoară în condiții dificile, ninsoare și vânt puternic cu rafale de 95 km/h – 100 km/h, pe raza județelor din sud – estul țării.

Astfel, pe raza SRCF Constanța, din cauza ninsorii viscolite și a rafalelor puternice de vânt, nu funcționează rețeaua națională de alimentarea cu energie, iar pentru asigurarea energiei electrice 10 stații CF funcționează pe grup electrogen.

De asemenea, pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact se intervine la această ora cu Drezine Pantograf pe 3 intervale CF, astfel: Ovidiu – Dunărea (pe firul II), Fetești – Ramificație Borcea (pe firul I) și Jegălia- Bărăganu. Un singur tren de călatori, R 8340, staționează temporar la această oră, pentru remedierea deranjamentului între Jegalia și Bărăganu.

Tot pe raza SRCF Constanța, din cauza vântului puternic, nu funcționează sistemul de semnalizare – acustic, vizual și barierele automate -, de la 7 treceri la nivel cu calea ferată, situate pe intervalele Ciulnița – Perișoru, Valu lui Traian, Bărăganu – Jegălia, Bărăganu – Fetești, Jegalia – Perișoru. Până la remedierea deranjamentelor, toți participanți la traficul rutier vor respecta, conform prevederilor legale, semnalizarea indicatorului rutier ” Crucea Sfântului Andrei”, iar mecanicii de locomotivă vor circula în apropierea trecerilor la nivel cu viteză redusă, de 20 km/h.

Cod roşu de viscol pe raza SRCF Galați, din cauza intensificări rafalelor de vânt, începănd cu ora 8.25, toate trenurile vor circula pe intervalul CF Galați – Făurei – Țăndărei doar cu locomotive Diesel, cu excepția trenurilor tractate cu locomotive electrice, care acum sunt în circulație, pe secția respectivă.

Echipele de intervenție acționează cu drezine pantograf pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact între stațiile Făurei – Dedulești, pe firul II, în stația Plopu și între Lacu Sărat – Traian Sat, unde 3 trenuri de călători – R 7360, IR 1570 și IR 1732 – au rămas defecte, cu pantografele rupte și staționează pentru remediere.

„Menționăm faptul că, echipele de intervenție ale SRCF Constanța și Galați acționează în continuare pe rețea feroviară din sud-estul țării, astfel încât să fie remediate operațional toate deranjamentele cauzate de fenomenele meteo nefavorabile, iar traficul feroviar să se desfăşoare în condiții optime în această perioadă, în care sunt valabile atenționările meteo de cod galben și portocaliu pe raza județelor din sud – estul țării, unde rafalele de vânt viscolit ating viteze de până la 100 km/h”, a mai transmis CFR SA.

Circulația rutieră a fost închisă pe A2 București – Constanța, pe tronsonul kilometric 35 -144, între localitățile Fundulea și Fetești, a anunțat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Centrul Infotrafic a anunțat că la ora 8:00 erau 20 de drumuri naţionale sunt închise din cauza viscolului duminică dimineaţă.

Pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzilor A2 Bucureşti-Constanţa şi A4 Ovidiu-Agigea, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită, fiind depusă zăpadă pe carosabil.

Județul Brăila:

1. DN 21 între jud. Brăila și Ialomița

2. DN 2B între jud. Brăila și Buzău

3. DN 22 între Brăila și Râmnicu Sărat

4. DN 23 între jud. Brăila și Focșani

5. DN 2F Pod Brăila între Brăila și Tulcea

Județul Buzău:

1. DN 2 Buzău – limită Vrancea

2. DN 2B Buzău – Brăila

3. DN 2G Costești – limita județ Ialomița

4. DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila

Județul Constanța:

1. DN 2A Mihail Kogălniceanu – Hârșova

2. DN 22 Lumina – Mihai Viteazu

3. DN 22A Hârșova – limită județ Tulcea

4. DN 3 Murfatlar – Ostrov

5. DN 38 Topraisar – Vama Veche

Județul Ialomița:

1. DN 21 Iazu, unde un autocar cu 30 cetățeni ucraineni s-a răsturnat, fără a rezulta victime, iar alte 2 autocamioane s-au răsturnat, de asemenea fără victime

2. DN 21 Bărăganul – limită județ Brăila

Județul Tulcea:

1. DN 22A între Tulcea și Hârșova

2. DN 22D între Mircea Vodă și Atmagea

3. DN 22 între Tulcea și Constanța

4. DN 22 între Tulcea și Brăila.

De asemenea, există 1 drum național cu restricție de tonaj peste 3,5 tone, respectiv: DN 73A între Râșnov și Predeal.

Totodată, toate porturile de la malul Mării Negre sunt închise, din cauza viscolului.

CFR Călători a anunțat că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, astăzi va fi suspendată și chiar anulată pe unele tronsoane circulația mai multor trenuri care fac legătura între Constanța și București și între localități din județele Ialomița și Buzău.

Totodată, mai multe echipe sunt pregătite să intervină pentru deszăpezirea căilor ferate, a anunțat compania.

Prima zăpadă în București, în acest sezon rece

În Capitală a nins de ore bune, amestecat cu ploaie și chiar s-a așternut pe alocuri un strat de zăpadă de câțiva centimetri.

Vântul care a bătut cu putere azi-noapte – a doborât un copac zdravăn în sectorul șase, peste o mașină parcată. Așa că a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Militarii au fost chemați și pe strada Doamna Ghica, în sectorul 2, după ce un șofer a intrat cu viteză pe o porțiune de șosea inundată, a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp de iluminat, pe care l-a pus la pământ.

Pasagera de pe scaunul din dreapta a fost dusă la spital. Strada a fost blocată zeci de minute, timp în care angajații companiei de iluminat public au verificat starea rețelei.
Capitala se află sub cod galben de vreme rea până diseară, la ora 18.

Comandamentele de iarnă, convocate de premierul Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a cerut aseară convocarea comandamentelor de iarnă, astfel încât să nu fie probleme din cauza vremii.

Vor fi întâlniri în cursul zilei de astăzi la ministerele Afacerilor Interne, Transporturilor şi Energiei.

Pregătiri se fac și în Capitală, unde se reunesc membrii comitetului pentru Situații de Urgență. O ședință a fost convocată de prefect la ora 10 și 30 de minute.

Aproape 500 de utilaje sunt pregătite să intervină în cele 6 sectoare, în cazul în care este nevoie de îndepărtarea zăpezii ori a poleiului de pe carosabil

Related posts

De ce boală a suferit Rona Hartner: „Eram aproape în comă hepatică. Mi-am dat seama că trebuie să mai semnez un cec în alb lui Dumnezeu…”

econtext

Românii vor fi obligați să renunțe la aragazele din bucătărie! Decizia drastică luată de Uniunea Europeană

econtext

13 unități de învățământ din Sectorul 6 al Capitalei, se află în proces de reabilitare

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More