0.5 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Codul Rutier. Situația în care permisul de conducere se reține pe loc. S-a schimbat legea

Codul Rutier. Guvernul a adoptat o nouă ordonanță de urgență prin intermediul căreia sunt stabilite noi condiții pentru testarea șoferilor. Noua ordonanță prevede situații clare în care polițistul are această obligație.

Codul Rutier. S-a schimbat legea. Noi condiții pentru testarea șoferilor

Ordonanța de urgență adoptată de Guvern în ședința din 28 iunie vizează modificarea și completarea unor acte normative pentru creșterea siguranței rutiere prin instituirea unor situații obiective în care polițistul este obligat să efectueze testarea conducătorilor auto.

Potrivit noii ordonanțe, un polițist este obligat să testeze conducătorii auto în următoarele situații:

în vehicul sunt observate recipiente ce pot conţine băuturi alcoolice, care prezintă urme de consum sau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
a săvârşit în mod repetat, în ultimii trei ani, contravenţia prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. a) ori a fost condamnat pentru cel puţin una dintre infracţiunile prevăzute la art. 336, art. 3361, art. 337 sau art. 338 din Codul Penal,
infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri ori infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, scrie Agerpres.

Codul Rutier

Testarea șoferilor va putea fi făcută de mai multe ori

Conform lui Alexandru Popa, reprezentant al Direcţiei Rutiere, o nouă prevedere introdusă referitoare la testarea conducătorilor de vehicule este posibilitatea ca persoana testată să solicite polițistului rutier o a doua testare după 15 minute, dar nu mai târziu de 20 de minute de la primul test, în situația în care concentrația aerului expirat a fost de până la 0,10 mg/L alcool pur în aerul expirat. El a subliniat că rezultatul cel mai mic dintre cele două teste are valoare juridică, mai informează sursa citată.

Alexandru Popa a afirmat că una dintre modificările aduse prin Ordonanța de Urgență privind siguranța rutieră include instituirea măsurii retragerii permisului de conducere până la primirea rezultatului analizei mostrelor biologice în cazul persoanelor care refuză sau nu pot să se supună testării pentru verificarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive. De asemenea, restituirea permisului de conducere reținut în cazul infracțiunilor prevăzute de articolele 336, 3361 sau 337 din Codul penal este condiționată de realizarea unei evaluări medicale prealabile de către titularul acestuia. Scopul acestor măsuri este prevenirea repetării comportamentului de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau substanțelor cu efecte psihoactive.

Ce alte modificări sunt aduse prin noua ordonanță

Alte modificări pentru testarea șoferilor includ reglementarea posibilității de a dispune imobilizarea vehiculului atunci când un conducător de vehicul refuză sau nu poate să se supună testării pentru a stabili prezența alcoolului sau a substanțelor psihoactive în organism, și nu poate fi înlocuit pe loc de o altă persoană. Totodată, a fost introdusă posibilitatea ca determinarea prezenței substanțelor psihoactive în organismul unei persoane să poată fi efectuată și în laboratoarele de specialitate ale IGPR acreditate sau în unitățile sanitare publice acreditate și autorizate.

Alexandru Popa a mai explicat pentru Agerpres că Ordonanța de Urgență privind siguranța rutieră a adus schimbări semnificative, inclusiv în ceea ce privește competențele Poliției Române de a utiliza datele de monitorizare a traficului rutier colectate de administratorii drumurilor publice de interes județean și local prin tehnologii instalate pe aceste drumuri.

De asemenea, ordonanța extinde capacitatea de sancționare a contravențiilor în regimul circulației pe drumurile publice prin introducerea unui mecanism prin care participanții la trafic pot semnala posibile situații de condus agresiv, observate în înregistrări video sau audio-video.

Related posts

Cutremur puternic în România, duminică dimineață. Ce magnitudine a avut și în ce zonă s-a produs

econtext

În perioada 21-23 iulie 2023, bucureștenii sunt așteptați la Asian Food Fest, în Parcul IOR

econtext

Robert Negoiță a mers la Hala Laminor și le-a prezentat bucureștenilor, prin intermediul unui video, plantele exotice de acolo

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More