2 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Congresul PPE la București. Vor veni peste 2.000 de delegați

Congresul PPE (Partidului Popular European) se desfășoară la București, în perioada 6-7 martie, la Romexpo, fiind găzduit de Partidul Național Liberal.

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, declară că sâmbătă va avea loc, Congresul Partidului Popular European la București, în perioada 6-7 iunie. Evenimentul care va aduce împreună toți liderii importanți din Uniunea Europeană.

Anunțul făcut de președintele Partidului Popular European

„Peste câteva zile voi merge la Bucureşti. Sunt încântat de acest lucru pentru că vom decide cu privire la menifesto – ideile pentru viitor. Vom decide, de asemenea, cu privire la candidatul nostru principal, cu privire la cine ne va reprezenta în timpul campaniei europene şi va deveni următorul preşedinte al Comisiei. PPE este puterea Europei”, a anunţat, sâmbătă, Manfred Weber, într-un mesaj postat pe Facebook

PPE

Congresul PPE. Ce include programul

Conform declarației organizatorilor, agenda Congresului PPE va include discuții despre pregătirile și strategiile pentru alegerile Parlamentului European, manifestul Partidului Popular European, precum și desemnarea candidatului principal al partidului.

„Venirea PPE la Bucureşti reprezintă un semn de solidaritate al întregii Uniuni Europene cu România şi statele aflate în vecinătatea războiului declanşat de Rusia în Ucraina”, au transmis organizatorii.

Peste 2.000 de delegați vin în România

Peste 2.000 de delegați din peste 40 de țări, inclusiv președintele Comisiei Europene, președintele Parlamentului European, șefi de state și de guverne, președinții partidelor din cadrul Popularilor Europeni și comisarii europeni afiliați PPE, se vor aduna săptămâna viitoare la București.

Partidul Popular European include 84 de partide și parteneri din 44 de țări, alături de președinții Comisiei Europene (Ursula von der Leyen) și ai Parlamentului European (Roberta Metsola), precum și șefi de stat sau de guvern din 12 țări membre ale UE. De asemenea, este cel mai numeros grup politic din Parlamentul European, având 178 de membri.

Partidul Național Liberal, în parteneriat cu Partidul Popular European, găzduiește reuniunea de la București. Acesta nu este primul congres al Popularilor Europeni găzduit în București, deoarece orașul a mai fost gazda unui astfel de eveniment în octombrie 2012.

Related posts

Cutremur în România, sâmbătă dimineață. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

econtext

Ce ne lipsește ca să fim cei mai de preț aliați ai SUA din Est. Expert: „Nu ajunge să luăm arme de la ei”

econtext

Căsuța cu cărți din Parcul Brâncuși, vandalizată în urmă cu două zile, a fost reparată

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More