-1.9 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Crăciunul din 2023 uimitor de cald – Temperaturile au ajuns la 21 C în România

​Crăciunul din 2023 va rămâne în istoria meteo pentru temperaturile extrem de ridicate înregistrate în România. A mai fost cald în ziua de 25 decembrie în ultimii ani, dar niciodată ca acum. În Oltenia au fost 21 de grade, iar la București, 17 C, arată datele ANM. Temperaturile sunt și cu 12-14 grade mai mari decât normalul perioadei.

Crăciunul din 2023 uimitor de cald. La Calafat au fost 21 de grade C, la Bechet au fost 20 C, iar la Zimnicea, Băilești și Turnu Măgurele au fost 19 grade. La Mangalia au fost 18 grade, la Curtea de Argeș 17, iar la Adjud, 15 C. La Bistrița, maxima zilei a fost de numai 3 C. Cele mai mari temperaturi s-au înregistrat în jurul orei 14.00.

Crăciunul din 2023 uimitor de cald – Temperaturile au ajuns la 21 C în România

ANM a publicat în cursul serii de luni maximele „la virgulă”. Au fost +20,9 C la Calafat, +20,4 C la bechet, +19,5 C la Turnu Măgurele și Zimnicea și +19 C la Băilești. La Bistrița au fost doar +3,6 C, iar la stațiile meteo montane Călimani și Ceahlău-Toaca au fost -0,8 C la prânz.

Crăciunul din 2023 uimitor de cald - Temperaturile au ajuns la 21 C în România
Crăciunul din 2023 uimitor de cald – Temperaturile au ajuns la 21 C în România

În dimineața Crăciunului din 2023 au fost temperaturi pozitive aproape peste tot, cea mai ridicată maximă fiind de +7,4 C, la Constanța. La Sibiu au fost +5,7 C. Dimineață la ora 7 erau și temperaturi de 10-11 C.

De câte ori a nins de Crăciun în ultimii 70 de ani și ce ne așteaptă de acum încolo

Și în Ajun a fost cald: maxima zile a fost de +16,7 C, la Calafat.

În ultimii zece ani ziua de Crăciun a fost mult mai caldă decât în anii 80 și 90. Mult mai rar a fost zăpadă și au fost +10 C chiar și la munte. În 2017 au fost +18,9 grade la Calafat și +17,7 C la Târgoviște, iar în 2010 au fost +18,3 C la Călărași.

Una dintre cele mai calde nopți de Crăciun a fost în 2002, când minima nu a scăzut sub +11 la Constanța.

În 2014 a fost cea mai caldă zi de Ajun din ultimii 50 de ani, pe 24 decembrie maxima fiind de +19,3 C la Târgoviște. În ziua de Crăciun au fost +15,3.

Când a fost ultima oară zăpadă mare în București și în alte orașe din țară. Unde a fost strat de un metru la câmpie în acest secol?

În 2021, în ziua de Crăciun, au fost +17,6 C la Zimnicea și 17 C la Bechet, Calafat și Turnu Măgurele. La Cluj, Darabani și Rădăuți au fost doar 2 C maxima. Minima nopții a fost de +10,5 C la Calafat, foarte ridicată pentru final de decembrie.

Anul trecut, de Crăciun, cel mai cald a fost la Ploiești, +15,5 C, iar la București, Calafat și Târgoviște au fost +15 C. La Predeal erau 3 C la prânz, la fel și la Stâna de Vale.

Și în 2020 a fost cald de Crăciun, cu o maximă de +16,1 C la Constanța. La Stâna de Vale a fost doar + 1 C.

Related posts

Ce spune șeful NATO despre dronele căzute în România: Nu există dovezi

econtext

Prognoza meteo pentru luna iunie. Vremea se schimbă în prima lună a verii

econtext

Prognoza meteo, 15 iulie. O sâmbătă cu temperaturi caniculare

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More