1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL Recomandate

Decizie radicală luată de UEFA! Cum va fi afectată și naționala României?

Săptămâna aceasta, UEFA a dat de veste că intră în vigoare o serie de modificări, care vor avea impact și pentru naționala României, conform click.ro.

Concret, Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Fotbal a aprobat, în cadrul şedinţei desfășurate miercuri, noile formate ale preliminariilor, atât pentru Campionatul Mondial din 2026, cât și pentru cel European din 2028. Potrivit noilor modificări, grupele vor fi de câte patru și cinci echipe, comparativ cu până acum, când erau câte cinci și șase.
În urma acestor schimbări, varianta nouă de format al calificărilor europene pentru cele două competiții va fi modificat, astfel: echipele vor fi extrase în 12 grupe de câte patru şi cinci echipe. Diferențele vin ca urmare a dorinței de a avea o competiție mai dinamică și mai puțin previzibilă.

Europa va trimite 16 echipe la turneul final de CM

Potrivit celor anunțate de UEFA, echipele repartizate în grupe de cinci vor începe calificările în martie sau în iunie – în cazul în care sunt calificate în sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor sau sunt implicate în partide de promovare ori retrogradare în această competiție. Similar, grupele de câte patru echipe vor începe campania abia în luna septembrie.
Mai departe, câştigătoarele celor 12 grupe din preliminariile europene se vor califica direct la EURO sau la CM, în timp ce grupările clasate pe locul secund se vor califica fie direct, fie vor participa la meciurile de baraj alături de echipele Liga Naţiunilor pentru calificarea la EURO. În ceea ce privește turneul final european, deocamdată nu există schimbări și acesta e prevăzut în continuare cu 24 de echipe.
Implementările UEFA vor avea loc după EURO2024 și, odată cu creşterea numărului de echipe la CM 2026, de la 32 la 48, Europa va trimite 16 echipe la turneul final, care va fi găzduit de Canada, SUA şi Mexic, faţă de 12, cum era până acum – ceea ce un avantaj pentru România și selecționata lui Edi Iordănescu.
Totodată, Liga Naţiunilor va fi extinsă cu o rundă eliminatorie, care se va disputa în luna martie. Astfel, se va crea continuitate între faza grupelor, care se încheie în noiembrie şi turneul final, care se dispută în luna iunie.

„Liga Națiunilor, o poveste de succes”

Echipele care vor câștiga faza grupelor, dar și cele clasate pe locurile secunde în Liga A vor merge în sferturile de finală și o dublă manșă va decide naționalele care se califică în Final Four. Ocupantele locurilor trei din Liga A și vicecampioanele din Liga B, alături de locurile trei din Liga B și vicecampioanele din Liga C vor disputa play-off-ul de promovare/retrogradare, de asemenea în dublă manșă.
„Liga Naţiunilor s-a dovedit a fi o poveste de succes, înlocuind jocurile amicale cu meciuri mai competitive. Şi acum, prin introducerea noii etape eliminatorii, echipele vor avea şi mai multe oportunităţi de a progresa, păstrând acelaşi număr de jocuri în calendarul internaţional al meciurilor. Previzibilitatea preliminariilor europene a fost, de asemenea, reîmprospătată cu un nou format, unul care va oferi tuturor echipelor şanse egale de a se califica la turnee majore. Acest nou format promite să aducă mai mult entuziasm competiţiilor naţionale de fotbal din Europa, care continuă să crească”, a punctat preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Čeferin.

Related posts

Avertisment de ultimă oră înainte de Black Friday. Cine îi pândește pe cumpărători

econtext

Ucraina, dezgustată de Macron: Cum să oferim așa ceva unui stat terorist şi ucigaş?

Axinte Dan

Aproximativ 250 de copii din Sectorul 2, proveniți din familii vulnerabile, vor merge la grădinițe cu program prelungit

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More