Dispar banii de pe card! Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor postări sponsorizate care se folosesc de imaginea unor bănci cunoscute, în încercarea de a convinge utilizatorii să ofere date personale sensibile.
Dispar banii de pe card! Atenție la postările sponsorizate pe Facebook. Avertismentul vizează folosirea imaginilor unor bănci în încercarea de a convinge utilizatorii să ofere date personale sensibile. Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor postări sponsorizate care se folosesc de imaginea unor bănci cunoscute, în încercarea de a convinge utilizatorii să ofere date personale sensibile.
”La finalul săptămânii trecute, echipa Directoratului publica o avertizare pe social media despre o tentativă de fraudă propagată prin postări sponsorizate pe Facebook, care abuzau de imaginea Banca Transilvania. În ultimele zile, DNSC a identificat «capcane» similare care se folosesc de branding-ul BCR”, a transmis, luni, DNSC, într-o postare pe Facebook.
Atacatorii cer datele personale
Specialiştii menţionează că, odată ce utilizatorul accesează postarea sponsorizată, este redirecţionat către un articol care încearcă să-l convingă să viziteze pagini de phishing.
”Atacatorii vor astfel să convingă potenţiale victime să-şi furnizeze date personale, financiare sau de autentificare pe site-uri controlate de ei, sub pretextul investiţiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt”, a mai transmis DNSC.
Dacă aţi fost păgubit prin această metodă depuneţi o plângere la Poliţie
Specialiştii publică şi o serie de recomandări
Raportaţi astfel de postări pentru SCAM (fraudă) către reţeaua socială unde le întâlniţi.
Citiţi şi analizaţi cu atenţie informaţiile culese din mediul online
Evitaţi accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunităţi rapide de îmbogăţire
Nu furnizaţi date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană
Verificaţi întotdeauna pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), la secţiunea „Alerte Investitori – Informări” şi secţiunea „Atenţie la Entităţi Neautorizate!” informaţii referitoare la posibile fonduri care au ca scop înşelarea investitorilor sau referitoare la fonduri neautorizate sau care nu prezintă încredere.
În cazul în care aţi introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizaţi imediat banca, iar dacă aţi fost păgubit prin această metodă depuneţi o plângere la Poliţie, fizic sau online. Dacă observaţi în mediul online iniţiative similare, raportaţi-le ca FRAUDĂ către reţeaua socială şi către DNSC (alerts@dnsc.ro sau 1911)
Anterior, Banca Transilvania a tras un semnal de alarmă pe canalele oficiale de comunicare cu privire la valul de reclame false de pe social media la oportunități ireale de investiții, care se propagă acum pe pagini nou create, ori compromise de atacatori. În ultimele zile, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a primit la rându-i multiple notificări de la utilizatori care semnalau reclamele false, care se foloseau de branding-ul #BT.