Florentin Pandele, primarul din Voluntari și soțul Gabrielei Firea, susține că nu îl cunoaște pe Ștefan Godei, patronul azilelor groazei. Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, a declarat că nu îl cunoaște pe Ștefan Godei, patronul „azilelor groazei” și fost angajat la cabinetul senatorial al lui Firea. Pandele a menționat însă că bunicul său i-a cununat pe bunicii lui Godei, cele două familii fiind originare din același sat, Surlari (Ilfov).
Florentin Pandele, primarul din Voluntari și soțul Gabrielei Firea, susține că nu îl cunoaște pe Ștefan Godei, patronul azilelor groazei. Potrivit Digi24, Ștefan Godei, patronul azilului din Ilfov, Ștefan Godei, ar fi însă omul de casă al familiei Firea – Pandele încă din anul 2014 și ar fi fost angajat în toate instituțiile la care Firea a lucrat până a ajuns ministru. Ultimul loc de muncă al lui Ștefan Godei ar fi fost în cadrul Senatului, unde ar fi lucrat ca șofer până în februarie anul acesta, când au apărut public anchetele jurnalistice din azilele ororilor. Gabriela Firea susține însă că nu a fost șoferul ei nici la Senat, nici la Primărie. De asemenea, Florentin Pandele se dezminte de orice legătură cu Godei. Iată declarația edilului din Ilfov, unde au fost descoperite azilele groazei.
Florentin Pandele, primarul din Voluntari și soțul Gabrielei Firea, susține că nu îl cunoaște pe Ștefan Godei, patronul azilelor groazei
Pandele susține că nu îl cunoaște pe Godei, patronul „azilelor groazei”. Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea și edil al Ilfovului, a declarat, recent, pentru G4Media, că nu îl cunoaște pe Ștefan Godei, patronul azilelor groazei, unde bătrânii erau înfometați, torturați și obligați să cerșească. Ștefan Godei ar fi un fost angajat la cabinetul senatorial al lui Firea, însă Pandele a spus că nu știe nimic despre legăturile acestuia cu Gabriela Firea.
‘Eu sunt născut în satul Surlari și am aflat de la familie că tatal tatălui meu i-a cununat pe bunicii lui Ștefan Godei’, a declarat Pandele.
Gabriela Firea, despre Ștefan Godei, patronului azilelor groazei
Ștefan Godei, patronul azilelor groazei, ar fi fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator, în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, potrivit unui document oficial consultat de G4Media. Godei ar fi fost angajat la cabinetul lui Firea, imediat după ce aceasta ar fi câștigat postul de senator la alegerile din decembrie 2020.
În urmă cu două zile, Gabriela Firea a declarat despre Godei, care apare într-o fotografie alături de ea, că acesta nu a fost membru PSD, nici în Ilfov și nici în București.
„Nu a fost vreodată membru al Partidului Social Democrat în vreo localitate din județul Ilfov sau București. Deci, nu avea cum să conducă filiala TSD Ilfov nefiind membru de partid. Simpatizanți, voluntari sau oameni care bagă capul în poză cu liderii sunt mulți’, a declarat Gabriela Firea pentru G4media.