Guvernul a instituit astazi taxarea inversa pentru cereale si plantele tehnice.
Astfel, firmele intermediare care vand cereale si plante tehnice companiilor exportatoare vor trebui sa ceara returnarea taxei pe valoare adaugata si nu exportatorii. Aceasta masura are ca scop combaterea evaziunii fiscale, prin eliminarea firmelor-fantoma.
Mai mult, aceasta masura trebuia aprobata de catre autoritatile romane pana la finele acestei luni, deoarece ordonanta trebuie sa intre in aplicare din iunie 2011 pana in iunie 2013. Acesta este intervalul pentru care Uniunea Europeana a avizat folosirea taxarii inverse.
“Este una dintre cele mai eficiente masuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Timp de doi ani de zile, cat se poate aplica taxarea inversa, eliminam firmele-fantoma care nu plateau TVA-ul catre stat, iar exportatorul cerea returnarea TVA prejudiciind in maniera serioasa statul roman din perspectiva impozitelor si taxelor care trebuie achitate”, a declarat Emil Boc, referindu-se la aplicarea taxarii inverse.
Lantul evaziunii
In general, produsele agricole sunt achizitionate in Romania direct de la producatori, care sunt persoane fizice neplatitoare de TVA.
Iar multi dintre cei care cumparau de la producator o faceau printr-o firma-fantoma. Ei infiintau o firma cu care faceau achizitia de la producatori si vindeau catre firmele exportatoare, fara sa factureze TVA.
Dar exportatorii vindeau mai departe cu TVA. Si apoi veneau sa ceara rambursarea TVA-ului. In acelasi timp, companiile intermediare dispareau, erau radiate, etc.
Iar acest proces prejudicia statul roman, care trebuia sa ramburseze TVA, chiar daca intermediarii nu platisera aceasta taxa.
In esenta, pe lantul achizitiei, companiile care trebuiau sa plateasca TVA dispareau. Iar organele fiscale nu puteau sa respinga rambursarea la firmele care fac exportul.