Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza şi de şase zile în război cu Israelul, a respins propunerea creării unui coridor umanitar făcută de Egipt.
Acest coridor „ar forţa poporul palestinian să îşi părăsească patria” şi ar implica noi strămutări şi căutări de locuri de refugiu, a declarat joi pentru EFE o sursă din cadrul grupării islamiste.
Potrivit acesteia, Hamas continuă să ceară „acces la produsele şi bunurile de primă necesitate, cum ar fi combustibilul sau electricitatea, tot ceea ce poate să le garanteze” celor 2,3 milioane de palestinieni din enclavă „dreptul la viaţă”, în timp ce Fâşia Gaza se află în pragul colapsului umanitar în urma bombardamentelor intense şi a unui asediu israelian total care împiedică chiar şi intrarea alimentelor.
„Cu toate acestea, deschiderea unui coridor sigur pentru a-i forţa pe oamenii noştri să îşi părăsească patria şi să sufere o moarte permanentă nu este ceva cu care poporul nostru şi rezistenţa noastră să fie de acord”, a declarat membrul organizaţiei islamiste, care a comis sâmbăta trecută un atac surpriză terestru, maritim şi aerian asupra Israelului, soldat cu peste 1.300 de morţi şi 3.200 de răniţi.
În Gaza, cel puţin 1.350 de persoane au fost ucise şi 6.049 au fost rănite în urma atacurilor aeriene israeliene, iar spitalele sunt lipsite de electricitate şi duc lipsă acută de materiale, ceea ce a generat o situaţie limită.
Potrivit EFE, circa 3.000 de persoane au fost strămutate joi într-un hotel din Gaza, unde au rămas fără apă şi mâncare, în timp ce Israelul a efectuat bombardamente intense în locuri precum oraşul Rafah, situat în sudul enclavei şi adiacent punctului de trecere a frontierei cu Egiptul.
Ministerul Sănătăţii din cadrul Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) a făcut joi un apel urgent la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi la comunitatea internaţională pentru o intervenţie imediată, astfel încât medicamentele şi materialele medicale să poată fi trimise în Gaza pentru sălile de operaţie, serviciile de urgenţă şi unităţile de terapie intensivă.
Ministerul Sănătăţii palestinian a cerut ajutor pentru „deschiderea spitalelor de campanie pentru a salva vieţile răniţilor, în special ale femeilor, copiilor şi bătrânilor”, întrucât „numărul mare de răniţi depăşeşte în prezent capacitatea spitalelor din Fâşia Gaza”, a declarat ministrul local al sănătăţii, Mai al Kaila.
În acelaşi timp, Israelul – potrivit unor surse de securitate egiptene – a respins de asemenea propunerea făcută de Egipt pentru crearea temporară a unei zone tampon în Fâşia Gaza, în apropierea frontierei sale, pentru a găzdui persoanele strămutate care fug de bombardamentele israeliene.
Negocierile continuă între Egipt şi SUA cu privire la ajutorul umanitar pentru Gaza şi la transferul răniţilor care necesită tratament în Egipt, precum şi la un armistiţiu propus de autorităţile de la Cairo, potrivit surselor, care au precizat că, până în prezent, toate aceste propuneri au fost respinse de Israel.
De asemenea, guvernul egiptean a declarat joi dimineaţa că punctul de trecere a frontierei Rafah cu Egiptul este „deschis traficului şi nu a fost niciodată închis” de la izbucnirea conflictului, notează EFE.
Numărul persoanelor strămutate în interiorul Fâşiei Gaza a depăşit 338.000, crescând cu 75.000 numărul civililor care şi-au părăsit casele în interiorul teritoriului palestinian într-o singură zi, a anunţat astăzi Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).