Începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin? Potrivit The Telegraph, unul dintre motivele izbucnirii revoltei Grupului Wagner ar putea fi dușmănia dintre Evgheni Prigojin și ministrul Apărării din Rusia, Serghei Șoigu. Există, însă, mai multe ipoteze. Iată câteva dintre ele.
Revolta Grupului Wagner este începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin
„Puterea lui Vladimir Putin se bazează pe proiecție, propagandă, pe imaginea de invincibilitate. Or, dintr-o dată, cortina este smulsă, dezvăluindu-l pe Vrăjitorul din Oz drept un om mic, mediocru și speriat. Un om care înțelege aceste subtilități este Evgheni Prigojin, un gangster mărunt din Leningrad care și-a început ascensiunea odată cu Putin și a fost recompensat cu un mare contract de catering înainte de a lansa Grupul Wagner.
Înainte de a analiza ce motive ar putea avea Prigojin. Revolta mercenarilor Wagner este începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin, merită observat cel mai extraordinar fapt din ultimele 24 de ore, și anume că Wagner, care nu a reușit să captureze Bahmut în șase luni, a fost în schimb capabil să cucerească orașul rusesc Rostov în șase ore. Un Putin cu o expresie întunecată, îmbrăcat în negru, a apărut la televizor pentru a denunța răscoala.
O lovitură ca aceasta a fost dată Rusiei în 1917. Intrigile, certurile și politicianismul pe la spatele armatei și al națiunii s-au transformat în cea mai mare tulburare, în distrugerea armatei și prăbușirea statului, precum și pierderea unor teritorii vaste, ceea ce a dus în cele din urmă la tragedia războiului civil”, a scris Daniel Hannan, editorialist și fost politician britanic, într-un articol publicat pentru The Telegraph.
Din ce cauza a izbucnit revolta Grupului Wagner?
„Ce pune, așadar, Prigojin la cale? O posibilitate este ca revolta șefului Wagner să fie pur și simplu punctul culminant al dușmăniei care s-a acumulat între el și ministrul rus apărării, Serghei Șoigu. În cazul în care, așa cum susține fostul deținut, oamenii săi au devenit ținta trupelor regulate, este posibil să se fi gândit că singura sa opțiune este să mizeze totul pe o revoltă.
O a doua variantă este că a schimbat tabăra – și astfel că ucrainenii, într-una dintre cele mai strălucite mișcări tactice din istoria războiului, au înțeles că mercenarii vor lupta pentru cel care oferă cel mai mult. În plus, declarațiile lui Prigojin cu privire la Ucraina au fost surprinzător de calde în ultimele săptămâni.
De pildă, a vorbit despre curajul și onoarea trupelor ucrainene și a pus în contrast modul eficient în care Kievul a evacuat civilii din zona de război cu nepăsarea Moscovei. Într-adevăr, discursul său furibund i-a vizat nu pe soldații inamici, ci s-a îndreptat asupra trupelor regulate rusești: de altfel, ultima sa transmisiune înainte de revoltă a fost denunțarea pretextului Rusiei pentru invazie. Există o posibilitate ca el să fi înțeles că Putin nu poate învinge și a ajuns la o înțelegere în altă parte.
O a treia posibilitate este că are aliați în înaltul comandament rus și că acțiunea sa face parte dintr-o revoluție coordonată. La momentul redactării articolului, este imposibil de știut dacă, așa cum susține Prigojin, forțele regulate se alătură oamenilor săi sau dacă, așa cum susțin purtătorii de cuvânt ai lui Putin, mercenarii sunt izolați, dar o să aflăm asta curând.
Oricare ar fi explicația, sfârșitul regimului Putin poate fi acum întrevăzut. Madame de Staël glumea că sistemul de guvernare al Rusiei este ”autocrația temperată prin strangulare”; acum, până și Putin pare să simtă că zilele sale ar putea fi numărate”, se arată în acel articol.