2 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Instructorii români își iau rămas bun de la militarii ucraineni. F-16, în luptă din iunie

Instructorii români își iau rămas bun de la militarii ucraineni. F-16, în luptă din iunie. Instructorii militari danezi, suedezi și români și-au luat rămas bun de la ucraineni după ce aceștia și-au terminat pregătirea.

Instructorii români își iau rămas bun de la militarii ucraineni. F-16, în luptă din iunie. 

Un videoclip postat de site-ul front_ukrainian arată o ceremonie de rămas bun organizată de Instructorii militari danezi, suedezi și români, la încheierea antrenamentului pentru militari ucraineni, fără să specifice ce fel de instructaj au primit.

Instructorii români își iau rămas bun de la militarii ucraineni

Rețelele de socializare susțin că e vorba de piloții ucraineni, mai ales că personalul de întreținere a avioanelor F-16 a sosit deja în Ucraina, potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, Ilia Ievlaș.

România, Danemarca și Suedia sunt întradevăr implicate în programul de antrenament al piloților ucraineni, alături de SUA și alte țări.

Însă România este implicată, alături de Marea Britanie, și într-un program de pregătire, Interflex.

În cadrul misiunii EUMAM – misiunea de asistență militară a UE în sprijinul Ucrainei – având format european, sunt pregătiți și pușcași marini pentru operațiuni de debarcare, cât și vânători de munte.

Primii piloți ucraineni și echipajul de la sol instruiți pe aeronava de luptă americană F-16 au încheiat recent un antrenament de aproape un an și în curând vor fi gata să înceapă misiunile de luptă împotriva Forțelor Aeriene Ruse, potrivit Kyiv Post.

Un prim lot de piloți ucraineni de F-16 care a absolvit la Baza 162 a Forțelor Aeriene a Gărzii Naționale din Tucson au trecut la pregătire avansată în Europa, a declarat purtătoarea de cuvânt a Forțelor Aeriene a Gărzii Naționale a SUA, Erin Hannigan, pentru Politico.

F-16, în luptă din iunie

Forțele aeriene ucrainene sunt programate să primească peste 60 de avioane F-16 din Norvegia, Danemarca, Olanda și Belgia.

Aceste țări, împreună cu SUA, Marea Britanie, România, Franța și Bulgaria au mobilizat personal, avioane și facilități terestre pentru a instrui ucrainenii să zboare și să întrețină F-16.

Zece sau 12 piloți, care aveau deja experiență în operarea avioanelor de luptă din era sovietică ale Kievului și aveau suficiente noțiuni de limba engleză au fost selectați pentru antrenament accelerat la baza Tucson în octombrie 2023.

Acești piloți au fost apoi desfășurați în Europa pentru pregătire suplimentară.

Se prevede că primele incursiuni de luptă ale avioanelor F-16 în Ucraina ar putea avea loc în iunie sau iulie.

În august, Danemarca a declarat că nouă ucraineni au început antrenamentele la o bază militară din Skrydstrup, la 270 de kilometri vest de Copenhaga, împreună cu personalul de întreținere.

În timpul vizitei sale la București din octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că el și omologul său român, Klaus Iohannis, au discutat modalități de accelerare a procesului de pregătire a piloților ucraineni pentru a le permite să fie „printre primii în prima linie”.

Președintele României, Klaus Iohannis, a aprobat în martie pregătirea a 50 de piloți ucraineni pe avioane F-16 în România și tranzitul echipamentelor și proviziilor donate de Finlanda Ucrainei.

La 15 ianuarie 2024, a avut loc primul zbor al unui pilot român instruit la Centrul European de Instruire F-16, cu o aeronavă pusă la dispoziție de Royal Air Force din Olanda, împreună cu un instructor aparținând compania Lockheed Martin.

Personalul militar ucrainean este de așteptat să sosească în România în această vară și ar putea fi instruit până la sfârșitul anului.

„Angajamentul României în activitățile de instruire ale Forțelor Armate ale Ucrainei transmite un mesaj puternic privind susținerea efortului de apărare colectivă”, se arată în scrisoarea președintelui.

România, care împarte o graniță de 650 de kilometri cu Ucraina, face parte dintr-o coaliție internațională formată în iulie 2023 pentru a pregăti piloți ucraineni cu avioane de luptă F-16.

Related posts

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

econtext

Rușii, „vânați” de ucraineni cu obuze, mitraliere, grenade românești. Cum au ajuns pe front?

econtext

Prognoza meteo, 29 octombrie. Căldura persistă în mai multe regiuni ale țării

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More