După ce conducerea Spitalului de Psihiatrie Obregia din București a infirmat prezența viermilor pe piciorul unui pacient internat în 2020, medicul care a dezvăluit acest caz de neglijență medicală a depus la Comisia de Sănătate a PMB toate documentele medicale prin care argumentează că spitalul ignoră problemele.
Un medic specialist din interiorul celui mai mare spital de psihiatrie din România a oferit ziarului Libertatea înregistrarea video cu piciorul plin de viermi al unui pacient internat de 3 săptămâni, în 2020. Plus documente medicale, pentru a arăta unde pot duce lipsurile de materiale sanitare elementare și indiferența conducerii spitalului. Libertatea a publicat cazul pacientului ajuns în spital în iulie 2020.
Spitalul a transmis un drept la replică ziarului, după publicarea cazului
Într-un comunicat trimis ziarului, conducerea de la „Obregia” nu a confirmat prezența viermilor pe piciorul pacientului și a susținut că articolul în care Libertatea a publicat înregistrarea video cu leziunile infestate, mărturii medicale și documente oficiale reprezintă o încercare „tendențioasă şi defăimătoare”.
În urma afirmațiilor făcute de conducerea spitalului, medicul specialist de la „Obregia” a decis să continue demersul său și a trimis Comisiei de Sănătate din cadrul Primăriei Municipiului București întregul dosar, pe care l-a pus la dispoziția Libertatea ca drept la replică.
Acum, doctorul revine, într-o scrisoare adresată publicului și conducerii spitalului, și face mai multe afirmații față de cele enunțate de conducerea Spitalului Obregia.
„O mare parte din asistenții medicali din «Obregia» nu toaletează plăgi”
Pentru început, medicul ortoped afirmă că medicul curant al bolnavului pe care s-au filmat viermi a solicitat ortopedia după 3 zile de la constatarea că pacientul prezintă leziuni gambiere.
„Leziuni cutanate apăruseră ca o complicație a diabetului necontrolat/tulburărilor circulatorii, dar medicul curant a solicitat consult de ortopedie. Evident, incorect”, spune acesta.
Medicul susține, cu dovezi din interior, că nu a văzut pacientul pe 24 august 2020, cu o zi înaintea constatării viermilor.
„Existența viermilor trebuia consemnată în Foaia de Observație de către personalul medical de pe secție/asistentul medical responsabil de monitorizarea pacientului și de către medicul curant în momentul în care s-a constatat prezenta viermilor”, mai spune ortopedul, care a reclamat situația gravă în care se afla pacientul.
Apoi, doctorul ortoped pune la dispoziție inclusiv discuția de pe WhatsApp în care a primit, pentru prima oară, clipul video în care sunt filmați viermii de pe piciorul pacientului.
Monitorizarea stării de sănătate a pacientului intră strict în atribuțiile medicului curant şi a asistenților medicali de pe secție. De fapt, o mare parte din asistenții medicali din „Obregia” nu efectuează pansamente şi nu toaletează plăgi. Aproape toți pacienții sunt trimiși în Ambulatoriu pentru efectuarea acestor manevre.
Medic ortopedie-traumatologie Spitalul de Psihiatrie Obregia:
Donație la spital după articol
Mai departe, medicul afirmă că, în data de 25 iulie 2023, la ora 14:52, după apariția articolului în Libertatea, o persoană fizică a donat spitalului materiale sanitare.
Însă atrage atenția și că un control efectuat în prima zi de la apariția articolului s-a efectuat fără ca medicul ortoped să fie prezent.
Acesta arată, cu documente din luna iulie, că unii pacienți au fost transferați la spitalul vecin, Bagdasar-Arseni, și fără ca el să fie în concediu sau liber, așa cum se menționează în răspunsul spitalului.
„Publicați acest drept la replică și documentele doveditoare”, a spus medicul.
Iată, în cele din urmă, dreptul la replică al medicului și documentele trimise de către acesta: