În ultimele zile, administrația din SUA a intensificat eforturile diplomatice pentru a media un acord de pace între Rusia și Ucraina. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a avut pe 27 aprilie o convorbire telefonică. Diplomatul american a discutat cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la solicitarea acestuia din urmă. Aceasta a fost a doua discuție între cei doi în mai puțin de două săptămâni, semn că dialogul bilateral se intensifică.
Concluzia SUA după ani de război: „E un conflict fără sens”
Potrivit Departamentului de Stat al SUA, Rubio a subliniat necesitatea încheierii imediate a războiului și a prezentat pașii următori în negocierile de pace.
Purtătoarea de cuvânt Tammy Bruce a declarat că „Statele Unite sunt hotărâte să faciliteze încheierea acestui conflict fără sens”.
„După vizita trimisului special al SUA, Steve Witkoff din 25 aprilie la Moscova, secretarul i-a subliniat omologului său rus următorii paşi în negocierile de pace Rusia-Ucraina și necesitatea de a pune capăt războiului acum”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tammy Bruce, într-o lectură a convorbirii.
Rusia consideră că discuțiile au fost „fructuoase”
Rusia, la rândul ei, susține că dialogul a fost „fructuos”. „Părţile au continuat un schimb fructuos de opinii cu privire la aspectele-cheie ale dialogului politic Rusia-SUA, care s-a intensificat în mod semnificativ în ultima perioadă”, a declarat Ministerul rus de Externe în propria sa lectură a convorbirii de duminică, fără a menţiona războiul Rusiei în Ucraina.
În paralel, președintele Donald Trump s-a întâlnit pe 26 aprilie cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Vatican, în cadrul funeraliilor Papei Francisc.
Trump a declarat că Zelenski pare mai dispus să negocieze și a cerut public Rusiei să înceteze atacurile și să semneze un acord de pace.
Care este situația în acest moment între Ucraina și Rusia
Cu toate acestea, divergențele persistă. Rusia a anunțat inițial că este gata să înceapă negocierile fără condiții prealabile, dar ulterior Lavrov a reiterat cerințele Moscovei privind statutul neutru al Ucrainei, neaderarea la NATO și recunoașterea anexării regiunilor ucrainene.
În același timp, Ucraina și oficiali europeni au respins unele propuneri americane care prevedeau recunoașterea controlului Rusiei asupra Crimeei și altor teritorii ocupate. Ei susțin că discuțiile despre teritorii ar trebui amânate până după un acord de încetare a focului.
Administrația Trump a avertizat că, dacă nu se înregistrează progrese semnificative în negocieri, SUA ar putea renunța la rolul de mediator în conflict. Rubio a declarat că „nu putem continua să alocăm timp și resurse acestui efort dacă nu va duce la un rezultat”.