Regele Charles al III-lea, în vârstă de 73 de ani, a fost diagnosticat cu cancer, iar în Marea Britanie s-au intensificat pregătirile pentru Operațiunea „Menai Bridge” evenimentul inevitabil al morții sale.
Operațiunea „Menai Bridge”
Deși sănătatea regelui este tot mai fragilă, autoritățile britanice și Casa Regală au început să planifice în detaliu procedurile pentru ceea ce se va întâmpla după decesul monarhului.
Un plan riguros intitulat „Menai Bridge” a fost conceput pentru a asigura o succesiune lină și o desfășurare ordonată a procesiunii funerare, dar și pentru a reglementa comportamentul noii familii regale.
Similar cu planul „London Bridge” pregătit pentru moartea reginei Elisabeta, „Menai Bridge” include detalii cu privire la fiecare etapă a procesului, inclusiv modalitățile în care succesorul la tron, Prințul William, va prelua rolul de monarh al Marii Britanii. Acest plan a fost elaborat cu mult timp înainte, având în vedere vârsta și starea de sănătate a regelui.
Detalii din operațiune și proceduri stabilite
Operațiunea „Menai Bridge” a început la scurt timp după moartea Reginei Elisabeta II, începând cu o pregătire meticuloasă a tuturor procedurilor care vor avea loc după decesul Regelui Charles.
Documentele și procedurile au fost deja stabilite și includ toate pașii necesari pentru o gestionare corectă și eficientă a momentului critic. Imediat după deces, autoritățile vor pune în aplicare un plan bine pus la punct, incluzând o „cascadă de apeluri” către oficiali de rang înalt, cum ar fi primul ministru și alți miniștri guvernamentali, pentru a le transmite vestea. Aceste apeluri vor fi urmate de un proces de notificare internă, iar la scurt timp după aceasta, steagurile de la Whitehall vor fi coborâte la jumătate de catarg, semn al doliului național.
În plus, odată cu începerea Operațiunii „Menai Bridge”, succesorul la tron, Prințul William, va prelua imediat conducerea Regatului Unit și va fi încoronat alături de soția sa, Kate Middleton, care va deveni Regina Consoartă. Este important de menționat că această operatiune se va desfășura într-un mod similar cu Operațiunea „London Bridge”, planificată în detaliu pentru înmormântarea Reginei Elisabeta.
Cum vor fi informați oficialii și publicul
În cadrul Operațiunii „Menai Bridge”, procedurile de informare vor fi foarte stricte pentru a se asigura că vestea decesului Regelui Charles ajunge întâi la oficialii guvernamentali și nu la presă, prevenind astfel scurgerile de informații.
Secretarul privat al regelui va fi responsabil pentru informarea imediată a prim-ministrului, în timp ce alți oficiali de rang înalt vor fi notificați printr-un scenariu detaliat de comunicare, oferind instrucțiuni clare pentru anunțarea miniștrilor guvernamentali. Funcționarii publici vor primi, la rândul lor, un e-mail oficial care le va explica ce trebuie să facă în momentul în care vestea devine publică.
După această etapă, steagurile vor fi coborâte la jumătate de catarg pe toate clădirile oficiale, iar națiunea va intra într-o perioadă de doliu național.
De asemenea, numele de cod, precum „Menai Bridge”, sunt folosite pentru a preveni scurgerea prematură a informațiilor sensibile și a asigura că anunțul oficial va fi făcut într-un cadru controlat. Utilizarea acestor nume de cod a fost introdusă pentru a păstra confidențialitatea până în momentul în care vestea este transmisă oficial, evitând ca zvonurile să ajungă la public înainte de anunțul oficial al casei regale, informează Independent.