-0.7 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Oprirea bruscă a consumului de alcool poate fi devastatoare. Ce poate păți un om obișnuit să bea zilnic, dacă se lasă deodată de acest viciu

Mare atenție atunci când ne lăsăm de băut zilnic alcool , spun specialiștii. Oprirea bruscă a consumului cronic de alcool poate ucide. Studiile, dar și experiența din practică a medicilor, arată efectele devastatorare ale sevrajului, fără asistență de specialitate.

Conform statisticilor de acum cinci ani, unul din doisprezece europeni consumă alcool zilnic. Doar un sfert din populația continentului nu a pus gura pe băuturi alcoolice. În România, situația este și mai gravă decât în restul Europei. Conform statisticilor frecvența consumului de alcool excesiv la bărbați este de 33%, iar la femei de 15.4%. Media europeană este de 20.1% bărbați și 10% femei. Mulți consumatori cronici de alcool au probleme serioase de natură socială dar mai ales de sănătate.

Alcoolul pune stăpânire pe viața acestora. Tocmai de aceea o parte a celor care beau zilnic decid să renunțe la alcool. Din păcate o bună parte fac acest lucru brusc, de obicei în urma unor jurăminte în fața familiei sau chiar în Biserică, din dorința de a nu-și pierde partenera și copiii sau pentru a-și recupera viața distrusă. Medicii avertizează și spun că această metodă „tradițională” de oprire a consumului este în unele cazuri mortală. Niciodată, spun specialiștii, consumul de alcool nu se oprește brusc, la un individ obișnuit să bea mult zilnic. În plus, este nevoie de terapie și chiar medicamentație.

Întreruperea bruscă a consumului de alcool poate ucide

La jumătate lunii octombrie a acestui an, un echipaj de ambulanță era chemat la locuința unui tânăr de 34 de ani din Botoșani. Intrase în stop cardio-respirator. Din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a decedat. Mama acestuia a mărturisit că tânărul era consumator cronic de alcool și a dorit să se lase. A încercat singur și efectiv de a doua zi nu a mai băut. După patru zile, tânărul a intrat în stop cardio-respirator și a decedat. „Din declarațiile mamei acesta era un consumator cronic de alcool și care și a dorit să renunțe. Noi bănuim că pe fondul unui sevraj etanolic, fără să fie monitorizat și ajutat de medicii specialiști, cel mai probabil a intervenit o tulburare de ritm și în urma acestuia s-a instalat stopul cardio-respirator cu asistolă. Nu a mai răspuns la manevre de resuscitare.”, a precizat Ramona Guraliuc, medic șef UPU Botoșani. Medicii trag un semnal de alarmă și spun că trebuie avut mare grijă la consumatorii cronici de alcool care vor să renunțe. În primul rând familia nu trebuie să pună presiune pe ei, spun specialiștii. Adică să nu le ceară să renunțe imediat la băutură.

„Este foarte periculoasă întreruperea bruscă la un consum cronic de alcool. Nu vorbim de o persoană care bea ocazional, vorbim de consumatorul cronic. Se poate ajunge la delirium tremens, o stare psihotică, fiind nevoie de internarea de urgență a persoanei respective. Este foarte foarte periculos. Consumul de alcool cronic nu se întrerupe brusc și mai ales fără asistență medicală”, a precizat Corneliu Saradan, medic DSP Botoșani.

Medicii spun că sevrajul alcoolic pune în pericol viața omului, fără asistență medicală. „Dacă întrerupeți brusc consumul de alcool sau reduceți în mod semnificativ cantitatea de alcool pe care o consumați, puteți provoca sevrajul alcoolic.(…) Persoanele care au o dependență de alcool sau care beau foarte mult în mod regulat și care nu pot reduce treptat cantitatea de alcool prezintă un risc ridicat de a suferi de sindromul de abstinență de alcool(..) Unele simptome ale sevrajului alcoolic sunt la fel de severe ca halucinațiile și convulsiile, punând viața în real pericol.”, precizează Ovidiu Balaban-Popa, medic specialist psihiatru pentru sfatulmedicului.ro.

De la anxietate și până la deces

Specialiștii spun că cei care consumă cantități mari de alcool regulat, pe o perioadă lungă de timp, pot experimenta un sevraj alcoolic dacă întrerup brusc consumul. Și asta fiindcă corpul și creierul în special sunt afectate de lipsa alcoolului pe care un consumator cronic îl introduce zilnic, în anumite cantități, în organism. ”Consumul cronic de alcool poate produce schimbări în neuro-chimia creierului. Asta înseamnă că alcoolul afectează neurotransmițătorii, mai ales dopamina și GABA( acidul gama-aminobutiric). Dacă se oprește brusc consumul de alcool, se pot produce fluctuații rapide în acești neurotransmițători, cu afectare a sistemului nervos. Pentru că creierul este obișnuit cu cantități mari de alcool, pacientul simte o dorință mare de a consuma, mai ales pentru că în acele momente creierul încearcă să-și găsească echilibrul chimic. Dacă nu se consumă alcool, nivelul GABA rămâne scăzut și se instalează sevrajul”, arată specialiștii de la Addiction Treatment Center din Marea Britanie. Simptomele variază în funcție de gradul de adicție dar și de starea de sănătate a persoanei, plus mulți alți factori inclusiv de natură psihologică.

”Excesul de alcool excită și irită sistemul nervos. Dacă beți zilnic, corpul devine dependent de alcool în scurt timp. Când se întâmplă acest lucru, sistemul nervos central nu se mai poate adapta ușor la lipsa alcoolului.”, precizează și medicul Ovidiu Balaban-Popa pentru publicația deja menționată. Sevrajul se instalează într-un interval de la trei și până la dousprăzece ore de la încetarea consumului.

Se instalează anxietatea, apar durerile de cap, tremurăturile, transpirație abundentă, febră, senzație de greață, iritabilitate. În cazurile extreme se instalează bătăile neregulate ale inimii, fluctuații periculoase ale ritmului cardiac care pot duce inclusiv la deces. Cea mai gravă formă de sevraj este delirium tremens și se instalează atunci când se oprește brusc consumul. Delirium Tremens înseamnă o stare de agitație psihomotorie extremă, halcinații, febră de peste 40 de grade, transpirație abundentă și dificultăți de vorbire.

Tocmai de aceea medicii recomandă ca renunțarea la consumul de alcool să se facă treptat și sub stricta supraveghere a medicului. „Pacienții care-și doresc lucrul acesta, pentru că este foarte important să-și dorească, să aibă totuși controlul unui medic de specialitate. Noi după ce investigăm și avem un bilanț atât al homoleucogramei cât și al altor parametri care indică starea de sănătate, începem hidratarea acestuia. Ulterior facem consultul psihiatric, ei sunt în domeniu,știu despre ce este vorba, cum să procedeze și să monitorizeze pacienții de acest fel. Este foarte important consultul unui psiholog cu ședințele ulterioare. Este o muncă în echipă și numai așa pot avea loc rezultate pe timp îndelungat.”, precizează Ramona Guraliuc.

Related posts

Evolutia consumului de alimente in ultimii zece ani. Vezi cat mananca romanii si cu cat a scazut consumul in criza

Asaftei Bogdan

Vine prăpădul după Revelion. Temperaturile o iau razna și vremea se schimbă complet

econtext

Ce îi interesează pe americani în relația cu România. Expert: „Să avem în vedere efectul de propagare în economie”

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More