PANDEMIA CORONAVIRUS. Google lansează Community Mobility Reports, un instrument care generează rapoarte privind mobilitatea populaţiei, în contextul pandemiei COVID-19, iar prin intermediul Google Maps utilizatorii se pot informa despre cât de aglomerate sunt anumite locuri, pe baza unor date agregate şi anonime.
Locuri aglomerate
„În contextul pandemiei de COVID-19, se pune accent pe strategii de sănătate publică, precum distanţarea socială, pentru a reduce rata de transmisie a virusului. În Google Maps sunt utilizate date agregate, anonime, care arată cât de aglomerate sunt anumite locuri. Astfel se pot identifica blocajele în trafic sau orele în care anumite spaţii publice (restaurante, muzee, etc) sunt aglomerate. Oficialii din sistemul de sănătate consideră că acest tip de date, agregate şi anonime, pot fi utile pentru a lua decizii critice în lupta împotriva COVID-19. Începând de astăzi, Google publică prima versiune a rapoartelor privind mobilitatea populaţiei în contextul pandemiei COVID-19 – COVID-19 Community Mobility Reports, pentru a oferi date privind schimbările în mobilitatea populaţiei ca urmare a muncii de acasă, izolării la domiciliu şi altor politici menite să aplatizeze curba pandemiei. Aceste rapoarte ajută autorităţile, şi în acelaşi timp respectă politicile Google referitoare la confidenţialitatea datelor”, se arată într-un comunicat al Google, remis vineri AGERPRES.
Rapoartele despre mobilitatea populaţiei sunt lansate la nivel global şi acoperă 131 de ţări, inclusiv România, iar adresa la care se găseşte acest instrument este https://www.google.com/covid19/mobility.
PANDEMIA CORONAVIRUS. Conform companiei, rapoartele utilizează date agregate şi anonime pentru a reliefa tendinţele de mişcare, în timp şi geografic, pe diferite categorii de locuri şi activităţi, precum recreere, cumpărături şi farmacii, parcuri, staţii de transport, locuri de muncă şi locuinţe.
„Acestea vor arăta tendinţele pe durata a mai multor săptămâni, cele mai recente date urmând a fi pe ultimele 48-72 de ore. Rapoartele vor afişa procentual creşterea sau descreşterea numărului de vizite pentru un anumit loc, fără să arate numărul absolut de vizite. Pentru a proteja confidenţialitatea, nu vor fi disponibile în niciun moment informaţii personale de identificare, precum locaţia unui individ sau mişcările sale. În cazul unor ţări, rapoartele vor oferi informaţii detaliate şi la nivel regional, pentru a răspunde astfel de nevoie urgentă de date. În următoarele săptămâni, Google va adăuga mai multe ţări şi regiuni în lista de raportare, pentru ca aceste rapoarte să fie de ajutor celor din sistemului public de sănătate din întreaga lume, care se fac eforturi pentru a proteja populaţia de răspândirea COVID-19”, explică reprezentanţii Google.
Google Maps
De asemenea, alături de resursele pe care autorităţile din sistemul public de sănătate le au deja, rapoartele Google pot ajuta în procesul decizional ce vizează pandemia COVID-19.
Astfel, datele îi pot ajuta pe oficiali să observe schimbări în drumurile pe care le fac oamenii, iar pe baza acestora să facă recomandări referitoare la orele de funcţionare a magazinelor sau să informeze serviciile de livrare la domiciliu. În acelaşi fel, un trafic ridicat la staţiile de transport poate indica faptul că este nevoie de mai multe mijloace de transport, pentru a evita aglomerările şi a respecta regulile de distanţare socială. Nu în ultimul rând, a înţelege nu numai unde călătoresc oamenii, dar şi tendinţele în privinţa destinaţiilor, poate ajuta oficialii să proiecteze recomandări pentru protejarea sănătăţii publice şi nevoilor esenţiale ale comunităţii.
PANDEMIA CORONAVIRUS. Alături de Community Mobility Reports, Google colaborează cu epidemiologi pentru a actualiza, cu date agregate şi anonime, un set de date care poate fi folosit pentru a înţelege pandemia. Astfel de date ajută cercetătorii să anticipeze evoluţia pandemiei, să planifice infrastructura şi transportul urban, să înţeleagă mobilitatea populaţiei şi să răspundă mai bine conflictelor şi dezastrelor naturale.
Community Mobility Report are la bază aceeaşi tehnologie de colectare de date anonime, pe care Google o foloseşte în toate produsele sale. Pentru aceste rapoarte este utilizată confidenţialitatea diferenţială, care permite obţinerea de rezultate de calitate ridicată fără identificarea niciunui individ.
Istoricul locatiei
Analizele sunt create cu date agregate şi anonime de la utilizatorii care au activată setarea „Istoricul locaţiei” (în mod implicit aceasta este dezactivată). Persoanele care au activă „istoricul locaţiei” pot alege să dezactiveze funcţia oricând, din Contul Google. Mai mult, pot oricând şterge istoricul locaţiei din „Cronologia dumneavoastră”.
PANDEMIA CORONAVIRUS. Google precizează că va continua să evalueze aceste rapoarte pe măsură ce va primi opiniile oficialilor din sănătate publică, societăţii civile, guvernelor şi comunităţii.
Larry Page şi Sergey Brin au fondat Google în anul 1998, iar de atunci compania a ajuns la peste 50.000 de angajaţi la nivel global, oferind o gamă largă de produse şi platforme populare, precum Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome şi YouTube.
În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.