Putin dezvăluie mitul victimizării Austriei. Neutralitatea austriacă este o scuză convenabilă pentru a evita responsabilitatea.
Vladimir Putin spune că mitul victimizării austriece a fost multă vreme un laitmotiv al tabloidelor țării, care oferă cititorilor exemple constante despre toate modurile în care lumea exterioară, în special Bruxelles-ul și Washington-ul, subminează țara, scrie Politico într-o analiză semnată de MATTHEW KARNITSCHNIG.
Nicio țară din Europa nu se victimizează mai mult decât Austria. În ultimul secol, țara din Europa Centrală s-a prezentat lumii ca un spectator inocent pe o insulă ”gemütlichkeit”, făcând tot posibilul pentru a se descurca într-un mediu global periculos.
„Austria a fost întotdeauna apolitică”, insista Herr Karl, personajul oportunistului austriac, întruchipat, în 1961 de Helmut Qualtinger, cel mai mare satiric al țării. „Nu am fost niciodată oameni politici”, spunea el.
Reamintindu-și colaborarea Austriei cu naziștii, Herr Karl, un vânzător corpolent care vorbea într-un dialect vienez al clasei muncitoare, deborda de autocompătimire: „Am strâns acolo, niște bani împreună. A trebuit să ne câștigăm existența… Ne-am luptat să supraviețuim”.
Concluzia nespusă este clară: adevărata victimă aici este Austria
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei reamintește faptul că Austria rămâne țara lui Herr Karl, fiind mereu într-un șpagat: mărturisindu-și devotamentul pentru idealurile occidentale, în timp ce caută modalități de a continua să profite de pe urma relațiilor de prietenie cu Moscova. Cel mai flagrant exemplu al acestei ipocrizii este dependența continuă a Austriei de gazele naturale rusești, care reprezintă aproximativ 55% din consumul total al țării. Deși aceasta este în scădere, de la 80% la începutul anului 2022, Austria, spre deosebire de majoritatea țărilor UE, rămâne dependentă de Rusia.
Dacă veți întreba un oficial guvernamental austriac despre acest lucru, veți vedea cum se plânge de faptul că țara sa, una dintre cele mai bogate din lume, se luptă să facă față vântului transversal economic declanșat de război, iar alte țări europene au bube mai mari în cap în ceea ce privește atitudinea lor față de Rusia. Concluzia nespusă, chiar dacă inevitabilă, este clară: adevărata victimă aici este Austria. La începutul acestei luni, reprezentantul UE în Austria, Martin Selmayr, a ajuns în vizorul tabloidelor – și al guvernului – pentru că a spus că milioanele pe care Viena le plătește Rusiei pentru gaz, în fiecare lună, sunt „bani pătați cu sânge”.
„Se comportă ca un ofițer al armatei coloniale”, a scris Andreas Mölzer, comentator de dreapta pentru Kronen Zeitung, remarcând că bunicii lui Selmayr au fost generali naziști în război.
„Eurocrații au această atitudine: că pot spune pur și simplu austriecilor ce să facă”, a concluzionat Mölzer.
Dacă sunt lăsați să facă ce vor, cele mai rele instincte încep să iasă la suprafață
Dacă istoria Austriei, după prăbușirea imperiului habsburgic, în 1918, a arătat ceva, a fost că țara are nevoie de o supraveghere externă. Dacă sunt lăsați să facă ce vor, cele mai rele instincte ale austriecilor încep să iasă la suprafață. Nu trebuie să priviți mai departe de 1938 pentru a înțelege implicațiile. Dar există și alte exemple: sprijinul entuziast al alegătorilor pentru fostul secretar general al Națiunilor Unite, Kurt Waldheim, ca președinte, în 1986, în ciuda dovezilor clare că a mințit cu privire la serviciul său în timpul războiului, ca ofițer de informații pentru naziști, sau rezistența de a returna operele de artă jefuite de naziști.
Occidentul este aproape la fel de vinovat pentru deficiențele morale ale Austriei ca și austriecii. Magna Carta pentru cultul victimizării Austriei poate fi găsită în așa-numitele ”Declarații de la Moscova” din 1943, în care puterile aliate au declarat-o „prima țară liberă care a căzut victimă agresiunii hitleriste”. Deși textul subliniază că Austria are o responsabilitate – „de la care nu se poate sustrage” – pentru colaborarea cu naziștii, austriecii s-au agățat de eticheta de „victimă” după război și nu au mai lăsat-o din brațe.
Neutralitatea, o scuză convenabilă pentru a evita responsabilitatea
Un element-cheie al acelei fantezii neclare a fost neutralitatea țării, impusă în 1955 de Uniunea Sovietică ca o condiție pentru a pune capăt ocupației aliate postbelice a Austriei. La acea vreme, austriecii considerau neutralitatea ca pe un rău necesar pentru recâștigarea suveranității depline. În timpul Războiului Rece, neutralitatea a devenit aproape religioasă. În imaginația populară, neutralitatea, împreună cu manipularea abilă de către austrieci a liderilor sovietici, a permis țării să scape de soarta vecinilor săi din Pactul de la Varșovia.
Astăzi, neutralitatea austriacă este puțin mai mult decât o scuză convenabilă pentru a evita responsabilitatea. Guvernul austriac de centru-dreapta insistă că, în ceea ce privește Ucraina, este neutru doar în ceea ce privește acțiunea militară, nu și politic. Cu alte cuvinte, nu va trimite arme la Kiev, dar sprijină sancțiunile UE și permite transporturilor de arme destinate Ucrainei să treacă pe teritoriul austriac. În același timp, multe companii austriece continuă să aibă afaceri cu Rusia, pentru care se confruntă cu puține critici acasă. Majoritatea oamenilor nu cunoaște clauza de apărare reciprocă a UE, conform căreia statele membre trebuie să se ajute reciproc în cazul unei „agresiuni armate”. Această mentalitate explică de ce partidele politice din Austria – cu excepția notabilă a liberalilor Neos – refuză să dezbată un subiect precum neutralitatea țării și implicațiile sale de securitate.
Norocul geografic al Austriei
Andreas Babler, care a preluat funcția de lider al social-democraților în iunie, are o lungă istorie de a se opune nu doar NATO, ci și participării Austriei la orice inițiativă de apărare a UE. În 2020, el a caracterizat UE drept „cea mai agresivă alianță militară care a existat vreodată”, adăugând că „a fost mai rea decât NATO”.
Neutralitatea Austriei și norocul geografic au determinat-o să cheltuiască aproape zero pentru apărare. De exemplu, anul trecut, cheltuielile au scăzut la doar 0,8 la sută din PIB, de la 0,9 la sută, situându-se aproape de ultimul loc în clasamentul UE. În urmă cu câțiva ani, ministrul Apărării a propus chiar eliminarea completă a „apărării naționale”, astfel încât armata să se poată concentra asupra provocărilor precum ajutor în cazul dezastrelor naturale și combaterea amenințărilor cibernetice. Ideea a fost respinsă, dar faptul că a fost propusă ilustrează cât de serios își ia Austria nevoile de securitate.
În ultimul an, guvernul s-a angajat să crească cheltuielile pentru apărare, dar aceste planuri sunt cu mult sub ceea ce țara ar fi obligată să plătească dacă ar fi în NATO. În acest moment, majoritatea austriecilor vede doar avantajele neutralității. Criticii unei abordări mai agresive față de Viena susțin că aceasta nu va face decât să întărească hotărârea populației de a susține neutralitatea și de a întări extrema dreaptă. Dacă sunt forțați să aleagă între a rămâne o țară occidentală sau a se confrunta cu izolarea, austriecii vor alege mereu prima variantă.
Vladimir Putin ar putea avea în curând un punct de sprijin major în inima UE
Deși aproape niciun oficial austriac nu va spune acest lucru public, puțini își fac iluzii cu privire la necesitatea unei schimbări majore. Mai mult de o treime din austrieci admite că neutralitatea țării nu mai este credibilă, potrivit unui studiu publicat de Institutul Austriac pentru Politică Europeană și de Securitate. O altă treime spune că participarea țării la politica externă și de securitate comună a UE are o „influență puternică” asupra credibilității revendicării de neutralitate (probabil că nu într-un mod bun). Iar aproape 60% spun că țara trebuie să-și îmbunătățească interoperabilitatea cu NATO pentru a lupta alături de aliații UE în cazul unui conflict armat.
Dacă partenerii Austriei continuă să evite o confruntare, este tot mai probabil ca țara să-și continue alunecarea către ”orbanism”. Partidul Libertății, care vrea să suspende ajutorul UE pentru Ucraina și să ridice sancțiunile împotriva Rusiei, conduce în toate sondajele, cu un procent foarte mare, cu doar un înainte următoarele alegeri naționale. Cu Slovacia vecină pe o traiectorie similară, președintele rus Vladimir Putin ar putea avea, în curând, un punct de sprijin major în inima UE.
Până acum, UE și SUA au păstrat tăcerea cu privire la ascensiunea îngrijorătoare a Partidului Libertății, bazându-se că austriecii vor face o alegere înțeleaptă. Cu excepția unei presiuni străine, nu o vor face. De ce ar face-o? Cu promisiuni și retorică populiste, Partidul Libertății îi încurajează pe austrieci să se vadă ceea ce își doresc cel mai mult: victime. Sau, așa cum spune Herr Karl: „Nimic din ceea ce ne-au acuzat nu era adevărat”.
