1.4 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Primăria din Cluj ar putea fii nevoită să plătească 7,3 milioane de euro daune

Pentru că a pus bețe-n roate la construirea unui mall lângă Expo Transilvania, după ce inițial își dăduse acordul, Primăria din Cluj ar putea fi obligată la plata unei despăgubiri de peste 7,3 milioane de euro, transmite portalul Știri de Cluj. Astfel, municipalitatea a concesionat către Nervia Center SRL un teren de 5 ha, dar apoi s-a răzgândit și a vrut să facă la Expo Transilvania un parc.

Suma de peste 7,3 milioane euro este stabilită sentință judecătorească

În octombrie 2022, Tribunalul Comercial Cluj a dat o sentință „favorabilă în parte” firmei Nervia, prin admiterea parțială a pretențiilor formulate de reclamantă în valoare de 7,3 milioane de euro.

„Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta N C SRL în contradictoriu cu pârâţii M C-N şi C L AL M C-N. Dispune rezoluţiunea contractului nr. 17432/27.01.2009. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantei, cu titlu de daune interese, a sumei de 7.383.051,91 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, din care 6.777.051,91 euro reprezintă beneficiu nerealizat şi 606.000 euro contravaloare taxă concesiune, precum a sumei de 334.932,28 lei reprezentând cheltuieli aferente contractului de concesiune. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor reclamantei. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 390.189,42 lei, din care 375.879, 42 lei reprezintă taxă judiciară de timbru şi 14.310 lei reprezintă onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, arată soluția pe scurt a Tribunalului Comercial Cluj.

Totuși sentința nu este una definitivă.

Primăria din Cluj contestă plata sumei de peste 7,3 milioane euro. Atâta reclamanta, cât și pârâtele – UAT Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca – au făcut apel, care însă a fost declarat de instanța superioară, Curtea de Apel Cluj, ca fiind o cale de atac inadmisibilă. Cum posibilitatea atacării sentinței Tribunalului Comercial Cluj cu apel a fost precizată astfel, chiar de către Tribunalul Comercial Cluj, atât reclamanta, cât și pârâtele pot cere repunerea în termen pentru exercitarea recursului, precum și exercitarea efectivă a recursului. Este însă de menționat că, recursul este o cale de atac mult mai restrictivă decât apelul și poate fi declarat pentru un număr limitat de motive și doar pentru nelegalitatea soluției instanței de fond, nu și pentru motive care țin de situația de fapt.

Trebuie așteptată decizia din recurs

Prin urmare, atât reclamanta, cât și pârâtele au posibilitatea exercitării recursului în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea hotărârii Curții de Apel Cluj, urmând ca abia după soluționarea acestuia să vorbim de o soluție definitivă și de o posibilă obligare a Primărie Cluj-Napoca la plata unor daune de 7,3 miliaone de euro.

Related posts

Cutremur, duminică după-amiază, în Gorj. Anunțul INFP

econtext

Primii piloți ucraineni au terminat antrenamentele de luptă aeriană în Franța. Vin în România

econtext

Deputatul Sorin Moldovan a absolvit prestigiosul program de educație executivă de la Harvard

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More