Vladimir Putin a fugit?! Potrivit autorităților ucraineni, președintele Rusiei ar fi părăsit Moscova, unde se fac pregătiri pentru sosirea Grupului Wagner, însă Kremlinul neagă această informație.
Ucraina susține ferm că Vladimir Putin a părăsit Moscova, dar Kremlinul neagă totul
Potrivit informațiilor transmise de Serviciile de Informații Secrete din Ucraina, Vladimir Putin a plecat din Moscova spre Valdai (un oraș situat în partea de est a Rusiei, în Regiunea Novgorod, în podișul omonim, pe malul vestic al Lacului Valdai), unde are o reședință pe care o folosește în caz de urgență.
„Avem deja date că Putin pleacă din Moscova. Este dus la Valdai”, au transmis autoritățile ucrainene.
De altfel, într-un articol postat de publicația indepententă rusă „Vajnîe istorii” scrie că avionul special Il96-300PU al lui Vladimir Putin a decolat de la Moscova spre Sankt Petersburg la ora 14:16 (ora Rusiei), potrivit datelor FlightRadar (un site web care permite urmărirea în timp real a poziției avioanelor aflate în zbor), destinația dispărând din sistemul de urmărire în regiunea rusă Tver, unde se află una dintre reședințele sale. Potrivit sursei citate anterior, pee această aeronavă sunt instalate echipamente pentru controlul Forțelor Armate.
La polul opus, autoritățile ruse au respins aceste informații. De exemplu, secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmimitri Peskov, a declarat pentru RIA Novosti că Vladimir Putin „lucrează la Kremlin”, iar secretariatul vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a respins informația conform căreia el ar fi părăsit Capitala. În realitate, Dmitri Medvedev și asistenții săi ar fi în Moscova, unde își îndeplinesc sarcinile.
„Preşedintele lucrează la Kremlin”, a spus, la rândul său, purtătorul său de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Grupul Wagner ar putea începe luptele în apropierea Moscovei
Serviciile de Informații Secrete din Ucraina au transmis că au obținut și informații despre pregătirile pentru minarea podurilor din Moscova. Potrivit sursei citate anterior, Administrația Președintelui a Federației Ruse se teme că, în câteva ore, membrii grupului Wagner ar putea ajunge în apropierea Moscovei.
„Au discutat la ședințe, au convenit că este un aventurier îndrăzneț și nu respectă regulile. Riscul unei revolte militare a fost recunoscut ca zero – au calculat că dacă ar face asta ar fi doar o nebunie. Acum, Kremlinul este încrezător că armata și forțele de securitate vor putea opri coloanele Wagner”, a recunoscut un oficial rus.
Un alt oficial rus a zis că nu are nicio îndoială că măcar „unii mercenari vor putea pătrunde până la Moscova.”
Direcția Principală de Informații a Armatei Ucrainei a transmis, la rândul ei, că Moscova se pregătește pentru un asediu, fiind „practic izolată” de unitățile de poliție și militare. În Moscova, sunt patrule întărite la fiecare intersecție și ieșiri din oraș. Cu câteva ore în urmă, autorităţile locale din regiunea rusă Lipeţk le-au cerut oamenilor să rămână în case în cursul unei rebeliuni militare a Grupării Wagner.
În plus, Roskomnadzor va opri internetul în zonele în care autoritățile ruse au instituit un regim de operațiuni antiteroriste.