Premierul israelian i-a învinuit pe generalii săi pentru breșele de securitate care au permis atacurile teroriste ale Hamas din 7 octombrie, apoi și-a retras declarația. Confruntat cu criticile exprimate inclusiv în rândurile propriului partid, viitorul politic al lui Netanyahu pare compromis
Benjamin Netanyahu și-a instalat cartierul de război pe strada Caspi, din Ierusalim. Agenții Shin Bet, serviciul de securitate internă, au atârnat camerele de supraveghere de chiparoșii din această fundătură așezată pe o linie de creastă, exact deasupra cartierului palestinian Silwan. Au montat antene securizate pe acoperișurile reședinței cu piscină unde premierul, a cărui reședință este în construcție, este acum găzduit de un prieten american, Simon Falic, cu rezidența în Miami și apropiat de dreapta israeliană.
„Nu mai am nimic de pierdut. Vreau ca Bibi să mă vadă”.
Sâmbătă, 28 octombrie, agenții Shin Bet cedează în fața lui Yael Alon, mama unui soldat ucis de Hamas pe 7 octombrie. Militarii nu îndrăznesc să o împiedice să-și strige doliul sub ferestrele premierului.
”Este vina voastră. Ați distrus armata”
De joi, ea poartă o pancartă pe care scrie: „Tatăl meu a murit ca urmare a neglijențelor din anul 1973 [în timpul războiului Yom Kippur]. Fiul meu a murit în 2023 tot din neglijență.” Dor Alon, locotenent în brigada Golan, a fost ucis cu puțin timp înainte de a împlini 23 de ani în apropierea kibbutzului Kfar Aza.
Mama lui s-a alăturat celor două duzini de manifestanți de pe strada Caspi, care cer demisia prim-ministrului. Vecinii le aduc cafea. Alții au atârnat pancarte la porți, avertizându-l pe șeful guvernului: „Nu vei putea scăpa de responsabilitățile tale”.
”Este vina voastră. Ați distrus armata”, le răspunde manifestanților un cuplu de origine sefardă. Aceștia dau vina pentru înfrângere pe ofițerii în rezervă care au manifestat în stradă în luna septembrie împotriva reformelor lui Netanyahu: „Ne-ați trădat. Nu este vina lui Bibi, ci a armatei și a Shin Bet-ului”.
Război în Israel ziua 25. Mesaj controversat
Israelienii sunt astfel divizați din 7 octombrie. Pentru sau contra lui Bibi: războiul prelungește o dilemă mai veche. „Regele Bibi” nu mai există, dar continuă să stea în fruntea țării. Fostul „M. Security” își exasperează concetățenii. Pare distant, izolat. Editorialiștii de toate genurile îl critică când tace și oftează când apare. Ei denunță incompetența celor din jurul premierului: de exemplu directorul de comunicare, Yossi Shelley, sau secretarul guvernului, credinciosul Tzahi Braverman.
În cadrul unei conferințe de presă ținute sâmbătă seara, Netanyahu, care a răspuns pentru prima dată în ultimii ani la întrebările jurnaliştilor israelieni, a admis din nou că „toţi responsabilii” vor trebui să răspundă pentru dezastrul din 7 octombrie, dar a refuzat să se concentreze pe propriile greșeli și a dat vina pe generali. Chestionat de postul public Kann, el a negat că ofițerii l-ar fi avertizat în legătură cu un atac în lunile precedente. O atitudine care a stârnit controverse.
„Am spus lucruri care nu ar fi trebuit spuse”
După care premierul a postat un mesaj pe X (fostul Twitter) îi acuza pe șefii de la securitate. „În nicio circumstanță și în niciun moment nu a fost avertizat premierul Netanyahu despre intenția Hamas de a intra în război”, a afirmat el. Toți oficialii de la Apărare, inclusiv șefii serviciilor de informații militare și ai serviciului de securitate Shin Bet, au crezut că Hamas a fost descurajat să acționeze și că acum caută acorduri. Aceasta a fost evaluarea prezentată în mod repetat primului ministru și cabinetului de către toți oficialii apărării și comunitatea de informații, până la izbucnirea războiului”.
Generalul Benny Gantz, fostul său adversar politic care acum s-a alăturat cabinetului de război, a denunțat această ieșire, apărând generali acuzați de vinovăție, iar câțiva dintre ei și-au exprimat public nemulțumirea. Chiar și fostul șef al Mossad-ului, Yossi Cohen, cunoscut ca fiind apropiat de Netanyahu, și-a exprimat rezervele. Netanyahu și-a cerut scuze la scurt timp după aceea: „Am spus lucruri care nu ar fi trebuit spuse”.
Întâlnire cu familiile ostaticilor
Acest război marchează moștenirea și decăderea lui Netanyahu. Cel care în campania electorală din 2009 promisese că va „zdrobi Hamas”, consideră acum că acest război reprezintă „misiunea vieții sale”. În șaisprezece ani la putere, însă, a fost cel mai reticent în a iniția o operațiune militară majoră.
„Așa este Netanyahu: îi e greu să părăsească funcția. Și-a spus probabil: Dacă îmi recunosc responsabilitatea astăzi, la șase ore după război, o să mi se ceară să plec. Oricum toți responsabilii vor trebui să plece după aceea”, estimează un parlamentar apropiat premierului. „E multă furie în Israel, furie și mândrie călcată în picioare. Are nevoie de o victorie răsunătoare în Gaza, altfel mulțimile vor înnebuni: va fi ca la căderea Bastiliei”.
„Din punct de vedere politic, Netanyahu este mort, dar nu vrea să înțeleagă”
În cadrul partidului său, Likud, mai multe voci, toate anonime, se tem că premierul va trage după el, în căderea sa, toată dreapta, scrie lemonde.fr.
„Din punct de vedere politic, Netanyahu este mort, dar nu vrea să înțeleagă. El este în negare pentru că îi ascultă pe cei 20% dintre israelieni care sunt gata să omoare pentru el, ca să zic așa: orice s-ar întâmpla, ei vor să rămână prim-ministru. Este o sectă care va trebui epurată când va veni momentul”, a spus un lider al mișcării.
„Majoritatea oamenilor vor ca el să plece, chiar dacă nu toți cred că [dezastrul din 7 octombrie] este vina lui: opinia generală e că indiferent de prim-ministru, generalii sunt cei care decid. Problema este că nu există o alternativă reală la dreapta. Dacă Netanyahu refuză să plece, poate acesta va fi sfârșitul partidului”, se plânge un membru al partidului.
Sâmbătă dimineața, la Tel Aviv, reprezentanții familiilor celor 240 de ostatici Hamas au amenințat că se vor muta în fața sediului armatei dacă Netanyahu nu îi primește. Premierul i-a primit mai târziu în aceeași zi, fără presă. Spre deosebire de prima întâlnire, de această dată nu a existat nicio familie care să-l îndemne pe prim-ministru să lanseze armata în Gaza fără să-și facă griji pentru ostatici.
„M-a îmbrățișat și el, și soția lui, Sarah. Ne-au ascultat, ne-au privit în ochi, timp de aproape două ore”, a mărturisit tatăl unui ostatic, Malki Shem-Tov.
Un vocabular religios inflamat
Premierul a spus că este „neputincios în fața acestor familii”, care au mari speranțe din negocierile purtate prin Qatar. „Ne-a spus că nu a fost nimic, nicio cerere. Că Hamas nici măcar nu a cerut eliberarea prizonierilor săi din Israel în schimbul ostaticilor. Ceea ce cer familiile și ceea ce mișcarea islamistă a declarat totuși public. El ne-a spus că intrarea în Gaza a fost o modalitate de a face presiuni pe Hamas să vină la masa negocierilor”.
La finalul acestor dialoguri, Netanyahu a apărut foarte umil în fața presei, alături de generalii Yoav Gallant și Benny Gantz. Din 7 octombrie încoace, toată lumea poartă doar cămăși negre. „S-a luat în unanimitate decizia de a trimite trupe mai departe în Gaza”, susține Netanyahu, cu fața trasă, referindu-se la un conflict care va fi lung, va fi „un al doilea război de independență”. Ca fiu de istoric și fiind el însuși un cititor înveterat, nu poate ignora semnificația cuvintelor sale: în ciuda masacrelor din 7 octombrie și a sentimentelor societății israeliene, Hamas nu reprezintă o amenințare existențială pentru stat.
„Ori eu, ori noi”, „Este a fi sau a nu fi”. Cei trei lideri au citit sâmbătă fiecare de pe un teleprompter. Toți trei citându-l pe Churchill: „Vom lupta pe plaje…”
Prim-ministrul ajunge până acolo încât afirmă că Israelul trebuie să anihileze „Amalek”, răul absolut, bazându-se astfel pe cel mai inflamabil vocabular religios. El își desfășoară retorica despre războiul civilizațiilor, Occident versus fundamentalism islamic, la care face referiri încă de la prima sa carte, publicată în 1981. (Traducerea- Rador)
