1.1 C
București
27 decembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Reprezentantul lui Kennedy: „Nu îl sprijină pe domnul Georgescu. Orice zvon e fals”

Blake Fleetwood, reprezentantul lui Robert F. Kennedy Jr., a transmis la Euronews că Robert Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și că nu are intenția de a merge în România să-l susțină.

„Robert F. Kennedy Jr. nu îl sprijină pe domnul Georgescu. Apreciază că îi sunt publicate cărțile peste tot în lume, dar nu susține vreun partid sau vreun candidat politic. Orice zvon care ar avea legătură cu acest lucru este fals. Și nu vine în România înainte de alegeri. Este implicat în politica internă”, a declarat reprezentantul lui Kennedy.

Și Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a spus că nu există un astfel de sprijin.

„Referitor la speculaţiile din presă privind o presupusă susţinere americană pentru candidatul prezidenţial Călin Georgescu, vă pot spune că, la nivelul autorităţilor americane, al politicienilor americani din ambele partide (republican şi democrat), sau al personalităţilor politice sau civice cu orientări democratice care au o voce importantă în spaţiul public american, un astfel de sprijin nu există”, a transmis Andrei Muraru, Ambasadorul României în SUA.

Related posts

Plata la gaze în rate?! ANRE a făcut anunțul!

Avramescu Radu

Pasajul Rutier Sudului a fost curățat, în weekend

econtext

Scenariu de coșmar. Rusia ar îngenunchea România într-o singură zi. Primele orașe cucerite de ruși

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More