5.7 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

România vrea să cumpere tancuri Abrams. SUA au dat undă verde. MApN: Valoarea contractului este de 1 miliard de dolari

Departamentul de Stat al SUA a aprobat o potenţială vânzare de tancuri de luptă principale M1A2 Abrams către România pentru o sumă estimată la 2,53 miliarde de dolari, a anunţat joi Pentagonul.

Agenţia de Cooperare în domeniul Securităţii Apărării (DSCA) a emis certificatul necesar prin care notifică Congresul cu privire la această posibilă vânzare, potrivit unui comunicat.

Guvernul României a solicitat achiziţionarea a 54 de tancuri de luptă principale M1A2 SEPv3 Abrams din SUA, plus o serie de alte echipamente şi elemente de sprijin logistic, costul total estimat al programului fiind de 2,53 miliarde de dolari.

„Această vânzare propusă va sprijini obiectivele de politică externă şi de securitate naţională ale Statelor Unite, contribuind la îmbunătăţirea securităţii unui aliat NATO care reprezintă o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa. Vânzarea propusă va îmbunătăţi capacitatea României de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare prin furnizarea unei forţe credibile, capabilă să descurajeze adversarii şi să participe la operaţiunile NATO”, se arată în comunicatul Pentagonului, care mai precizează că România nu va avea nicio dificultate în a absorbi aceste echipamente în forţele sale armate.

„Nu se cunosc acorduri de compensare propuse în legătură cu această potenţială vânzare”, menţionează comunicatul DSCA.

Pentagonul subliniază, totodată, că vânzarea acestor echipamente şi a sprijinului aferent „nu va modifica echilibrul militar de bază din regiune” şi, de asemenea, „nu va exista niciun impact negativ asupra pregătirii apărării SUA ca urmare a acestei vânzări propuse”.

Printre contractori se numără General Dynamics Land Systems, BAE Systems, Raytheon, potrivit News.ro.

Punerea în aplicare a acestei vânzări propuse va necesita ca 22 de reprezentanţi ai guvernului SUA şi 52 de reprezentanţi ai contractorilor americani să se deplaseze în România pe o durată de până la cinci ani pentru a sprijini punerea în funcţiune a echipamentelor şi instruirea, arată Pentagonul.

Parlamentarii români au aprobat solicitarea Ministerului Apărării Naţionale de a cumpăra 54 de tancuri M1A2 Abrams din Statele Unite în luna mai a acestui an. La momentul respectiv, costul a fost estimat la 1 miliard de euro (1,1 miliarde de dolari).

Potrivit defensenews.com, România ar putea deveni astfel al doilea operator al tancului Abrams în Europa, după ce guvernul polonez a semnat în 2022 un acord în valoare de 5 miliarde de dolari pentru achiziţionarea a 250 de tancuri şi a plasat o a doua comandă în ianuarie 2023 pentru alte 116 Abrams în valoare de 1,4 miliarde de dolari.

MApN: suma de achiziție este mai mică. Cum se explică
Potrivit MApN, tancurile Abrams care vor intra în înzestrarea Forțelor Terestre Române vor fi livrate în cea mai modernă versiune a acestui model, ce se află și în dotarea armatei SUA.

Valoarea estimată a contractului se situează în jurul sumei de 1,07 miliarde de dolari, în concordanță cu aprobarea prealabilă a Parlamentului României. Conform legislației americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare inițială mai mare, de aproximativ 2.5 miliarde de dolari. După aprobarea de către Congres, guvernele României și Statelor Unite vor semna contractul de tip LoA (Letter of Acceptance), achiziția de către partea română urmând a se realiza la valoarea estimată și aprobată de Parlamentul României. Pentru siguranța aprovizionării, MApN va implica industria națională de profil pentru furnizarea suportului logistic integrat.

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a subliniat, în acest context, că intrarea în linie dreaptă a programului Abrams reprezintă nu doar o oportunitate majoră pentru Forțele Terestre Române, ci demonstrează cât se poate de concret soliditatea și nivelul excelent al cooperării dintre România și Statele Unite, îndeosebi în plan militar.

„Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite reprezintă unul dintre pilonii pe care se sprijină securitatea națională și contribuie în mod esențial la consolidarea apărării flancului estic aliat în regiunea Mării Negre. Sistemele de rachete sol-aer Patriot și cele sol-sol HIMARS, transportoarele blindate Piranha V, aeronavele multirol F-16 – programe aflate deja în derulare, bateriile de coastă NSM ce vor fi livrate în viitorul apropiat, precum și perspectiva înzestrării cu aeronavele de generația a V-a, F-35, pentru care România a optat deja în mod oficial, reprezintă cele mai importante dintre dimensiunile concrete ale cooperării militare bilaterale, care asigură țării noastre o poziție întărită din punct de vedere strategic în regiune, unde acționăm ca pilon de stabilitate al NATO și ne asigură ancore puternice de interoperabilitate cu aliații noștri”, a declarat ministrul Tîlvăr.

Related posts

Rusia stă cu ochii pe summitul NATO și cu degetul pe trăgaci

econtext

Vremea azi, 20 iulie. Căldura va fi apăsătoare și aerul greu de respirat

econtext

Droguri în showbiz. Natalia Mateuț, audiată la DIICOT

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More