3.9 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Traficanți de droguri, arestați în Buzău. Printre ei sunt și doi profesori de liceu

Mai multe persoane din judeţul Buzău, printre care s-ar număra şi două cadre didactice, sunt cercetate după ce ar fi achiziţionat, folosindu-se de o aplicaţie online criptată, canabis şi alte droguri de mare risc pe care le-ar fi plătit cu criptomonedă, iar locul de ridicare a mărfii era ulterior comunicat de vânzător prin intermediul coordonatelor GPS, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare, citate de Ziarul Ring.

Poliţiştii Serviciului pentru Combaterea Criminalităţii Organizate (SCCO), alături de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) efectuează mai multe percheziţii în Buzău şi în alte trei judeţe pentru destructurarea unui grup organizat specializat în trafic de droguri.

„La data de 26 septembrie a.c., poliţişti SCCO Buzău, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Buzău, efectuează 26 de percheziţii domiciliare, în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila şi Teleorman, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie. Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie-septembrie 2023, mai mulţi bănuiţi, din judeţul Buzău, ar fi achiziţionat, de la persoane din judeţele Vrancea, Brăila şi Teleorman, diferite cantităţi de droguri de risc (canabis), mare risc (3-CMC, MDMB-4en-PINACA) şi substanţe psihoactive (2-CMC, ADB-BUTINACA, 5F-MDMB-BUTINACA şi 5F-ADB), în vederea comercializării, către consumatori din municipiul Buzău. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că drogurile ar fi fost comandate prin intermediul unor aplicaţii online criptate, iar plata s-ar fi realizat prin transferuri în echivalentul unei criptomonede”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

După ce ar fi achiziţionat drogurile, cumpărătorii ar fi primit o fotografie şi coordonatele locului din care urmau să le ridice.

„Distribuţia şi vânzarea ulterioară a drogurilor ar fi avut loc fără ca persoanele să se întâlnească, cumpărătorul primind, după ce efectua plata, o fotografie şi coordonatele GPS ale locului în care se aflau drogurile ce făcuseră obiectul tranzacţiei. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Buzău vor fi conduse 25 de persoane, în vederea audierii”, a mai informat IPJ Buzău.

Potrivit surselor apropiate anchetei menţionate, două dintre persoanele bănuite de autorităţi că ar fi desfăşurat operaţiuni cu substanţe interzise ar fi cadre didactice.

Related posts

Intelectualii din Romania, printre saracii Europei. Clasamentul statelor europene dupa numarul intelectualilor care traiesc la limita saraciei

Asaftei Bogdan

MApN neagă știrea conform căreia un avion F-16 al României a lovit forțele ruse în Ucraina

econtext

Repartitoarele de căldură. Tot ce trebuie să știe românii care stau la bloc

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More