1.4 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Zeci de mii de suedezi fac pregătire militară. Se tem de un atac rusesc la scară largă

Zeci de mii de suedezi se înscriu la pregătire militară. Se tem de un atac rusesc la scară largă. Voluntari din toate secțiunile societății suedeze, cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani, se înscriu la un curs de instrucție de război de două săptămâni în Home Guard.

Zeci de mii de suedezi se înscriu la pregătire militară. Se tem de un atac rusesc la scară largă. Scenariul instrucției presupune o forță de invazie a Rusiei care ar fi traversat strâmtoarea baltică îngustă din Finlanda și a luat cu asalt coasta de sud-est a Suediei.

Locotenentul Hakan Adolfsson, unul dintre ofițerii care supraveghează pregătirea noilor recruți într-o fostă tabără militară din orașul de coastă Vaddo, este încrezător că vor fi pregătiți pentru câmpul de luptă în două săptămâni.

Zeci de mii de suedezi se înscriu la pregătire militară

Un număr extraordinar de cetățeni cer să se alăture Gărzii Interne, în timp ce Suedia – proaspăt înscrisă în NATO săptămâna aceasta – se pregătește pentru un scenariu considerat de neconceput după încheierea Războiului Rece: un atac rusesc la scară largă.

Goana înrolării militare a început în 2022, după invazia în Ucraina, când 29.000 de suedezi au solicitat să intre în armată – de peste șase ori numărul obișnuit.

Cifrele continuă să crească exponențial. În primele două luni ale acestui an, s-au înregistrat încă 3.000 de cereri, dublu față de ceea ce era considerat normal.

Dorința în creștere bruscă a suedezilor obișnuiți de a face parte din armată, a forțat Garda Internă să angajeze personal administrativ suplimentar pentru a gestiona cererile.

Politicienii de top și șefii apărării din Stockholm explică amenințarea pe care o reprezintă Putin în cei mai duri termeni.

La o conferință de securitate recentă, Michael Byden, comandantul suprem al forțelor armate ale Suediei, i-a îndemnat pe cei zece milioane de cetățeni ai națiunii să „se pregătească mental pentru faptul că un război ar putea avea loc în Suedia”.

„Toată lumea trebuie să înțeleagă cât de gravă este situația”, a spus el. „Dacă se întâmplă aici, am lucrurile în locul potrivit? Ce ar trebuii să fac? Cu cât mai mulți cetățeni s-au gândit la asta și s-au pregătit, cu atât societatea noastră este mai puternică.”

Armata obișnuită a Suediei va fi, de asemenea, stimulată prin creșterea contingentului său de recruți, care reprezintă deja zece la sută din personalul său militar.

Kremlinul a amenințat că o să riposteze cu „măsuri militare-tehnice” la intrarea Suediei în Alianță, unul din motive fiind că una dintre numeroasele insule ale Suediei, Gotland, se află la doar 150 de mile de portul rusesc Kaliningrad și ar putea fi folosită de NATO ca bază pentru a bloca Baltica.

Vânzarea de buncăre, în creștere

Unii suedezi se pregătesc militar de război, alții urmează sfatul Guvernului de a stoca provizii de hrană și apă proaspătă și de a lua alte măsuri pentru a rezista unui conflict prin forțe proprii, potrivit Daily Mail.

Coșmarul suprem este un atac nuclear. Având în vedere această posibilitate, a existat o creștere a cererii de adăposturi subterane capabile să reziste la o explozie atomică și să ofere protecție împotriva radiațiilor.

Această teamă a stimulat un nou tip de afacere. Au apărut companii care proiectează și construiește tot felul de buncăre nucleare, de la modele de bază cu un preț de pornire de aproximativ 40.000 de lire sterline, până la cele de ultimă generație care costă de mai multe ori această sumă.

În timpul Războiului Rece, când politica declarată de neutralitate a Suediei nu a reușit să învingă teama de atacuri rusești, un număr record de buncăre nucleare – 64.000 – au fost excavate sub sate și orașe.

Related posts

China nu recunoaște acuzațiile de hacking din Occident

econtext

Cine este mai bogat: PDL sau USL? Vezi care sunt cei mai bogati candidati la alegerile locale

Asaftei Bogdan

Rușii caută metode de a găsi și distruge avioanele F-16 ale Ucrainei. Unde le pot ascunde ucrainenii?

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More