1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Aliații Israelului – SUA, UK, Franța și Iordania – au distrus peste 80 de drone și cel puțin 6 rachete din Iran și Yemen

Forțele americane, sprijinite de distrugătoarele Comandamentului European al SUA, au distrus sâmbătă și duminică peste 80 de drone de atac unidirecționale lansate împotriva Israelului.

De asemenea, au fost eliminate cel puțin șase rachete balistice care vizau Israelul din Iran și Yemen, a anunțat luni Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), citat de Jerusalem Post.

Aliații Israelului – SUA, UK, Franța și Iordania – au distrus peste 80 de drone și cel puțin 6 rachete din Iran și Yemen

Printre proiectilele distruse s-au aflat și o rachetă balistică nelansată și șapte drone distruse la sol înainte de lansarea lor în zonele controlate de Houthis susținuți de Iran în Yemen, a precizat CENTCOM într-o postare pe 

Iranul a lansat sâmbătă noaptea târziu un atac cu drone și rachete asupra teritoriului israelian, ca represalii la un presupus atac israelian în apropiere de complexul ambasadei sale din Siria, la 1 aprilie, care a ucis comandanți de rang înalt ai Gardienilor Revoluției.

Atacul organizat cu peste 300 de rachete și drone, majoritatea lansate din interiorul Iranului, a provocat doar pagube modeste, deoarece foarte multe au fost doborâte de sistemul de apărare Iron Dome al Israelului, precum și cu ajutorul SUA, Marii Britanii, Franței și Iordaniei.

Armata israeliană susține că obiecte zburătoare suspecte, despre care se crede că ar fi drone lansate din Yemen, au fost doborâte și duminică-noapte. Dar, în mare parte, a fost liniște în Israel, o stare la care părea că nu se va reveni curând, după atacul masiv din noaptea precedentă.

Sâmbătă spre duminică, peste 300 de drone și rachete ale Iranului s-au îndreptat spre orașele israeliene. Cele mai multe au fost interceptate în spațiul aerian al Siriei și Iordaniei înainte să ajungă la granițele Israelului. Liderii occidentali văd un succes remarcabil, însă oficialii Israelului rămân în alertă.

Pe de altă parte, Iranul a transmis că, din punctul său de vedere, „chestiunea poate fi considerată încheiată”, și susține că atacul „și-a atins toate obiectivele”.

Locuitorii din Israel au fost avertizați și pregățiți până în cele mai mici detalii cu privire la atacul Iranului.

Chiar și așa, efectul psihologic al atacului a fost semnificativ: israelienii vorbesc terifiați despre sirenele care au răsunat întrega noapte și despre zgomotele produse de rachetele și dronele doborâte.

Israelian: ”Am avut parte de o noapte înfricoșătoare. Pe la ora 23.00 am auzit că mai multe drone sunt în drum spre Israel. Eram acasă, eram îngrijorați pentru fiicele mele care locuiesc în Tel Aviv, pentru că tot Israelul era atacat. Dar, din fericire, am supraviețuit acelei nopți.”

Atacul major din noaptea de sâmbătă spre duminică a fost pentru israelieni ca o numărătoare inversă, care a durat 90 de minute. Cu puțin timp înainte de miezul nopții, armata Israelului a anunțat că proiectilele iraniene sunt pe drum.

Apoi, în mai puțin de două ore, sistemele de apărare aeriană au doborat sute de drone și rachete. Loviturile lor au luminat cerul din Safed la Ierusalim și de la Tel Aviv la Beer Sheva, în sudul țării. Sirenele au răsunat obsesiv întreaga noapte.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt Armata Israelului: ”Ieri noapte, o coaliție defensivă a Israelului și a partenerilor săi internaționali a dejucat cu succes un atac la scară largă, venit din Iran. Iranul și împuterniciții săi au lansat aproximativ 350 de drone, rachete de croazieră și rachete balistice din Iran, Irak, Yemen și din teritoriile Hezbollah din Liban, țintind Israelul, cu aproximativ 60 de tone de focoase și materiale explozive.”

Multe drone și rachete au fost interceptate în spațiile aeriene ale Siriei, Iordaniei si Irakului. Aliații Israelului – Statele Unite, Marea Britanie și Franța – au ajutat enorm în această misiune de apărare, spun oficialii israelieni.

Yoav Gallant, ministerul Apărării israelian: ”Avem acum ocazia de a stabili o alianță strategică împotriva acestei amenințări serioase din partea Iranului, care vrea să încarce cu focoase nucleare aceste rachete. Acest lucru ar putea fi o amenințare extrem de gravă. SUA, Israelul și aliații săi stau umăr la umăr pentru pentru a veghea ca acest lucru să nu se întâmple. ”

Inclusiv forțele de apărare iordaniene au avut o contribuție importantă.

Ayman al-Safadi, ministrul Afacerilor Externe din Iordania: ”Avem o politică de neclintit. Lovim fiecare dronă sau rachetă care pătrunde în spațiul aerian iordanian, pentru a preveni daune pe teritoriul Iordaniei sau care sunt o amenințare pentru iordanieni.”

O parte dintre rachetele balistice sol-sol au ajuns totuși deasupra Israelului si au fost neutralizate in diverse puncte. Inclusiv deasupra moscheii Al Aqsa din Ierusalim, venerată de musulmanii din întreaga lume.

Armata Israelului a făcut publice, duminică, imagini care arată avioanele de luptă care au avut o contribuție enormă în apărarea aeriană. In videoclipul realizat de armata isrealeană se vede cum dispozitivele de atac venite dinspre Iran sunt doborâte cu o viteză incrediblă.

De cealalta parte insă, responsabilii iranieni susțin ca operatiunea a avut un succes nesperat.

General Hossein Salami, comandantul Gărzilor Revoluționare din Iran: ”Impactul atacurilor, despre care avem informații foarte precise de pe teren, arată că acțiunea noastră a avut un succes mult mai mare decat cel scontat.”

Câteva sute de iranieni s-au strâns in fata universitatii din Teheran sa aclame regimul ayatollahului Khamenei pentru decizia de a ataca Israelul.

În acelasi timp, sute de iranieni s-au așezat duminică dimineață la cozi în fața benzinăriilor din Teheran, înainte de ivirea zorilor, ca să-și faca provizii de carburant, în eventualitatea unei escaladări a situației.

Related posts

Ministerul Muncii: Romania avea 1,23 pensionari la 1 salariat la finele anului 2012. AFLA cati pensionari sunt in tara noastra si ce pensii primesc

Asaftei Bogdan

SE CONFIRMA: Avem cei mai bogati ministri! Vezi cati bani au in seifuri TOTI ministrii din guvernul Victor Ponta: Pop, Sova, Hasotti, Georgescu, Dusa, Andronescu, Stroe, Voicu

Asaftei Bogdan

The Economist: Putin pare să câștige războiul din Ucraina, momentan. Care este atuul liderului de la Kremlin

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More