-0.7 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL Recomandate

S-a aflat cine i-a prescris Simonei Halep substanța cu care a fost găsită dopată!

Simona Halep (12 WTA) trece, probabil, prin cea mai „neagră” perioadă a carierei sale, fiind suspendată provizoriu pentru dopaj, scrie click.ro.

Între timp, fosta ocupantă a „fotoliului” de lider din ierarhia tenisului mondial feminin a prezentat informații utile în procesul său, precum producătorul suplimentului nutritiv contaminat, numărul de lot și chiar certificatul de analiză. Mai mult, sportiva dispune și de documentele care demonstrează că suplimentul nutritiv a fost prescris de o persoană autorizată, notează „Prosport”.

Sursa menționată specifică faptul că este vorba de un medic reputat, cu peste 40 de ani experiență în domeniul sportiv de înaltă performanță. În dosarul tenismenei figurează faptul că Simona Halep a delegat medicului responsabilitatea căutării și identificării ingredientelor suplimentului nutritiv pe lista produselor interzise publicată de WADA și valabilă pentru sezonul competițional 2022. Suplimentul nutritiv care i-a adus suspendarea Simonei Halep conține roxadustat, substanță care i-a creat mari probleme jucătoarei de tenis.

Ce susține echipa româncei

În cadrul audierii sale, Simona Halep a declarat că este conștientă că îi aparține responsabilitatea pentru tot ceea ce ingerează, menționând despre utilizarea respectivului supliment nutritiv ca fiind necesar, în absența unei alternative alimentare, care să compenseze standardul nivelului performanței sportive impusă de o jucătoare din tenisul mare. Reamintim că Simona Halep a fost suspendată provizoriu de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la US Open 2022, constănțeanca primind rezultatul testului pozitiv, pe 7 octombrie. Din august și până în prezent, sportiva și-a pierdut temporar dreptul de joc în competițiile oficiale din „sportul alb”, luptându-se acum să își dovedească nevinovăția, respectiv lipsa intențiilor de a lua în mod conștient o substanță interzisă. Concret, echipa Simonei, susține că substanța a ajuns în organismul sportivei dintr-un supliment nutritiv contaminat.

Related posts

Armată obligatorie sau voluntariat? Răspunsul unui reputat general român la întrebarea care dă frisoane

econtext

România și Republica Moldova, menționate direct într-un mesaj disperat transmis de Kiev: „Daţi-ne ceea ce avem nevoie”

econtext

Bilanț simulare Evaluarea Națională: 164.009 elevi au susținut prima probă!

Vlad-Tătaru Andreea

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More