4.5 C
București
23 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Trei avioane de luptă ruseşti distruse într-un atac aerian asupra unei baze militare. Ucraina nu a revendicat atacul

Atacul s-a produs în această săptămână la baza aerienă Belbek, din zona controlată de Moscova. Au fost distruse trei avioane de război şi o instalaţie de combustibil din apropierea pistei principale, a anunţat compania comercială Maxar

Reprezentanţii companiei au analizat imagini din satelit de joi şi au tras concluzia că două avioane de luptă MiG-31 şi un avion de luptă Su-27 au fost distruse. De asemenea, există indicii că o aeronavă de luptă MiG-29 a fost avariată.

Ucraina nu a revendicat public atacul asupra bazei aeriene. Totuşi, ucrainenii au lovit frecvent ţinte strategice din peninsula Crimeea pe care ruşii au capturat-o în 2014

În acelaşi timp, Rusia anunţă vineri că a distrus sau interceptat peste 100 de drone ucrainene, în noaptea de joi spre vineri, în atacuri vizând sud-vestul teritoriului rus şi Crimeea anexată, soldate cu doi morţi, incendierea a cel puţin unei rafinării şi care au lăsat în întuneric o parte a Sevastopolului.

Ministerul rus al Apărării anunţă într-un comunicat că a neutralizat 51 de drone aeriene lansate în atacuri asupra Crimeei, 44 deasupra regiunii Krasnodar, şase în Belgorod şi una deasupra regiunii Kursk.

”În timpul nopţii (de joi spre vineri), aeronautica navală şi nave de patrulare din Flota la Marea Neagră au distrus şase drone navale în apele Mării Negre”, mai anunţă ministerul.

În Crimeea, în oraşul Sevastopol, cartierul general al Flotei ruse la Marea Neagră a fost privat ”în parte” de electricitate, după ce o substaţie a fost avariată de ”fragmente ale unor drone doborâte”, a anunţat pe Telegram guvernatorul ocupaţiei, Mihail Razvojaiev.

El a anunţat într-un mesaj separat închiderea temporară, la Sevastopol, a şcolilor şi grădiniţelor, din cauza întreruperii alimentării cu electricitate.

Repararea reţelei electricie ar putea dura, estimează el, ”aproximativ o zi”.

Ucraina nu a comentat imediat cu privire la acest atac.

Related posts

Tehnici anti-electorale la Piatra Neamt: Cum sa-ti convingi alegatorii sa nu te voteze!

Asaftei Bogdan

„Rușii sunt terminați!”. Americanii au anunțat că sunt gata să dea undă verde transferului de rachete ATACMS către Ucraina

econtext

ECONOMIA LUMII in 2013: Europa de Vest ingheata in albastru, China si Africa se inrosesc. VEZI care sunt economiile care ies triumfator din criza

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More