1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

DEZVĂLUIRI. Wang Yan, cetățeanul chinez audiat la DNA în dosarul Coldea, apare într-un caz de trafic de minore în care 10 polițiști, ofițeri SRI și inspectori ANAF au protejat mafia chineză din București, dar au fost scăpați de procurori

Fete din familii nevoiașe erau aduse la București, închise în apartamente cu gratii și silite să întrețină relații sexuale cu bărbați influenți. Printre beneficiarii exploatării fetelor se numărau ofițeri români care protejau rețeaua de chinezi, special concepută ca să facă bani din traficarea oamenilor din China în Uniunea Europeană. Justiția română a investigat rețeaua, dar nici Wang Yan și nici protectorii români indicați de fete în fața procurorilor DIICOT n-au ajuns în instanță.

Cazul s-a numit „Dosarul Shanghai” și a fost retrezit la viață odată cu publicarea sa de către jurnaliștii de investigații. În stenogramele rețelei de trafic, descoperite de ziariști în arhiva tribunalului, a apărut și numele Alexandru Ioan. Alexandru Ioan este numele de cetățean român al chinezului Wang Yan, unul dintre creierele cazului Shanghai, conform stenogramelor descoperite de reporterii de investigații.

Wang Yan a fost considerat de către SRI „pericol pentru siguranța națională” și în 2013 i s-a retras cetățenia română. El a revenit în 2014 în România cu drept de ședere pe 5 ani. Și, în 2018, jurnaliștii au descoperit că Wang Yan avea exclusivitatea unei afaceri, reprezentând un grup de firme din China în relația contractuală cu firma românească de stat Cuprumin. Cupru Min are 60% din rezervele de cupru ale țării și scoate 100% din producția curentă, pentru că nu mai există o altă mină de cupru funcțională.

Același Wang Yan, protejat și el de statul român și de Ambasada Chinei, a fost audiat marți la DNA. Omul de afaceri Hideg susține că Wang Yan e cel care i-a făcut legătura cu Florian Coldea.

Marți, la sediul DNA a fost audiat un om de afaceri chinez, Wang Yan, potrivit informațiilor furnizate de postul de televiziune Aleph News. Informația a fost confirmată pentru HotNews.ro din surse judiciare.

Wang Yan a ajuns marți la DNA după ce omul de afaceri Cătălin Hideg, denunțătorul din dosarul Coldea-Dumbravă, a susținut că Wang este cel care i-a făcut legătura cu Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI. Dar cine este Wang Yan și care a fost rolul lui în ”afacerea Shanghai”, un caz în care justiția a mușamalizat felul în care 10 oficiali ai statului român au protejat o rețea chinezească de exploatare de minore și de trafic de persoane către UE, rețea care a operat în România?

Strada Ion Minulescu 38 din Sectorul 3, București

Cazul Shanghai a fost o afacere de trafic de minore, trafic transfrontalier și spionaj descoperită de SRI, MAI și DIICOT în 2005. Mai mulți cetățeni chinezi prezenți în România au exploatat sexual fete, unele dintre ele minore. Paravanul era un salon de masaj al restaurantului Shanghai, de pe strada Ion Minulescu 38 din Sectorul 3, București.

Sumele mari de bani au fost însă obținute de către banda de mafioți nu din prostituție, ci din traficul transfrontalier de cetățeni chinezi care au fost transportați cu sutele în Europa Occidentală.

De câteva ori, disperate din cauza exploatării și închise cu gratii în apartamente, unele dintre fete au sunat la poliție. Patrulele au venit până la ușa apartamentului și la fel au plecat. Nu s-a întâmplat nimic.

Cum a putut funcționa o operațiune de o asemenea anvergură în mijlocul Bucureștiului?

Rețeaua a fost protejată de ofițeri români!

Zeci de ofițeri de poliție, comisari de gardă financiară, magistrați și ofițeri SRI au protejat rețeaua, conform mărturiilor descoperite de jurnaliștii de investigație în dosarul penal. Chiar procurorii DIICOT au constatat că ”au sprijinit grupul de criminalitate organizată”. Aici îi puteți vedea pe cei 10 ofițeri și inspectori, recunoscuți de fete, de pe planșele foto, chiar în fața procurorilor.

Wang Yan

Cei zece oficiali ai statului român care au fost recunoscuți de fetele exploatate, la audieri. Sursa: Tolo.ro

În schimbul serviciilor făcute rețelei de chinezi, oficialii statului român au primit bani și favoruri sexuale de la fete sechestrate de chinezi. Unele dintre fete erau minore și majoritatea proveneau din orașe îndepărtate sau sate izolate și din familii cu o situație financiară precară. Erau aduse în București și închise în apartamente cu gratii la ferestre. Apoi duse la clubul „Shanghai” din Sectorul 3 ca să „servească” clienții.

Cum au fost prinși și cum au fost făcuți scăpați

Alți ofițeri SRI, polițiști și procurori DIICOT au investigat, au documentat, au filat rețeaua și au prins-o în decembrie 2005.

Dar numai câțiva chinezi și „peștii” au fost trimiși în instanță și condamnați.

Restul dosarului, care îi privea pe ofițerii români complici și pe alți chinezi „grei”, a fost mușamalizat, dar redescoperit de reporterii de investigații la începutul lui 2018.

Ofițerul SRI Gabriel Predoiu, fratele șefului SIE Silviu Predoiu, a fost și el recunoscut de fete
Pe parcursul întregului an 2018, echipa de jurnaliști care astăzi lucrează la HotNews și de asemenea, împreună cu alți jurnaliști independenți, pregătește un site nou de investigații, a publicat documente oficiale și mărturii despre acest caz.

Printre cei recunoscuți de victimele feminine era și ofițerul SRI Gabriel Predoiu, fratele șefului executiv al SIE, Silviu Predoiu.

Un alt nume important care a apărut în înregistrările cazului e cel al chinezul Wang Yan, pe numele său românesc Alexandru Ioan. Wang Yan figura drept „Senatorul” în discuțiile înregistrate de procurori. Rolul lui, potrivit stenogramelor consultate de ziariști în arhiva tribunalului, era crucial în rețeaua chineză din România.

Dar, mai apoi, procurorii DIICOT au lăsat cazul baltă. Iar unele dintre fete, care-i expuseseră pe ofițerii protectori, au fost bătute de mafioți. Parchetul General a fost nevoit să admită că dosarul referitor la ofițerii români care au protejat rețeaua a fost clasat pe repede înainte: ”Nu s-au administrat alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt”.

Doi dintre ofițerii expuși de ziariști și Wang Yan au dat în judecată jurnaliștii de investigație. Wang Yan a invocat legea presei din Republica Socialistă România. Reprezentați de avocata Diana Hatneanu și după procese care au durat câțiva ani, ziariștii au câștigat în toate cauzele de pe rol.

După ce SRI l-a considerat „pericol pentru siguranța națională”, Wang Yan a pus mâna pe contractul cu firma de stat Cuprumin

După un timp, în 2013, Wang Yan a fost considerat de către SRI „pericol pentru siguranța națională” și i s-a retras cetățenia română. El a plecat în China. Numai că jurnaliștii de investigații au descoperit că în noiembrie 2014 a primit drept de ședere pentru 5 ani în România. În aprilie 2018, Wang Yan avea exclusivitate pe contractul de la Cuprumin, potrivit Tolo.ro.

„Societatea Cupru Min, cu sediul în Abrud, reprezentată prin director general ing. Nicolae Turdean, numită în continuare vânzător, și Societatea Merlion Resources Holding Limited, cu sediul în Hong Kong, reprezentată prin domnul Wang Yan – împuternicit, numită în continuare cumpărător”, a arătat documentul descoperit de ziariști. Acesta este preambulul contractului din 10 octombrie 2017, prin care chinezii cumpără toată producția de concentrat de cupru a țării, pe doi ani.

Cum a ajuns Wang Yan în dosarul Coldea-Dumbravă

Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt cercetați de DNA pentru ”trafic de influență” și ”spălare de bani”. Procurorii susțin că cei doi i-au promis omului de afaceri Cătălin Hideg că nu va face închisoare, în schimbul unei sume de 600.000 de euro, oferită de Hideg prin intermediul unui avocat.

Marți, 28 mai, procurorii l-au audiat pe Wang Yan. Conform informației inițial difuzată de postul TV Aleph News, Hideg, care este denunțător, a explicat că a ajuns să-l cunoască pe Coldea prin intermediul cetățeanului chinez Wang Yan, aceeași persoană din dosarul Shanghai. Surse judiciare au confirmat independent, pentru HotNews, această informație.

În dosarul deschis de DNA, Coldea a afirmat că este nevinovat și că are încredere în justiție.

Related posts

Meteorologii ANM anuțnă. Val de căldură intensă în București și sud-estul țării

econtext

Centrul de Resurse Juridice, ONG care a demascat abuzurile de la azilele din Ilfov, cere demiterea ministrului Marius Budăi

econtext

Grădina Botanică din București se transformă, începând cu 3 noiembrie 2023, în Grădina Luminilor – „Alice în Țara Minunilor”

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More