15.8 C
București
8 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

În zona Metalurgiei din Sectorul 4 a fost deschisă o nouă parcare publică pe bază de abonament

Daniel Băluță transmite bucureștenilor că a fost inaugurată o parcare publică cu sistem de abonament în zona Metalurgiei din Sectorul 4. Această parcare dispune de 127 de locuri de parcare numerotate și este dotată cu bariere și supraveghere video. Aceasta este situată pe Strada Dealul Bradului.

„Alte 127 de noi locuri de parcare, pe strada Dealul Bradului din zona Metalurgiei, pentru familiile care locuiesc aici”, transmite primarul Sectorului 4 într-o postare pe pagina de Facebook.

Începând cu data de 9 octombrie 2023, locurile de parcare de pe Strada Dealul Bradului au devenit disponibile pentru parcare publică cu sistem de abonament. Această parcare nouă este complet marcată, cu locuri numerotate și dotată cu bariere și supraveghere video. Din cele 127 de locuri de parcare, 10 sunt destinate motocicletelor și mopedelor, iar 4 locuri sunt rezervate persoanelor cu dizabilități. Daniel Băluță a explicat motivul pentru care Primăria Sectorului 4 a ales să construiască această nouă parcare.

„Am luat această măsură pentru că am înțeles și am răspuns nevoilor familiilor tinere care locuiesc aici și care aveau nevoie să își lase mașinile în siguranță, într-un loc amenajat și nu în dezordine, la marginea drumului sau pe trotuare”.

Primarul de sector a menționat că această soluție va fi implementată în întreg Sectorul 4, acolo unde este necesară pentru menținerea ordinii și unde spațiul permite.

Abonamentul pentru aceste locuri de parcare se achită integral pentru întregul an și are următoarele tarife:

  • 80 de lei pe lună (inclusiv TVA) pentru persoanele fizice.
  • 120 de lei pe lună (inclusiv TVA) pentru persoanele juridice.

Cu aceste abonamente, șoferii pot utiliza locurile de parcare de pe strada Dealul Bradului între orele 00:00 – 24:00, având rezervat un anumit loc.

„Parcajul este prevăzut cu sisteme de automatizare a accesului (bariere), transmite Mobilitate Urbană Sectorul 4 într-o postare pe Facebook„.

 

Related posts

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au umplut de bani în ultimul an! Afacerea lor merge strună!

Axinte Dan

Fostul fotbalist, Dănuț Lupu, condamnat definitiv la 7 luni și 10 zile de închisoare

econtext

ANM a emis prognoza meteo actualizată. Până când mai ține gerul în România

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More