Irinel Columbeanu (65 de ani) a iubit-o foarte mult pe Monica Gabor (35 de ani) și declară că este iubirea vieții lui, fapt pentru care nu avea cum să o înșele în timpul căsniciei, deși acesta a fost și motivul separării dintre cei doi. Fostul milionar a făcut declarații emoționante în timpul unei emisiuni moderate de Cristina Șicanu la Metropola TV, relatează click.ro.
Irinel și Monica s-au despărțit în urmă cu 12 ani, iar el susține că a fost femeia pe care a iubit-o cel mai mult. Afaceristul a fost acuzat că a comis fapte de adulter care au deranjat-o pe fosta lui soție și a cerut divorțul. Cei doi au o fiica împreună, pe nume Irina, care, de când milionarul are probleme financiare, trăiește cu mama ei în S.U.A.
La emisiunea „După faptă și răsplată” a Cristinei Șișcanu, Irinel Columbeanu a dezvăluit mai multe detalii din mariajul pe care l-a avut cu Monica Gabor.
Chiar dacă s-au despărțit și fiecare și-a refăcut viața, pentru Irinel Columbeanu marea lui iubire a fost mama fiicei lui. Ei au fost căsătoriți timp de cinci ani, iar bărbatul a trăit o povestea de dragoste foarte frumoasă. Erau prezenți la toate evenimentele mondene, vacanțe de lux și trăiau o viață ca în povești. La momentul în care s-au căsătorit, Moni avea 18 ani. Totuși, au existat destul de multe discuții, certuri, controverse, care sunt de la sine înțelese din cauza diferenței prea mare de vârstă dintre ei.
Columbeanu susține că nu și-a înșelat soția, iar motivul care a stat la baza divorțului au fost ambiția și încăpățânarea „Orgoliul face multe rele pe lumea asta. Eu am aflat din presă de depunerea actelor”, a declarat omul de afaceri.
Iri și Moni, celebrul cuplu care făcea furori prin anii 2000, s-au căsătorit în 2006 și au divorțat în 2011, chiar perioada în care afaceristul a rămas fără o mare parte din avere. În 2007 au devenit și părinți, căci Monica Gabor a născut-o pe Irina Columbeanu, acum în vârstă de 14, care a locuit până nu demult cu tatăl ei la Izvorani. În Capitală, Irina studia la Școala Franceză, o școală privată unde merg doar copiii de elită.
Irinel Columbeanu a rămas falit
Irinel Columbeanu are o viață demnă de film, însă nu degeaba a scris două cărți despre trăirile sale, anume „Istoriile unui vehement. Apofenia?” și „Istoriile unui vehement. Chintesenta”. Cu o avere care, la un moment dat, s-a ridicat la 150 de milioane de euro, în 2007, venituri crescute considerabil din 2006, când avea în conturi și proprietăți suma de 60 de milioane de euro, Irinel Columbeanu a trăit ca un împărat. Doar că, treptat, treptat, banii au scăzut. Decliclul a început în 2008, când a rămas cu 40 de milioane de euro, după care doar 7 milioane de euro în 2009.
Ulterior, nu a mai rămas cu nimic, a pierdut și celebra vilă de la Izvorani, banii casele, absolut toate proprietățile și obiectele de artă. A rămas falit, căci trăiește în chirie și conduce o mașină second hand. Nu-și plânge de milă, chiar dacă a venit rândul lui să fie ajutat de cei cărora le-a dat o viață întreagă. Inclusiv Romanița Iovan a declarat că Irinel va fi pe viață prietenul ei, i-a cerut ajutorul și i l-a oferit. De altfel, așa cum am menționat mai sus, și Monica Gabor îl ajută financiar, pentru că situația ei este una peste medie în Statele Unite, acolo unde trăiește cu Mr. Pink, un controversat om de afaceri chinez.
„Regret că am fost prea credul. Acum am o situație materială destul de modestă. Pe mine nu m-au schimbat banii. Sunt mulți oameni pe care banii îi schimbă. Pe Monica au schimbat-o banii. Se vede în felul în care vorbește cu cei din jurul ei. I-am spus de mai multe ori că nu este frumos, dar nu am reușit să obțin vreo schimbare.”, a confesat Irinel, la un moment dat, în urmă cu an, în podcastul prezentatoarei TV Nasrin.